Ramane un mister al anului 2007 cum de dupa 36 de luni de guvernare Tariceanu doar 23% din locuitorii Romaniei se declara nostalgici in privinta regimului ceausist. Ce-i drept, sondajul de opinie relevand procentajul orisicum dezolant fusese efectuat anterior lectiei de maiestrie oferite de Ludovic Orban in materie de aroganta si iresponsabilitate politica. In cursul aceluiasi an Ulrica Schenström, secretar de stat in cadrul guvernului suedez, se considera obligata sa demisioneze din cauza unui sarut, dat in public unei persoane care nu era sotul sau partenerul ei de viata. Spre deosebire de oficialul de la Stockholm, cel de la Bucuresti a considerat insa ca poate ignora si batjocori intregul cod al bunei conduite.
Cum altfel ar putea fi apreciat comportamentul lui Orban afisat la sfarsitul anului trecut, cand incidentul rutier in care a fost implicat a culminat cu retinerea permisului sau de conducere? A gasit mai intai de cuviinta sa bagatelizeze, grabnic, accidentul in sine, prezentat drept "fapt banal"; a invocat apoi probleme familiale care l-ar fi impiedicat sa-si declare fapta in rastimpul celor 24 de ore prevazute de lege. Intr-un final apoteotic, a declarat ca se considera principala victima a respectivului accident, fiind "supus unui linsaj mediatic pentru un lucru care se poate intampla oricarui om" – cu Traian Basescu aflat, fireste, in spatele acestor temporare dificultati.
Daca Elena Ceausescu ar fi reusit sa-i asigure, in trecut, fiului ei Nicusor succesiunea, presupun ca pana si tanarul voievod comunist s-ar fi comportat mai decent decat Ludovic Orban. De altfel, ofensele lui Nicusor sunt cunoscute preponderent din auzite – desi nu ma indoiesc ca acesta se va fi folosit din plin de avantajele pozitiei sale pentru a se comporta scandalos in varii ocazii. Totusi, pana si in prezentele vremuri ale formidabilului edil Klaus Johannis destui sibieni mai gasesc cuvinte elogioase la adresa lui Nicusor si/sau a activitatilor sale dedicate meleagurilor in perioada anilor ’80, cand era prim-secretar al judetului Sibiu. Oare cati oameni isi vor aminti, peste cativa ani, cu aceeasi ingaduinta de Orban (sau, in fond, de restul colegilor sai)? In loc sa dea dovada atat de acel spirit al responsabilitatii inerent rationamentului unui membru al guvernului, cat si de o proprie decenta, ministrul Transporturilor le-a oferit romanilor un spectacol jalnic – comportandu-se aidoma unui grobian medieval, convins ca populatia fie va uita curand, fie il va ierta in cele din urma in pofida nesabuintei sale.
In aceste conditii, defensiva argumentativa a PNL va putea consta preponderent dintr-un tir de remarce la adresa fortei intunecate de la Cotroceni, eventual secondat de alte lamuriri despre libertatea de spirit caracteristica liberalilor, ramasi neintimidati de un presedinte cu apucaturi autoritariene. De invocat ar mai fi si pluralismul distinctiv pentru un partid in care nimeni nu asculta orbeste de ordinele unui singur lider – fosti oficiali precum Tudor Chiuariu nesfiindu-se sa ii spuna sefului verde-n fata ca se vor retrage din functie abia atunci cand le convine. Recent, ministrul Orban il anunta, cu o similara indrazneala, pe Tariceanu ca nici el nu se gandeste sa paraseasca guvernul prea curand, considerand ca inca dispune de suficient credit politic.
Vor fi, poate, unele voci dornice sa recomande Suediei un studiu aprofundat al moralei particulare personalului guvernamental de la Bucuresti – in vederea desistarii de la propriul cod etic, atat de stufos si rigid. Fitecum, statele vechi membre ale Uniunii observa cu o vigilenta sporita demersurile si conduita oficialilor din cel de-al saptelea stat membru, ca marime, al UE, astfel ca pocinogul lui Orban are putine sanse de a fi scapat atentiei europene. Ba dimpotriva – din punctul de vedere al UE, gafa a demonstrat, din nou, efectul corosiv pe care Romania il poate avea asupra standardelor etice ale Uniunii, dat fiind ca sub obladuirea unor responsabili locali de talia lui Orban o entitate de 470 de milioane de oameni nu va functiona nicicand sub forma unei comunitati coerente de legi si valori.
Nici gestul Noricai Nicolai de la finele anului trecut nu a fost unul de mai bun augur, menit a imbunatati intrucatva parerile europene despre actuala stare de fapt: potentialul nou ministru al Justitiei si-a divulgat, voluntar sau nu, prioritatile, grabindu-se a-l incuraja pe Orban in lupta pentru functia detinuta – in pofida faptului ca respectivul coleg liberal era, deja, complet discreditat.
Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie
