Direcţia franceză pentru Aviaţia Civilă (DGAC) a cerut miercuri companiilor aeriene să anuleze 15 la sută din zborurile lor către aeroportul parizian Roissy-Charles de Gaulle, miercuri seara, iar ulterior 25 la sută din zborurile pentru joi, din cauza unor noi ninsori aşteptate, relatează AFP, citat de Mediafax.
DGAC a anticipat, într-un comunicat, că ninsorile prevăzute de Meteo France în regiunea pariziană, miercuri după-amiaza şi joi, „vor antrena o perturbare a traficului aerian pe aeroporturile din Ile-de-France”.
Direcţia a cerut companiilor aeriene să procedeze la „o reducere de 15 la sută a programelor de zbor către (aeroportul) Roissy-Charles de Gaulle, miercuri, între orele 18.00 şi 23.00 (19.00-24.00, ora României), şi cu 25 la sută programele de zboruri către Roissy în ziua de joi”.
Ninsoarea de duminică şi luni a dezorganizat, deja, traficul pe aeroporturile pariziene Orly şi Roissy, mii de pasageri fiind nevoiţi să doarmă în aerogări şi declanşând o polemică asupra lipsei de informaţii de care dau dovadă companiile aeriene în relaţiile cu clienţii lor.
Ninsoarea pertubă, de sâmbătă, funcţionarea majorităţii aeroporturilor europene, în Franţa, Belgia, Germania şi Marea Britanie.