11 C
București
vineri, 24 ianuarie 2025
AcasăSpecialNici un jurist nu a semnat contractul pentru Complexul "Caprioara"

Nici un jurist nu a semnat contractul pentru Complexul „Caprioara”

Nici un jurist din CJ Vrancea nu recunoaste ca ar fi semnat contractul de achizitionare a Complexului Turistic Caprioara, motiv pentru care Curtea de Conturi a sesizat Parchetul de pe langa Tribunalul Vrancea. „Sunt indicii ca s-a savarsit incalcarea legii penale”, spun inspectorii Curtii de Conturi. In urma verificarii aspectelor legate de achizitionarea complexului turistic s-au constatat neconcordante intre destinatia ce urmeaza a fi data imobilului, conform referatului de necesitate (in care se vorbea despre redarea in circuitul economic de alimentatie publica), pe de o parte, si cea prezentata ca justificare Ministerului Administratiei si Internelor, prin care se solicita alocarea sumei de 17.000 milioane lei vechi din fondul de rezerva bugetara la dispozitia guvernului, privind „achizitia unor imobile pentru functionarea serviciilor publice de interes judetean si comunitar”, pe de alta parte. Negocierile cu proprietarul imobilului si incheierea contractului de vanzare-cumparare au avut loc anterior aprobarii efectuarii investitiei de catre Consiliul Judetean. Atat in procesul-verbal de negociere, cat si in contractul de vanzare-cumparare se mentioneaza ca CJ Vrancea este reprezentat de Marian Oprisan si ca ambele documente au fost semnate de vicepresedintele Mircea Diaconu, fara ca acesta sa fi fost mandatat in acest sens. Marian Oprisan s-a aratat deranjat de faptul ca informatii din raportul Curtii de Conturi au ajuns in paginile ziarelor, motiv pentru care a solicitat reprezentantilor mass-media sa nu mai scrie nici un cuvant despre acest raport pana la finalizarea proceselor aflate pe rolul instantelor de judecata.
Oprisan considera ca achizitionarea "Caprioarei” este un real castig pentru institutia pe care o conduce si, intr-o adresa ce cuprinde obiectiuni la adresa raportului semnat de inspectorii Curtii de Conturi, precizeaza ca nu s-au facut nici un fel de abateri de la legislatie.

Cele mai citite

CFR Călători suspendă sute de trenuri din cauza ordonanței „trenuleț”: Navetiștii și sindicaliștii, nemulțumiți

CFR Călători a anunțat suspendarea a peste 200 de trenuri din întreaga țară, majoritatea circulând pe rute mai puțin aglomerate. Însă și alte rute...

Amenințări cu bombă în sute de școli din Ungaria și Bulgaria: Suspiciuni legate de implicarea Rusiei

Sute de școli din Bulgaria au primit joi amenințări cu bombă, e-mailurile fiind trimise de pe o platformă rusească, informează agenția Novinite, citând radioul...

Propunere de modificare a Constituției SUA: Trump ar putea candida pentru un al treilea mandat de președinte

Un membru republican al Camerei Reprezentanților a lansat joi o rezoluție care propune modificarea Constituției SUA, permițându-i fostului președinte Donald Trump — precum și...
Ultima oră
Pe aceeași temă