5.2 C
București
joi, 2 ianuarie 2025
AcasăSpecialNoi sancțiuni contravenționale în domeniul securității aviației civile. La cât se ridică...

Noi sancțiuni contravenționale în domeniul securității aviației civile. La cât se ridică amenzile

Guvernul a completat cadrul legal privind securitatea aviației civile, prin introducerea unor noi fapte însoțite de sancțiunile aferente preluate din regulamentele europene, potrivit unei Hotărâri adoptate miercuri în şedinţa Executivului. Amenziile sunt cuprinse între 6.000 şi 10.000 de lei, scrie Mediafax. 

Printre contravenţii se regăsesc împiedicarea intenționată a activității de monitorizare a conformității desfășurată de un auditor de securitate a aviației civile şi incapacitatea ori refuzul structurii care face obiectul activității de monitorizare a conformității de a furniza informațiile solicitate de un auditor de securitate a aviației civile.

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor vor fi făcute de către auditorii de securitate a aviației civile, împuterniciți în acest scop prin ordin al ministrului Transporturilor, potrivit legii.

„Facem precizarea că alte fapte contravenționale în domeniul securității aviației civile intră sub incidența prevederilor Codului penal întrucât întrunesc elementele constitutive ale unor infracțiuni”, se mai arată în comunicatul de presă.

Cele mai citite

Călin Georgescu contestă la CEDO decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale

Decizia de anulare a alegerilor prezidențiale a fost luată de CCR, invocând nereguli în desfășurarea primului tur, iar Biroul Electoral Central a suspendat procesul...

Interdicția TikTok din Albania stârnește o dezbatere privind libertatea de exprimare

În Albania, guvernul a impus o interdicție de un an asupra aplicației TikTok, ceea ce a stârnit un val de dezbateri privind libertatea de...

Jandarmii montani au oprit o cursă de off-road în Munţii Gutâi

În Munții Gutâi, jandarmii montani au întrerupt o cursă off-road ilegală desfășurată de patru tineri din județul Sălaj, conform informațiilor oferite de Anca Gherasim,...
Ultima oră
Pe aceeași temă