6.3 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialNokia are probleme cu modelul N8

Nokia are probleme cu modelul N8

Grupul finlandez Nokia Oyj, cel mai mare producător mondial de telefoane mobile, a anunţat azi că unele dintre aparatele smartphones de ultimă generaţie N8 se închid în mod neaşteptat, transmite Agerpres.

 

Succesul modelului N8, prima provocare reală a Nokia pentru iPhone produs de Apple, este văzut ca decisiv pentru profitul companiei finlandeze în actualul trimestru, susţin analiştii.

Directorul de vânzări al Nokia, Niklas Savander, a declarat vineri: ‘este vorba de un număr redus de telefoane’ care se închid şi nu mai pot fi repornite. Un purtător de cuvânt al companiei a precizat că este vorba de o problemă de producţie care va fi remediată urgent.

Nokia a anunţat rezultate peste aşteptări în trimestrul al treilea, dar cu toate acestea va renunţa la 1.800 de angajaţi din întreaga lume, în încercarea de a eficientiza producţia de smartphone-uri Symbian şi a recupera decalajul care îl separa de competitori.

În perioada iulie-septembrie 2010, Nokia a realizat un profit net de 529 milioane de euro, comparativ cu pierderile istorice de 559 milioane de euro înregistrate anul trecut. De asemenea, vânzările trimestriale ale companiei finlandeze au crescut cu 4,7% până la 10,27 miliarde de euro.

În luna septembrie a acestui an, Nokia l-a numit în funcţia de director general executiv pe Stephen Elop, care anterior a ocupat o poziţie de vârf la Microsoft, în încercarea de a relansa activităţile sale din segmentul high-end. Tot luna trecută, Nokia a început să livreze noile sale telefoane smartphone bazate pe noul software Symbian 3, inclusiv modelul N8, în care şi-a pus mari speranţe.

În România, Nokia a investit 60 de milioane de euro în localitatea Jucu din judeţul Cluj într-o fabrică inaugurată pe 24 septembrie 2008.

Cele mai citite

Zelenski despre finalul războiului: „Diplomația este necesară, dar Putin nu vrea pace, ci să rupă izolarea”

Președintele ucrainean avertizează asupra intențiilor lui Putin și subliniază importanța sprijinului occidental, în timp ce Ucraina se confruntă cu provocări militare și întârzieri în...

Klaus Iohannis, întâlnire cu președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier. Care au fost temele principale ale discuțiilor

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit sâmbătă, de către Preşedintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, la Palatul Bellevue, cu prilejul vizitei oficiale la Berlin....

Poland Travel. Gustă din Polonia cu ORLEN Wisła Płock!

Te întrebi unde ai putea să mergi în weekendul următor sau în vacanțe mai lungi? Unde poți să te bucuri de peisaje uimitoare, să...
Ultima oră
Pe aceeași temă