11.5 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialNepotism institutional la "Doi s’un sfert": un sfert dintre angajati sunt rude

Nepotism institutional la „Doi s’un sfert”: un sfert dintre angajati sunt rude

» O ancheta declansata de seful interimar al serviciului secret al Ministerului de Interne a descoperit ca un sfert din angajatii Directiei sunt rude. Insusi seful, Gelu Drajneanu, ar avea un frate angajat.

»Nepotismul care domneste in Directia Generala de Informatii si Protectie Interna (DGIPI) se inscrie in boala romaneasca a institutiilor de stat, crede un specialist in politici publice: cu cat sunt mai netransparente, cu atat mai mult functioneaza sistemul "daca poti lua o decizie, angajeaza o ruda".

Ancheta pornita de seful interimar Gelu Drajneanu la DGIPI, poreclita "Doi s’un sfert", verifica daca in ultimii ani concursurile de angajare s-au facut pe criterii de competenta sau in virtutea legaturilor de familie. S-a constatat ca un sfert din angajatii serviciului secret sunt rude directe sau prin alianta – nasi sau fini.

Verificarile ar fi pornit de la unele informatii care spuneau ca promovarea concursurilor de angajare se facea pe bani grei. Noua conducere a DGIPI le-a cerut angajatilor sa dea declaratii pe propria raspundere in legatura cu rudele pe care le au in cadrul Directiei. In aceeasi situatie s-ar afla si Gelu Drajneanu, noul sef interimar al DGIPI: fratele sau ar lucra si el acolo, dar dinainte ca Drajneanu sa fie numit la conducere. Drajneanu este apropiat de fostul sef al serviciului Virgil Ardelean, care a fost fortat sa-si dea demisia pentru a doua oara de la DGIPI, dupa ce PDL si PSD nu s-au inteles asupra negocierii acestei functii. Pana la inchiderea editiei, Ministerul de Interne nu a avut o reactie oficiala.

Alaturi de diplomatie sau armata, serviciile secrete sunt institutiile de stat in care nepotismul s-a extins ca o caracatita. "In aceste institutii netransparente sunt problemele cele mai grave. Este explicabil ca intr-o familie sau in mai multe generatii sa existe pasiuni comune, dar sa fie atat de extinse aceste angajari de rude, nu este logic. Statistic, e in neregula", spune Adrian Moraru, directorul adjunct al Institutului de Politici Publice. Specialistul considera ca ar fi de ajuns o verificare a studentilor de la institutiile de invatamant ale politiei, Armatei sau SRI care au rude in sistem, pentru a se stabili o masura a nepotismului din aceste domenii. Expertul in politici publice aminteste ca, in urma cu mai multi ani, au existat voci politice care au cerut o forma de control civil asupra structurilor militarizate din Romania, inclusiv asupra serviciilor secrete. "Structurile s-au opus categoric, tocmai pentru a-si apara aceste grosolanii care se petrec cu achizitiile si angajarile", spune Moraru. In timp ce in Occident functioneaza reguli care interzic angajarea rudelor de catre sefi pana si in companiile private, nu doar la stat, pentru a preintampina suspiciunile de conflict de interese si avantajari neloiale, in Romania sistemul angajarilor functioneaza invers. "Se trage din comunism, unde am invatat ca orice mijloc de a pune mana pe venituri sau bunuri de la stat este onorabil. Cand cineva ajunge sa aiba putere de decizie, primul lucru pe care il face este sa aduca o ruda, pe principiul «timpul trece, leafa merge»", considera Adrian Moraru.

DGIPI, fosta "Doi s’un sfert", unitate militara care dupa 1989 a preluat sute de cadre ale Securitatii, s-a aflat in centrul mai multor scandaluri politice dupa 1989, cele mai multe vizand interceptari telefonice ilegale si intocmirea de dosare unor oameni politici. Oficial, rolul DGIPI este de a proteja structurile Ministerului de Interne si de a supraveghea si culege informatii din lumea criminala. Neoficial, comoara acestui serviciu secret este arhiva de documente secrete care vizeaza persoane publice si demnitari.

Cele mai citite

Klaus Iohannis a semnat patru decrete care vizează modificări legislative și o eliberare din funcție

Unul dintre decrete vizează accesul echitabil la educație și dezvoltarea competențelor digitale în instituțiile de învățământ superior Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat marți, 19...

Grupul FutureLife își extinde rețeaua din România prin achiziția clinicii Gynatal din Timișoara

Praga/Timișoara, 19 noiembrie 2024 – FutureLife, furnizor de top la nivel paneuropean de servicii de fertilizare in vitro (FIV) și genetică, care realizează anual...

Macron apreciază decizia lui Biden de a lăsa Ucraina să folosească rachete cu rază lungă de acțiune în Rusia

Președintele francez a spus că mișcarea a fost un răspuns la desfășurarea de soldați nord-coreeni Președintele francez Emmanuel Macron a salutat decizia președintelui american Joe...
Ultima oră
Pe aceeași temă