Citeam, de curand, un studiu dedicat perenitatii tribalismului in Orientul Mijlociu. Exista, neindoielnic, destule argumente atestand ca bruma de ordine mentinuta in actualele conditii anarhice se datoreaza strict ponderii triburilor – nicidecum celei a statului sau a Islamului. Tentativele instaurarii unor institutii politice liberale bazate pe normele democratiei si ale individualismului au esuat rand pe rand – aspectul evocandu-mi, subit, Romania si similitudinile ei locale.
De pe urma unor secole de gravitare pe orbita Imperiului Otoman, principatele dunarene s-au ales – printre multe altele – cu o cultura levantina. Una din nesansele istorice ale tarii ramane, probabil, si absenta experientei regimului imperial – care ar fi introdus forme alternative de promovare, bazate mai degraba pe merite decat pe manipularile imanente tribalismului. In India, bunaoara, britanicii au introdus sistemul liberal de educatie – ale carui rezultate sunt vizibile si astazi, cand o buna parte a locuitorilor Indiei contemporane sunt mai apropiati valorilor si viziunilor europene decat unii cetateni romani.
Sintagma care a supravietuit cu brio "epocii de aur", fiind perpetuata in perioada postdecembrista, este "pile, cunostinte si relatii". Ea reda la perfectie chintesenta experimentului comunist in Romania, conceput eminamente drept afacere de clan. In momentul inlaturarii lui Ceausescu, intregul trib – de dimensiuni si cu ramificatii notabile – s-a repezit sa modeleze tranzitia in conformitate cu propriile viziuni, ramase complet neschimbate. Acelasi tribalism politic il regasim si dupa 18 ani – deseori membrii clanului se cearta pe te miri ce, dar prezinta o unitate admirabila atunci cand vine vorba de apanajul devalizarii resurselor tarii sau de varii tertipuri menite a mentine institutiile statului in diverse stadii de debilitate. Membrii tribului se conformeaza ordinelor sefului atat timp cat acesta se dovedeste capabil sa mentina parghiile necesare directionarii resurselor statului catre diversele ginti, dar si sa garanteze, concomitent, incapacitatea statului in materie de autoaparare. Cand seful de trib nu mai este capabil sa asigure aceste obiective, este detronat relativ grabnic – asa cum s-a intamplat in cazul lui Ion Iliescu, in 2005. Doar premisele unui vid prelungit de putere aidoma celui din ultimul an mai permit reveniri spectaculoase in stilul Iliescu redivivus la 78 de ani.
Turcia – epicentrul intregului sistem – a reusit performanta crearii unui stat modern, a infiintarii mai multor partide nationale, in timp ce Romania ramane tributara vechii viziuni orientale asupra organizarii colective. Statul roman lupta din greu pentru prezervarea relatiilor de clan, bataliile amintind, nu o data, de cele ale sectei Alawi din Siria sau ale clanului Tikriti din Irakul vremurilor lui Saddam Hussein. Chiar si in metropolele arabe aflate in permanenta dezvoltare, cum ar fi Cairo, traditionalele filiatii care imbina relatia de rubedenie cu cea a lealitatii de localnic sunt, in buna masura, cele care mentin o stare de minima ordine. Oricine capabil sa organizeze oarecum mahalalele Bucurestiului este, indubitabil, indrituit la o cariera fulminanta in cadrul PSD, in pofida lipsei vreunor aptitudini politice. In plus, distinctia de omolog transilvanean al lui Marian Vanghelie pare a-i reveni, deocamdata, lui Dorin Florea, edilul Targu Muresului – un medic chirurg care conduce destinele orasului in cel mai autentic stil de seic al urbei.
Care sa fie, oare, motivul pentru care cei mai multi dintre oamenii de afaceri din Orientul Mijociu se simt atat de bine in Romania? Acum doua decenii, unii dintre ei se casatoreau cu tinere provenite din familii bine pozitionate in ierarhia comunista, ceea ce a facilitat atat in perioada ante-, cat si postdecembrista fel de fel de afaceri comerciale, mai mult sau mai putin licite. De altfel, exista si destui membri ai minoritatii rome – societatea careia se bazeaza pe aceleasi norme tribale – care si-au castigat o reputatie in varii ramuri economice sau comerciale, si nu ma refer defel doar la activitati de contrabanda. Cat timp preceptele tribalismului vor continua sa fasoneze Romania, sunt putine sanse ca oamenii sa agreeze ideea unei societati bazate pe normele impersonalismului si individualismului.
Odinioara, in asociatiile oamenilor de afaceri straini predominau reprezentantii tarilor anglo-saxone, care au militat pentru transparenta in afaceri. De-a lungul anilor, configuratia natiunilor s-a schimbat, actualmente predominand reprezentantii economiilor din Europa Centrala¸ in special din Austria. Acestia par a se fi resemnat, intre timp, cu levantinismul culturii autohtone, perpetuu axat pe dog-ma bacsisului. Pana si firme internationale de certa reputatie, fie ele companii de audit, consultanta sau din alte domenii, au inceput sa promoveze, pe ici, pe colo, cate un vajnic luptator de clan intr-o functie de conducere locala, dat fiind ca acestia sunt perfect capabili a asigura bunul mers al afacerilor regionale ale firmei, fie si in detrimentul statului pipernicit.
"Trilogia balcanica" a Oliviei Manning nu a prea fost pe placul cititorilor romani, desi a surprins cat se poate de bine atmosfera levantina a Bucurestiului interbelic, care continua sa pulseze si acum cu aceeasi vitalitate prin arterele Capitalei.