Lucrînd la un raport pentru președinția olandeză a UE am descoperit că șeful agenției naționale de integritate bulgare fusese deja arestat de vreun an cînd ai noștri l-au săltat pe Horia Georgescu. Respectivul personaj, Zlatanov pe numele său, își rătăcise taman la procurori caietul de notițe în care nota cum urma agenția să urmărească dosarele de conflict de interese semnalate la politicieni. La cazuri mai spinoase scria de-a dreptul numele politicianului de vîrf din partidul de guvernare care trebuia să dea decizia, adică îl radem, îl șantajăm sau îi dăm NUP.
În 2013, pe seama carnetului cu instrucțiuni, Zlatanov a fost dat afară, iar în 2014 a fost și arestat. Omul politic, un fel de Hrebe al lor, și-a dat demisia din Parlament. În cursul investigației, carnetul a făcut picioare și a dispărut din camera de probe, astfel încît nici lista, nici prețioasele instrucțiuni nu mai există decît în memoria cititorilor.
Pentru cine nu știe, Georgescu, care avea mari ambiții internaționale- am și azi un SMS de la el în care îmi spunea că e singurul român pe care l-a lăudat Joe Bidden, brava, ambasadă americană la București, din ce în ce mai orientați sunteți – se ocupa să se autopromoveze international cam cînd a survenit accidentul. Cum adînc au spus cei din Consiliul de Integritate, a fost arestat pentru o treabă fără nici o legătură cu integritatea. Ziua omul performa perfect, numai la seral dădea pe la agenția de restituire și punea umărul la supraevaluări. Poliția judiciară încă mai caută carnețelul din care data procesului lui Klaus Johannis din septembrie trecut s-a scurs în revista 22 si alte vreo două surse înainte ca dna Livia Stanciu să o fixeze – aleator. Data aia nu mai contează, și sursa scurgerii o știe orice prost, problema e ce alte nume mai sînt în carnețel și de asta simt că, întocmai ca la bulgari, hîrtia se va evapora cu mai mult succes decît oamenii.
E cam greu, între revelațiile astea sînt zilnice, și completate de Traian Băsescu cu strigături pe la B1 despre cum erau toți buni cînd el era cel intangibil, și au devenit niște nemernici slugarnici cu puterea de după el a doua zi după ce și-a pierdut postul (să fim exacți, în anticipare cu cîteva luni mai devreme), să nu fie poporul bîntuit de teoria conspirației și sceptic de tot că rezolvăm ceva. Scepticismul nu îl oprește să fie bucuros de jocul de domino, se bucură la căderea tuturor, dintr-un instinct sigur că nici unul din ăștia nu era acolo ca să îi facă bine. Hai să deslușim puțin prin telenovela asta cotidiană cu anticorupția, care ține brav piept celei de pe Kanal D, Trădarea. A cui trădare și de către cine nu știu cum se poate măsura cu ce zice Băsescu că i-au făcut lui și Elenei trupa Stanciu, Kovesi și Coldea, care se cred instituții și au uitat cine i-a pus acolo unde sunt și de ce. Cum nu am vreme pentru lungi expuneri și găsiți tot ce vreți pe www.anticorrp.eu sau www.againstcorruption.eu, siteurile mele academice, doar cîteva precizări.
Prima a cărei nevoie o simt zilele astea este ce e corupția și mai ales ce nu e. Lumea e plină de comportamente neoneste. Lumea fură, trișează, înșeală, minte, practică impostura și așa mai departe. Toate aceste comportamente sînt necinstite, penale și incriminate în Codul Penal, sau majoritatea lor. Dar corupția e o formă special de necinste, e atunci cînd cineva profită de autoritatea sa publică pentru a-și trage, lui personal sau unor cunoscuți, un profit personal în detrimentul interesului public. De asta atunci cînd un chelner te fură la nota de plată asta nu e corupție, decît dacă chelnerul are cumva vreo autoritate conferită asupra ta, cum avea FNI prin garantarea de către o bancă de stat. Acest transfer de autoritate publică face acel caz corupție, altfel ar fi doar fraudă. Frauda și corupția merg adesea împreună – să zicem că poliția nu intervine să prevină o fraudă pentru că ia un comision ea însăși, deci o mită, dar sunt totuși complet distincte. Corupția e posibilă pentru că există o putere excesivă și arbitrară a cuiva asupra resurselor publice. Pentru prima oară avem dovezi semnificative statistic. Colegele mele Mădălina Doroftei și Valentina Dimulescu au folosit toate contractele pe infrastructură de peste un milion de euro și au găsit că firmele politic conectate- care au legături cu oameni politici sau donează în campanii- cîștigă semnificativ mai mult atît fonduri naționale, cît și fonduri europene. Vorbim de mii de contracte, nu mai există scuza coincidenței. Or, dacă asta e corupția, asta nu se poate corecta pe fond decât reducînd puterea excesivă și arbitrară (vedeți raportul anual SAR, http://www.romaniacurata.ro/wp-content/uploads/2015/02/RAPORT-SAR-2015_FINAL.pdf cap. II, III, XII).
