Operaţiunea declanşată de Kremlin în Siria le dă americanilor o lecţie importantă, preşedintele Vladimir Putin apreciind că SUA sunt responsabile pentru situaţia actuală, pentru că au susţinut revoluţiile din regiune, comentează New York Times în ediţia online, citată de Mediafax.
Rusia vrea să arate că America ar trebui să fie pregătită să intervină în orice război civil care urmează unei revoluţii inspirate de retorica sa, sau să renunţe să mai îndemne oamenii la revoltă, apreciază autorul comentariului, Ivan Krastev, preşedintele Centrului pentru Strategii Liberale din Sofia şi membru al Institutului pentru Ştiinţe Umane din Viena.
Într-adevăr, Vladimir Putin şi Barack Obama au teorii opuse privind sursele actualei instabilităţi globale. SUA consideră că este rezultatul încercărilor disperate ale unor lideri autoritari de a menţine situaţia în care se aflau, în timp ce Rusia acuză obsesia Washingtonului pentru democraţie.
Însă în mintea Kremlinului nu este Siria şi nici Ucraina, ci Asia Centrală, o parte a fostului spaţiu sovietic în care liderii autoritari îmbătrânesc, economiile stagnează, milioane de tineri sunt şomeri şi dornici să emigreze, iar islamul radical este în creştere. Rusia se consideră garantul stabilităţii în regiune, dar se teme că va veni instabilitatea. Asia Centrală de astăzi aminteşte Kremlinului de Orientul Mijlociu din urmă cu un deceniu. Situaţia din Siria ar trebui să înveţe SUA să aibă grijă ce vorbesc şi să-şi vadă de treabă atunci când va veni următoarea criză.
Preşedintele Putin vrea să dea Americii o lecţie, dar se adresează şi Europei invadate de un milion de refugiaţi şi bântuită de islamul radical şi anxietatea demografică. Până acum, Uniunea Europeană spera să-şi transforme vecinii, dar în prezent se consideră un ostatic. Putin vrea să convingă Europa că oricât de brutal era dictatorul libian Muammar Kadhafi, el era dispus şi capabil să apere frontierele Europei, ceea ce noile democraţii nu pot face.
Putin speră că Europa va accepta o Rusie mai puternică drept un garant al stabilităţii, chiar şi cu costul renunţării la valorile şi ambiţiile sale.
Însă teoria lui Putin, deşi atractivă, nu este practică, pentru că lumea s-a schimbat de la Războiul Rece încoace, nu mai este definită de dinamica Est-Vest. Schimbările sociale, demografice, culturale şi tehnologice au făcut stabilitatea în lume un puzzle complicat. Astfel, va fi nevoie de ceva mai mult decât schimbarea politicii americane pentru ca oamenii să înceteze să se mai revolte împotriva Guvernelor autoritare, conchide autorul articolului.