Miercuri, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a incercat, intr-o aparitie televizata, sa calmeze spiritele incinse de curba ascendenta a raportului euro-leu. Totodata, domnia-sa a lansat din nou un avertisment pe care il mai enuntase si in alte ocazii: "Este un pericol in acest an ca, prin pierderea increderii, printr-o stare de relativa panica, sa se declanseze un val de revendicari sociale de cresteri salariale pentru a acoperi cresterile de preturi".
Ei bine, nu s-au scurs 24 de ore, si sindicatele de la Caile Ferate au anuntat iminenta blocare a trenurilor. Profesorii si functionarii publici ameninta cu greva, sindicatele din industria alimentara si cele ale transportatorilor rutieri pregatesc si ele actiuni de protest. Toti vor majorari salariale mai mari decat cele promise de Guvern.
Trebuie spus ca majorarea salariala prevazuta in bugetul acestui an, de aproximativ 10%, ar trebui sa fie multumitoare in conditiile unei inflatii prognozate de pana la 4%. Din pacate, dupa un an in care tinta de inflatie nu a fost indeplinita, credibilitatea prognozelor guvernamentale este grav afectata, mai ales in contextul evolutiei din ultimele luni a monedei nationale. stirile recente despre scumpirea gazelor in plina iarna concura la crearea unui climat de neincredere in evolutiile viitoare ale preturilor. De altfel, ultimul Eurobarometru (realizat in toamna) anunta si el, in premiera, situarea evolutiei preturilor drept cea mai importanta preocupare pe agenda romanilor.
In afara angoasei denumite inflatie mai exista un factor, de natura psihologica mai degraba, care alimenteaza agitatiile sindicale. Este vorba de cresterea substantiala a pensiilor, hotarata la sfarsitul anului trecut, cu peste 37%.
La vremea respectiva s-a vorbit despre lipsa de sustenabilitate, pe termen mediu si lung, a masurii calificate drept populiste. Lucrurile au ramas in ceata, Guvernul zice ca ar fi bani, altii ca nu… Om trai si-om vedea. Problema actuala este ca salariatii se raporteaza la acest imens procent si se asteapta sa vada unul de ordin asemanator in dreptul salariilor lor. Intr-un fel au dreptate, li s-a tot spus ca economia duduie, ca avem cel mai mare buget din istorie etc. Nivelul asteptarilor a crescut pe masura declaratiilor pompoase. Am urmarit diversele luari de pozitii ale liderilor de sindicat in talkshow-urile de care nu ducem deloc lipsa; atunci cand li se cere sa justifice revendicarile, unul dintre argumentele invocate este cel ca asa cum s-au gasit bani pentru pensii…
Dupa parerea mea, Guvernul a comis cel putin o greseala de timing: cresterea pensiilor trebuia hotarata dupa ce se incheiau negocierile salariale pentru acest an. Ca argument suplimentar trebuie spus ca, asa cum este construita legislatia asigurarilor sociale de la noi, pensiile cresc automat atunci cand creste salariul mediu pe economie. Ar fi fost firesc sa se puna boii inaintea carului, adica sa se vada care este cuantumul majorarii "din oficiu" a punctului de pensie, in functie de salariile negociate, si abia apoi sa se decida cu cat pot fi majorate veniturile pensionarilor peste acest nivel.
Acum, imi dau seama ca Guvernul se afla intr-o situatie deosebit de dificila: cedarea la presiunile oricareia dintre organizatiile sindicale ar provoca reactii in lant din partea altor sectoare economice. De aici pana la declansarea spiralei preturi-salarii, de care se teme guvernatorul BNR, e mai putin de un pas. Pe de alta parte, daca ne uitam cat a costat ultima greva generala de la Caile Ferate (peste un milion de euro pe zi, in 2005), ne dam seama ca marja de manevra a Executivului este extrem de redusa. Deci solutia pozitiei de forta nu este viabila – va fi necesara gasirea unei cai de mijloc intre pozitia Guvernului si cea a sindicatelor.
In orice caz, a te duce la negocieri cu afirmatii de genul "majoram in aprilie cu 4% si in octombrie cu inca 4%, adica in total cu 8%" este o smecherie care, de cand sindicatele si-au angajat economisti cu scoala terminata, nu mai are sorti de izbanda. In zilele urmatoare, Guvernul va trebui sa dovedeasca faptul ca stie cu adevarat sa negocieze. Am insa impresia ca la capitolul "stiinta negocierii" sindicatele stau in ultima vreme mai bine decat guvernantii – lucru ce nu prea ma linisteste.
