Lumea a facut un pas important in directia controlului schimbarilor climatice. Poate ca Planul de Actiune convenit la negocierile din Bali de la inceputul lunii decembrie nu pare cine stie ce, din moment ce obliga statele doar la discutii, nu si la actiuni concrete. Dar exista totusi trei motive ce ma determina sa fiu optimist.
In primul rand, lumea a fost suficient de unita pentru a forta SUA sa-si abandoneze pozitia intransigenta. In al doilea rand, foaia de parcurs marcheaza un sensibil echilibru al argumentelor. si in al treilea rand, solutiile realiste, care sa permita combinatia dintre dezvoltare economica si controlul gazelor cu efect de sera, sunt perfect posibile.
Primul pas facut la Bali a fost strapungerea blocajului care paralizase reactia globala la schimbarile climatice inca de la semnarea Protocolului de la Kyoto acum un deceniu. De aceasta data, reprezentantii statelor lumii au strans randurile intr-un front comun si chiar au huiduit-o pe sefa echipei americane de negociere pana cand aceasta si-a schimbat pozitia si a acceptat sa semneze Planul de Actiune. De asemenea, marile economii in dezvoltare – precum China si India – par acum mai dispuse sa semneze un plan comun de actiune, desi mai este foarte mult de lucru pana cand va exista un acord global, cu care pot fi de acord atat tarile sarace, cat si cele bogate.
Un asemenea document trebuie sa fie echilibrat din mai multe puncte de vedere. Mai intai, trebuie sa stabilizam emisiile de gaze cu efect de sera pentru a evita ingerintele periculoase ale actiunii umane in sistemul climatic – adica exact obiectivul principal al Conventiei-Cadru asupra Schimbarilor Climei, adoptata de ONU in 1992, sub ale carei auspicii s-au desfasurat negocierile de la Bali. Concomitent va trebui sa lasam loc si dezvoltarii economice rapide si reducerii saraciei. Statele sarace nu accepta si nu vor accepta un sistem de control al climei care sa le condamne la saracie. Nu in ultimul rand, trebuie sa ajutam statele sa se adapteze la acele schimbari ale climei pe care le putem deja constata si care se vor accentua in viitor.
Planul de Actiune de la Bali tine cont de toate aceste argumente. Principalul punct este instituirea unui Grup de Lucru Ad-Hoc in vederea obtinerii unui acord global pana in 2009. Acordul urmeaza sa stabileasca angajamente "masurabile, raportabile si verificabile" de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera. Asemenea angajamente vor fi convenite in contextul "dezvoltarii durabile", ceea ce inseamna ca "dezvoltarea economico-sociala si reducerea saraciei sunt prioritati globale". Planul formuleaza si un apel la transferul de cunoastere, astfel incat tarile sarace sa poata adopta tehnologii nedaunatoare mediului.
Evident, marea intrebare ramane in ce masura stabilizarea emisiilor de gaze cu efect de sera, dezvoltarea economica si adaptarea la schimbarile climatice existente pot fi realizate simultan. Cu tehnologiile noastre de astazi asa ceva nu va fi posibil, dar daca vom dezvolta si adopta repede noi tehnologii, fezabile din punct de vedere stiintific, putem reusi.
Cea mai importanta provocare este reducerea, eventual chiar eliminarea in mare parte a emisiilor de dioxid de carbon provenite din arderea combustibililor fosili, precum petrolul, gazele naturale si carbunele. Acesti combustibili reprezinta motorul economiei moderne mondiale, furnizand patru cincimi din energia comerciala din lume. Emisiile ar putea fi eliminate fie prin trecerea la forme regenerabile de energie, fie prin reducerea aportului combustibililor fosili.
Adevarul-cheie este ca aproximativ 75% din consumul de combustibili fosili serveste unui numar relativ mic de scopuri: productia de electricitate si caldura in centralele termoelectrice, conducerea de autovehicule, incalzirea imobilelor si alimentarea unui numar restrans de industrii-cheie, cum ar fi cea petrochimica, a cimentului sau a otelului. In toate aceste sectoare este nevoie de noi tehnologii, nedaunatoare mediului inconjurator.
De exemplu, centralele pot lucra cu energie solara sau ar putea capta si elimina in conditii de siguranta dioxidul de carbon pe care il produc prin arderea combustibililor fosili. La fel pot proceda si fabricile mari. Tehnologiile hibrid, care combina bateriile si benzina, pot face ca automobilele sa consume mai putin. Consumul de energie al cladirilor poate fi redus prin izolatii mai performante sau prin trecerea de la incalzirea pe pacura la cea prin electricitate produsa cu ajutorul tehnologiilor curate.
Estimarile optimiste ale economistilor si inginerilor sugereaza ca, daca fiecare sector economic dezvolta si adopta tehnologii nedaunatoare mediului in deceniile ce urmeaza, lumea va putea reduce drastic emisiile de carbon, platind in acest scop sub 1% din venitul anual global. Se vor putea evita astfel daunele pe termen lung, care ar costa oricum infinit mai mult. Altfel spus, lumea poate imbina cresterea economica si reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Iar statele bogate isi vor putea permite sa ajute tarile sarace sa finanteze tehnologiile noi, mai curate.
Pentru a ajunge la un acord pana in 2009, trebuie sa depasim generalitatile actuale si galceava dintre tarile bogate si cele sarace legata de cine este de vina pentru schimbarile climatice si de cine ar trebui sa suporte costurile. Este nevoie de un plan de afaceri cu adevarat global, care sa detalieze modul in care noile tehnologii vor fi dezvoltate, testate si preluate expeditiv peste tot in lume. Trebuie sa ne asiguram ca toate statele adopta o strategie verificabila pentru introducerea tehnologiilor nedaunatoare mediului si ca economiile bogate se vor tine de promisiunea formulata in Planul de Actiune de la Bali de a furniza "stimulente financiare si de alt fel" pentru ca tarile sarace sa poata adopta noile tehnologii.
Cu atatea crize care afecteaza lumea noastra, poate suna cinic faptul ca o conferinta globala nu a facut decat sa promita o continuare a discutiilor. Dar mai bine sa privim la mesajul pozitiv: 190 de state ale lumii au convenit un plan sensibil, iar stiinta si tehnologia ofera sanse realistice de a-l pune in practica.
Mai este mult de facut. Provocarea este complexa, dar situatia este mai buna datorita dezbaterilor de la Bali. Acum e timpul sa ne suflecam manecile si sa ne tinem de cuvant.
Jeffrey Sachs este profesor de economie si director al Institutului Pamantului de la Universitatea Columbia.
Copyright: Project Syndicate, 2007.
www.project-syndicate.org
