7 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialNim Chimpsky: cimpanzeul pe care au încercat să îl facă om

Nim Chimpsky: cimpanzeul pe care au încercat să îl facă om

Poate un cimpanzeu să construiască o propoziţie? Aceasta este întrebarea de la care au plecat oamenii de ştiinţă în anii 70, când au încercat să facă om dintr-un cimpanzeu.

Proiectul Nim, aşa cum a fost numit experimentul, avea ca scop să afle dacă limbajul este înnăscut. Cercetătorii de la Universitatea din Columbia au folosit un cimpanzeu, pe care l-au botezat Nim Chimpsky, pentru a afla dacă pot sau nu cimpanzeii să folosească gramatica pentru a forma propoziţii dacă erau învăţaţi limbajul semnelor şi crescuţi într-un mediu similar cu cel în care cresc copiii.

Numele cimpanzeului este o trimitere la Noam Chomsky, lingvistul a cărui teorie spunea că limbajul este caracteristic oamenilor şi este un proces al creşterii, nu al învăţării. Proiectul Nim era menit să contrazică această teorie, potrivit The Guardian.

Experimentul descris de cotidianul New York Times ca fiind „un studiu nesigur, tulburător, asupra comportamentului primatelor” a fost recent repovestit într-un documentar numit „Project Nim” (Proiectul Nim), regizat de James Marsh. Acesta a folosit material din arhivă, fotografii şi interviuri cu cei care au avut grijă de Nim pe perioada studiului, într-un tribut adus vieţii tumultoase a cimpanzeului.

„Nim se poartă într-un fel care este normal pentru un cimpanzeu, dar el este într-o lume a oamenilor. Este în contextul greşit şi asta este drama lui,” spune Marsh. „Nim are natura unui cimpanzeu şi aceasta este o latură extrem de puternică a vieţii lui. Ceea ce oamenii de ştiinţă au încercat să facă a fost să îi blocheze natura şi rezultatele se văd în documentar.”

Regizorul recunoaşte că a fost dificil să redea experienţele lui Nim. Acesta spune că a simţit că viaţa cimpanzeului a fost distrusă de oameni care i-au transpus calităţi umane şi au încercat să îl facă ceva ce nu era. Un alt motiv care stă la baza documentarului este multitudinea de emoţii umane care s-a dezvoltat în jurul cimpanzeului.

În interviuri, Marsh a pus accentul pe relaţiile de natură sexuală dintre îngrijitorii lui Nim, conflictele şi rivalitatea dintre aceştia. Printre cei care au avut grijă de Nim se numără Stephanie LaFarge, prima lui mamă surogat, prof. Herbert Terrace, liderul proiectului, Laura Ann Petitto, cea de-a doua mamă surogat şi Bob Ingersoll, prietenul lui Nim.

Marsh spune că în cazul femeilor, în mod special, a fost vorba despre sentimente foarte complexe în ceea ce privea relaţia lor cu Nim – sentimente materne. La un moment dat, mama surogat a mărturisit chiar că l-a alăptat pe cimpanzeu aşa cum şi-a alăptat proprii copii.

„Mi-am văzut copiii învăţând să vorbească, i-am văzut vorbind chiar două limbi. A fost uşor pentru ei să înveţe două limbi şi acest lucru sugerează că oamenii sunt făcuţi pentru limbaj. Nim nu era făcut pentru asta,” a mai declarat Marsh.

Cele mai citite

Modificări fiscale pregătite: Guvernul analizează măsuri care ar putea reduce venitul net al salariaților

În contextul unui deficit bugetar crescut și al presiunilor pentru reforme fiscale, guvernul și partidele politice dezbat propuneri care ar putea schimba semnificativ sistemul...

Bitcoin suferă o scădere de 5% pe fondul volatilității pieței

Bitcoin a înregistrat o scădere semnificativă de 5%, ajungând la aproximativ 96.000 de dolari pe unitate, în timpul unei sesiuni de tranzacționare marcate de...

Piața rezidențială în 2024: Creștere a cererii și noi proiecte în București

Anul 2024 a adus o evoluție pozitivă pentru piața rezidențială, datorită condițiilor mai atractive de accesare a creditelor ipotecare comparativ cu 2023. Cu toate...
Ultima oră
Pe aceeași temă