Subprefectul Adrian Nicolaescu a concentrat asupra sa toata atentia opiniei publice constantene. De mai multa vreme se tot vorbeste despre domnia sa ca despre un personaj important al judetului. Este adevarat ca Nicolaescu, numit in functia de subprefect, a urcat pe scara politica la recomandarea colegilor de partid care l-au propulsat pentru devotamentul si puterea de munca de care a dat dovada, mai ales in campaniile electorale pentru alegerile locale si generale. De sase luni, eforturile democratului s-au concentrat asupra unui singur obiectiv: punerea pe liber a secretarului general al Prefecturii Constanta, Claudiu Palaz, care nu are nici o legatura cu necazurile prin care a fost nevoit sa treaca.
A fugit de examen
Pe vremea cand prefect al judetului era taranistul Chirondojan, s-a organizat o evaluare a functionarilor institutiei. Pentru verificarea secretarului general al Prefecturii s-a constituit o comisie largita, in masura sa aprecieze nivelul cunostintelor. Adrian Nicolaescu, pentru ca el a fost cel evaluat, s-a prezentat numai la proba scrisa, iar inainte de cea orala a intrat in… concediu medical. Pentru ca s-a considerat nedreptatit, Adrian Nicolaescu s-a adresat instantei de judecata pentru a contesta comisia de evaluare. A fost eliberat din functie si pentru o perioada destul de lunga de timp (aproape un an) postul de secretar general a fost ocupat de Anca Sarbu. Postul a ramas vacant, iar pentru ocuparea lui s-a organizat concursul in urma caruia functia de secretar general al Prefecturii a fost atribuita lui Claudiu Palaz.
Razboiul nervilor
Adrian Nicolaescu s-a luptat pentru a pune in aplicare o hotarare care a ramas definitiva si irevocabila. Conform documentului, subprefectul are de primit despagubiri banesti pentru nedreptatea suferita, dar a si vrut, cu tot dinadinsul, sa se stie ca nu poate fi azvarlit de pe un fotoliu pe care l-a ocupat o perioada de timp. Pe 12 iunie, ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, a emis un ordin a carui aplicare ar fi trebuit sa se faca… ieri, adica pe 16.06 si se refera la repunerea pe functia de secretar general a subprefectului Nicolaescu. Pana pe 15 iunie acesta ar fi trebuit sa opteze pentru una dintre cele doua functii. Adrian Nicolaescu a indeplinit singura conditie pentru ocuparea functiei de subprefect: este membrul unui partid politic care participa la guvernare. Pentru cea de secretar general ar fi trebuit, culmea, sa nu aiba carnet de membru de partid si sa fie, conform legilor in vigoare, in Corpul Functionarilor Publici.
Orgoliul, mai presus de toate
Nicolaescu a decis ca vrea subprefect. A vrut, insa, sa mai fie secretar general macar o zi, macar o ora, atat cat sa se poata face precizarea in carnetul de munca. Ce ne facem, in acest caz, cu legislatia care trebuie respectata?! Incalcarea legii vine chiar din partea celui pus sa vegheze la aplicarea ei ca reprezentant, ce-i drept, aflat pe un loc secund al Guvernului in teritoriu, dar care a scris cu propria mana ca renunta la functia de secretar general al Prefecturii. Daca lucrurile stau asa, inseamna ca exista doua variante. Ordinul prin care a fost incadrat Claudiu Palaz in functia de secretar general sa ramana in vigoare. Cea de-a doua, postul lasat vacant de Nicolaescu in urma optiunii sa fie ocupat de Claudiu Palaz prin redistribuire. Asa cum prevede Legea Functionarilor Publici, Palaz ar trebui repus pe functie pentru ca este inregistrat, pe baza de concurs si cu respectarea criteriilor, in Corpul Functionarilor Publici. Nu poate fi vorba despre o alta numire pe functia de secretar general atat timp cat actiunea in instanta initiata de Claudiu Palaz nu va fi rezolvata.
Culetu, pus in fata faptului implinit
Data fiind situatia, ne intrebam care au fost motivele pentru care Adrian Nicolaescu a ales aceasta cale pentru a-si rezolva situatia. Paradoxul exista. Nicolaescu nu si-a depus demisia din functia de secretar general la Prefectura. Danut Culetu a aflat despre ea abia dupa ce a fost transmisa ministrului Administratiei si Internelor, si nu secretarului de stat pentru Administratie, Victor Paul Dobre. Care va fi calitatea pe care o va alege pentru a semna: cea de subprefect sau cea de secretar general?! Sunt intrebari la care numai domnia sa va putea raspunde. Bulibaseala pune, insa, intr-o lumina foarte proasta atat Partidul Democrat al carui membru este, cat si pe cel Liberal cu care, in alianta, participa la guvernare. Poate ca macar acest aspect sa dea de gandit ambelor parti care si-au asumat, in gura mare, responsabilitatea de a respecta legea.