Comentez ceea ce scrie cu prietenul meu Mircea S., care are un apartament la câteva minute de intrarea principală a Universitaţii Sorbona. Este excelent pregatit în sistemul francez. “Franţa este pe spate. Este la un pas de situaţia Greciei”, îmi spune Mircea. “Premierul a venit la Paris cu tematică specifică în chestiuni politice şi economice. Nu am idee ce a făcut în problemele politice, dar a venit la Paris fară un om de afaceri român. Nu este normal. Economia unei ţări este sută la sută dependentă de sectorul privat”, îmi completează Mircea. Mulţi suntem mândri de capacitatea de comunicare multilinguală a tânărului nostru premier. Dar suferim cu toţii de neputinţa lui şi a celor care-l înconjoară de a servi interesul ţării. Unii spun că această neputinţă vine din istorie. Dar dacă ne-am iubi ţara cu adevărat am face ceva pentru ea. Îmi este teamă că nu există de fapt un sentiment cu adevărat profund şi sincer. Aflu din presa europeană că ungurii şi-au ieftinit gazul şi curentul şi alte produse care privesc consumul populaţiei. Vorbim implicit de creşterea nivelului de trai a ungurilor. Menţionez această ţărişoară la vest de noi pentru că mereu ne creăm sau avem probleme cu ea. Oare este cazul? Ungaria este legătura noastră cu vestul Europei. O cedare a Transilvaniei către unguri se va putea face numai prin conflict armat, ceea ce este foarte puţin probabil în următorii 100 de ani. Populaţia românească a devenit copleştor majoritară, în timp ce populaţia maghiară a scăzut în număr alarmant de mult. După ultimul recesământ în Romania mai sunt 1.248.000 de unguri. Populaţia românească a ocupat toate oraşele mari din Ardeal şi Banat. O autonomie a Ardealului şi Banatului ar rezolva problema apartenenţei morale a populaţiei la acest ţinut binecuvantat pentru o perioadă lungă, de secole. Am scris un articol care a făcut multă vâlvă în lume, intitulat “Fără Bucureşti şi fără Budapesta”. Din ce în ce mai multă lume din Ardeal şi Banat îmbrăţişează această idee. Poate în acest fel am deveni mai vest-europeni şi am trage şi restul ţării după noi. Poate această regionalizare să fie primul pas. Multă lume este sceptică cu privire la modelul şi finalizarea acestui proces la care se lucrează în această perioadă. Scepticismul este mai degrabă faţă de cei care sunt implicaţi în stabilirea regionalizării teritoriale a ţării. Merită însă să încercăm şi să sperăm. Premierul şi multitudinea de miniştri şi consilieri care-l înconjoară trebuie să ne conducă ţara spre o civilizaţie şi cultură eminamente europeană. Cu orice preţ. Trebuie să ne dispară neputinţa de a răzbate prin istoria Europei.
