Hotelul Sheraton din New York nu seamănă cu cel de la Rio, de exemplu. Camerele sunt mici şi nu e plin de oameni de afaceri, ci de copii veniţi în excursie în The Big Apple. Foarte gălăgioşi. Aşa că, din a doua noapte, ne mutăm cu bagaje la Ioana – prietena noastră top-model, care stă în East Village. Contra unui bacşiş aşteptat şi primit, şoferul de taxi mi-a povestit despre Manhattan şi mi-a indicat barurile unde pot vedea meciurile din Africa de Sud. Ce folos dacă România nu e în turneul final…
New York-ul e făcut pentru plimbări lungi şi încălţări comode. Sunt atâtea lucruri pe care le ştii de prin filme încât îţi faci liste de câteva pagini cu ce ai vrea să vezi şi să vizitezi. Mi-am făcut şi eu. Încă n-am ajuns nici la jumătate, după două săptămâni. Şi asta, deoarece fiecare atracţie te fură numai pentru ea şi ajungi să petreci într-un loc mai mult decât ai stabilit iniţial. Ce am văzut până acum? Muzeul de istorie naturală – o zi întreagă, Central Park, unde am mâncat cocoţat pe o stâncă pe malul lacului, Muzeul de artă modernă, unde n-am făcut poze pentru că nu era voie, China Town, unde m-am pierdut printre magazinele de remedii naturiste, parcă mai multe decât în Hong Kong şi unde era să sar peste Little Italy care a ajuns mai puţin decât o stradă, pentru că fraţii chinezi muşcă din teritoriul italienilor. Cam atât, în mare. În rest, m-am plimbat şi am mâncat. Au mai fost Brooklyn Bridge, toate magazinele mari de pe Fifth Avenue, Tiffany’s, unde am intrat la insistenţele prietenei mele (degeaba – la banii mei), Times Square, Washington Square, Greenwich Village, celebrul metrou newyorkez, Madison Avenue, magazine de computere, taxiuri, multe taxiuri, autobuze, prieteni dragi şi multe restaurante. Sună cunoscut? Ei bine, în sfârşit, pentru mine chiar este.
Şi să nu sar peste mâncare aşa rapid. Am bifat o listă de restaurante demnă de ONU: chinezeşti, vietnameze, malayesiene, coreene, indoneziene, japoneze (sushi rules!), tailandeze, tibetane… după care am trecut la braziliene, evreieşti, greceşti, americane, franţuzeşti, mexicane sau afgane. No fast-food, no antibiotics, no colesterol, gluten free. Nu m-am îngrăşat.
Se spune că New York-ul îţi dă energie. Aşa este. Şi idei constructive. Vrei să faci, să aduni, să ieşi la suprafaţă, să ajungi cineva în marea asta de oameni care-i umblă străzile celebre. Şi, din când în când cineva chiar reuşeşte. De încercat, cred eu, încearcă toţi. Eu, după câteva zile, făceam (şi încă fac) planuri cum să deschid nu un restaurant ci două în România. Mai vedem. Alţii vor să fie tari în lumea finanţelor, a filmului şi teatrului, în politică… în afaceri în general. Toţi au un vis de mărire la New York. Să-l ducem până la capăt.
Am văzut destul de puţini sau chiar deloc, dacă stau să mă gândesc, homeless-i. Cred că i-au strâns de pe străzi să nu-mi fac eu o impresie greşită. În schimb, am dat nas în nas şi-n portofel cu sistemul medical american. Pentru un dezinfectat şi un pansat la un deget – o tăietură culinară în timpul pregătirii micului dejun – te pun ăştia să plăteşti 500 de dolari. Chiar dacă ai asigurare. Că-ţi recuperezi banii în ţară. De-aia nu aduc eu cadouri nimănui de acasă.
Am zis că m-am văzut cu prieteni? Am zis. Prieteni fericiţi, plini de adrenalina vieţii la New York, plini de idei şi în devenire. Devenire de cineva cunoscut. Foarte tari prietenii din New York. Mă bucur că niciunul nu şi-a pierdut accentul românesc.
Zicea cineva că oraşul ăsta nu are suflet şi că te simţi pierdut în el. Nu eu. M-am întâlnit deja cu mai mulţi prieteni decât o fac în mod obişnuit în Bucureşti. Şi mi-am facut şi alţii noi. Cu add-uri pe facebook şi re-ieşiri la cafea. Oameni de treabă. New York-ul, până acum, e o stare pentru mine. Una de bine şi de continuă mirare.
Eu am descoperit New York-ul restaurantelor – alţii îl caută pe cel din „Friends” sau „Sex and the City” – sunt convins că-l vor găsi. Cauţi şi tu New York-ul tău când vii pe aici, bănuiesc. Al meu e deocamdată foarte gustos. Dar nu ţi se pare că scriu cam fără legătură una cu alta? Încă sunt la New York şi mai am mâncăruri de mâncat şi străzi de plimbat. La câteva luni după ce mă voi întoarce, cred că amintirile mi se vor aşeza şi voi fi în stare să scriu ceva legat despre New York. Până atunci: cu bine!