Corupția noastră vine din această asimetrie a puterii din comunism, care făcea din fiecare gestionar un Zeus, și mulți din oamenii de afaceri care merg azi la închisoare sunt foști gestionari, uitați-vă la fețele lor. Nu imperiul otoman ne-a nenorocit, ci felul ezitant în care (nu) ne-am desprins de comunism, de asta țările cele mai radical anticomomuniste după 1990, precum Estonia sau Polonia, sunt și cele mai curate, iar țările cele mai șovăitoare, ca Rusia și Ucraina, sunt cele mai corupte. Practic secvența istorică e așa: cine are puterea jefuiește avutul public, mai întîi prin violență (are puterea să ia ce vrea), pe urmă prin corupție. Mineriada și corupția sunt două episoade din același serial postcomunist, nu două filme diferite. Cînd clasa conducătoare nu ne-a mai putut fura oficial s-a pus pe furat pe șest. Părinții sau bunicii ședeau pe gratis în vile RAAPPS, fiii și le privatizează la prețuri preferențiale. Ca atare, băgarea ei în pușcărie, cu cătușe cu tot, e o fază istorică de neevitat, chiar dacă nu rezolvă totul, că trebuie să semnalizăm că acești oameni nu mai au puterea pe care o aveau, și cine judecă asta prin comparația cu alte context, alte țări și alte istorii se înșeală.
Ca atare, să risipim niște confuzii, austeritatea o fi greșită ca politică, dar nu e corupție, numai pentru că îi iei ceva unuia că ai putere asupra lui (25 la sută din salariu) nu ești corupt dacă din asta nu te alegi cu nimic. Și nici nu are sens, într-o țară în care puterea continua să fie asimetrică și numai de curînd a început să se niveleze- adică și oameni cu multă putere dau socoteală în fața legii, mai nou, să bocești că anticorupția e o nenorocire (corupția, în schimb, care e principala sursă a inegalității, că ea face și desface tot, inclusive proprietatea, nu e o problemă). După cum s-a văzut clar la noi, și conform cu teoria expusă mai sus, nu clasa foștilor proprietari e cea care s-a îmbogățit în România de tranziție, ci clasa celor conectați cu comisia de restituire, alde Georgescu sau Bica fiind executanți, nu modești, pentru alde Hrebenciuc, Udrea, Adam sau Chiuariu. Toata lumea care vine într-un asemenea mediu e forțată să dea mită, cine vrea să rămînă curat nu investește în asemenea țări, cum mi-a spus MAE japonez de la prima mea vizită acolo, ei investesc numai în țări dezvoltate unde deja corupția e sub control. Unul dintre șpăgarii care intră zilele astea la zdup era firma favorită de avocatură a guvernului sub mai multe guverne de culoare diferită – firmele străine din București știau și turbau, avocații francezi cu care am vorbit eu sunt aliați, nu ei au corupt guvernul, ci conectații autohtoni, care, da, mai se aliau și cu străinii, dar să nu uităm sursa, sursa e puterea discreționară a celui care cumpără, el e cel care poate șantaja pe cel care vinde- că acela poate da faliment. Corupția e despre stat și abuzul de autoritate al statului, partea privată există întotdeauna, dar cu vină secundară.
Istoric vorbind, statul reușește să fie autonom și impartial față de grupurile de interese datorită administrației, ceea ce Max Weber numea birocrație. Regii absoluți din Europa, în dorința lor de a controla mai bine pe aristocrații care rezistau autorității lor au dezvoltat aceste birocrații civile și militare, înainte de democratizare și de apariția partidelor politice. Reformele napoleoniene, copiate în Prusia au dus pe culmi puterea și competența unei clase administrative creată ca și contrapondere la cea a privilegiaților puterii. Apariția ulterioară a alegerilor nu a mai afectat autonomia birocraților, și cele două grupuri, politicienii și birocrații, s-au controlat și îmblînzit reciproc.
Situația în care ai alegeri și partide mai întîi, și apoi încerci să construiești clasa administrativă este mult mai proastă. Politicienii politizează administrația ca să o folosească în scopuri corupte, și administrația nu are forță să reziste. Și nici voință, dacă e prost plătită și desconsiderată adesea, cum e la noi. Te trezești astfel că statul întreg e un aparat discreționar, și e destul de greu să schimbi asta cînd oamenii politici continua și vor continua să se poarte la fel, pur și simplu pentru că au ajuns în politică dat fiind că altfel nu ar avea acces pe calea altor talente la acest stil de viață. Treptat forța principală pentru a schimba situația, votanții, slăbește: avem o asociere semnificativă pe județe între numărul de condamnări definitive DNA și prezența la vot. Cu cît mai mare corupția politică percepută, cu atît mai puțini oameni votează, percepînd aceeași mizerie. Și asta ne scade forța.
Iar forța asta e indispensabilă, pentru că o curățenie profundă nu va exista dacă votanții nu înlătură ei, om cu om, toată trupa asta. E bine că l-a luat DNA pe Mazăre, dar e rău că votanții nu fost în stare. Nici o țară din lume nu s-a curățat exclusiv prin campanii judiciare, și există riscul ca agențiile să fie folosite politic, cum se vede în povestea cu ANI. Controlul public, atenția media sunt singurele garanții. Nu contează, noi văd că facem agenții noi, ca asta de recuperare a prejudiciului, deși aceleași puteri ușor sporite, de coordonare, le putea lua oricare din instituțiile care vor coopera pentru a ajuta această agenție, fără noi angajați. Înțeleg că nu ne place cine conduce fiscul, dar nu putem crea o agenție doar pentru asta, așa cum nu l-am putut împiedica pe Georgescu nu vom putea opri nici la agenția nouă numirea unuia despre care afli ulterior că și-a cumpărat poziția, mai ales că asta e și lucrativă, ar urma să valorifice ce e confiscat. Iar la fisc lucrurile se pot schimba- nu există vreo soluție anticorupție care să meargă dacăcă vor fi numiți pe mai departe oameni care vor să facă nimic. Oamenii, nu agențiile, fac schimbarea, de asta ar trebui mandate la DNA mai lungi decît cele politicenu mai scurte, ca acum. Aventura continuă.
Puteți comenta textele Alinei Mungiu-Pippidi pe romaniacurata.ro.
