Nu erau altii mai galagiosi, mai risipitori, mai sfidatori si mai marlani decat ei prin hotelurile si restaurantele de lux de pe Coasta de Azur. Comandau sticle de sampanie de o mie de euro numai ca sa stropeasca copios fetele vesele ce-i insoteau. Ingramadeau pe masa cantitati uriase de trufandale, cat pentru o armata aflata-n cvartir, doar ca sa se vada ca ei au. Ii dispretuiau pana si chelnerii, in timp ce le acceptau bacsisurile grase. Caci sub rubasca Boss inca se simtea mujicul, iar gestul care vantura incheietura cu un impozant ceas de aur trada doar o tafna de fost gainar care vrea sa-si cumpere o respectabilitate. La inceput, neogainarii debarcau in banda si cereau sa fie asteptati la aeroport de sofer si insotitoare care sa le vorbeasca neaparat ruseste.
Era primul lor contact cu acest Occident mitic, unde se refugiasera generatii intregi de rusi albi, alungati de Revolutie, multi dintre ei ramasi doar chelneri sau soferi pe la casele de lux (dar si aceia cu gandul sa-si intemeieze o noua patrie, vezi salba de biserici ordodoxe si de stabilimente rusesti care se intinde si pe malul italian de alaturi). Apoi au inceput sa cumpere vilele cele mai scumpe si sa-si comande iahturile cele mai impozante de pe care isi dirijau afacerile. Dar neogainarii nu mai aveau nimic din stilul sau din caracterul inaintasilor: nici metafizica dostoievskiana de ruleta, care fusese o tranta cu destinul, nici tandra sensibilitate a slavului patetic descris in atatea romane celebre. Erau barbarii neocapitalismului veniti sa inchine cu acei "neo-cons" ai noului liberalism apusean. Uite asa s-au dus doua decenii de neoeuforie, ca un prelungit ospat al lui Trimalchio. Iar acum cheful s-a terminat, se aduce nota de plata.
Multi dintre ei au fugit inainte sa plateasca. Sa nu ne imaginam ca se va atinge de agoniseala lor pusa prin seifurile paradisurilor fiscale cine stie ce ipotetica politie internationala. Altii au ramas, saraciti peste noapte, cum ai spune despre cineva ca a albit brusc la aflarea adevarului. Desi minereurile si hidrocarburile Siberiei par inepuizabile, preturile la materii prime au cazut, neogainarii sunt plini de datorii, incearca sa-si vanda iahturile, tablourile, bratarile, femeile, tot ceea ce poate colmata in mare graba nava aventurii lor. Sa plangem sau sa radem cu sughituri dupa ce am aflat ca Moscova nu mai detine cochetul titlu de capitala mondiala a miliardarilor? Multi dintre fostii miliardari au devenit doar bieti milionari. New York-ul si-a recastigat titlul, chiar daca Madoff – fost profesor de natatie – a mai tras in jos prestigiul acestei bogatii care sfideaza, totusi, orice idee de criza! Nu are nici o semnificatie faptul ca Oleg Deripaska a ramas doar cu 3,5 miliarde de dolari, din 28 avuti cu un an in urma.
Grav e ca i-a facut vreodata, in acea strigatoare la cer nedreptate care s-a numit "privatizarea" comunismului. Unii zic ca Putin nu-i poate lasa totusi din brate pe acei oligarhi pe care insa nu i-a bagat la zdup, fiindca se duce de rapa intreaga economie. Platesc cativa, cu ceilalti se ajunge la intelegere. Pentru ca neogainarul a devenit megabos, deci piesa esentiala in mecanismul, chiar daca deraiat, al multor economii nationale. Cotatia Forbes a miliardarilor de pe planeta ne spune ca un singur miliardar rus a mai ramas intre primii douazeci pe lista. Ceilalti s-au imprumutat prea mult, au risipit, si-au facut de cap. Iar Deripaska nu mai cumpara tablouri, pe care oricum nu si le alegea singur. Pasionat de tablouri era si Abramovici (stiti, proprietarul clubului de fotbal Chelsea, ca un senator roman care intretine o scoala de gladiatori). Abramovici platise anul trecut pe un triptic al marelui pictor britanic Bacon peste 86 miliarde de dolari.
Dar Bacon este un caz special: trebuie sa fii un mare initiat ca sa apreciezi portretele sale violente si pictura lui aflata la opusul oricarei intentii decorative, lipsita de orice predispozitie de a fi "pe plac". E clar ca oligarhii cumpara faima la metru. si tot la metru sau la kilogram, atat oligarhii estici sau asiatici, cat si speculatorii lipsiti de scrupule din Occident, nu au facut, in aceste decenii, decat sa ne vanda filosofia succesului lor derivat numai dintr-un enorm furt deghizat.
Cand te gandesti ca in toti acesti ani un urias sistem de multiplicare mediatica le-a pus dinainte noilor generatii numai astfel de modele demne de urmat, cu subintelesul ca erau cazurile de absoluta reusita sociala, nu-ti vine sa crezi ca scoala, institutiile sau alte valori ce tin de utopia rasplatei dupa merit mai au vreo sansa sa corecteze scara de valori. Cel putin pentru cateva generatii de aici incolo. Iar neogainarii nostri, fosti ofiteri, fosti contabili, fosti securisti, fosti bisnitari completeaza tabloul. Aducem o contributie importanta la mondializarea neogainariilor: fabulosul concept polisemic de smecher.
