Președintele Klaus Iohannis a promulgat în tăcere legea prin care senatorul Nicolae Bădălău și-a făcut singur drum spre șefia Curții de Conturi, deși putea cere reexaminarea actului normativ în Parlament sau verificarea constituționalității acesteia, a dezvăluit ieri „România liberă”, într-un excelent articol scris de Petru Zoltan.
„Varianta ar fi fost tuciuriul Tonta, care, fiind din PSD, «sigur» ar fi respins-o, nu?”, a fost una dintre primele reacții postate pe Facebook de o cititoare. Dincolo de substratul rasist, comentatoarea sugerează cumva că ar trebui să închidem ochii, cu toții, la încă o decizie ciudată a șefului statului, doar pentru că putea fi mai rău dacă în această funcție ajungea Victor Ponta.
Klaus Iohannis este lăudat de fanii domniei sale atunci când critică PSD-ul, ca în declarația din 18 iulie, când le-a cerut social-democraților să nu se mai joace cu programul de guvernare, pentru că afectează economia chiar și prin simpla anunțare a unor taxe și impozite noi. Dar aceiași fani se fac că nu observă sau chiar îi iau apărarea șefului statului când, de exemplu, îl acceptă cu ușurință, ca premier, pe Mihai Tudose, în ciuda criteriilor enunțate chiar de Iohannis, printre care să fie o persoană integră, capabilă să conducă un guvern.
Președintele a primit, cumva, un cec în alb de la unii dintre alegătorii săi doar pentru că „ne-a scăpat de Ponta”. Sau pentru că a venit în Piața Universității la protestele din februarie anul acesta față de toxica Ordonanță de Urgență 13. Desigur, nimeni nu îi contestă contribuția la cele două momente care ar fi dat România peste cap, dar asta nu înseamnă că șeful statului a devenit încă unul dintre personajele „necriticabile” ale acestei țări.
Din contră, această mentalitate a girării răului mai mic a fost cea care ne-a adus în situația în care se află România acum, o țară coruptă, săracă, fără spitale, fără infrastructură, fără umanitate, uneori. Am fost extrem de critici cu politicienii pe care i-am văzut ca fiind răul suprem, ceea ce este un lucru foarte bun, de altfel, redeșteptarea civică din februarie a fost un mare câștig pentru noi toți.
Dar am preferat mai mereu să închidem ochii ori să ne uităm în altă parte atunci când „răii mai mici“, răii noștri, au făcut abuzuri sau au încălcat legea. În realitate, această complicitate a noastră – care încă ni se pare benignă – le permite chiar și politicienilor decenți să o ia razna cu timpul și să distrugă cam tot ceea ce au construit. Avem deja destule exemple.
România nu va progresa cu adevărat, din punct de vedere politic și civic, decât atunci când vom înțelege că nu e nimic rău în a critica persoana publică pe care o susținem – nu e nici trădare, nici conspirație, nici slăbiciune – pentru că doar așa acea persoană se va păstra până la capăt în limitele democratice. Orice om care e lăudat excesiv va fi tentat să calce strâmb, simțindu-se protejat de mulțime, e aproape în firea umană.
Să critici un politician atunci când acesta greșește nu poate avea decât efecte pozitive, indiferent de numele implicate. Doar laudele trebuie să fie moderate.
Urmăreşte-l pe jurnalistul Răzvan Chiruţă şi pe reţelele sociale
