2.7 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSpecialNegocierile oficiale privind conflictul transnistrean vor fi reluate la 30 noiembrie

Negocierile oficiale privind conflictul transnistrean vor fi reluate la 30 noiembrie

Negocierile oficiale între Republica Moldova şi republica separatistã prorusã Transnistria, suspendate de cinci ani, vor fi reluate la 30 noiembrie, la Vilnius, a declarat sâmbãtã un emisar al OSCE, Giedrus Cekuolis, citat de agenţia de presã rusã Interfax, transmite AFP, citată de Mediafax.

„Reuniunea de la Vilnius este necesarã şi va avea loc la 30 noiembrie şi la 1 decembrie”, a declarat acest emisar al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, a cãrei preşedinţie este asiguratã în 2011 de Lituania.

El s-a exprimat dupã o întrevedere la Tiraspol, „capitala” Transnistriei, cu Igor Smirnov, liderul acestui teritoriu, care a confirmat de asemenea organizarea reuniunii în capitala lituanianã.

„Am abordat astãzi un larg spectru de probleme (…). Am convenit ca aceste probleme sã fie abordate din nou în cursul reuniunii de la Vilnius”, a precizat el.

Negocierile se vor desfãşura în formatul 5+2 (R. Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina şi OSCE, iar Uniunea Europeanã şi Statele Unite în calitate de observatori).

Negocierile oficiale în formatul 5+2 au fost suspendate în 2006şi, de atunci, au avut loc numai negocieri informale.

Cu ocazia unei întrevederi la Moscova în septembrie, reprezentanţii Republicii Moldova şi Transnistriei au decis sã relanseze negocierile în formatul 5+2.

Transnistria, o micã fâşie de pãmânt din estul Republicii Moldova, unde locuiesc 500.000 de persoane, a câştigat, cu sprijinul Rusiei, un scurt rãzboi de independenţã, dupã destrãmarea URSS în 1991, dar nu este recunoscutã de comunitatea internaţionalã.

Cele mai citite

Trump o nouă numire în echipa sa de la Casa Albă

Preşedintele ales al SUA, republicanul Donald Trump, l-a desemnat miercuri pe generalul în rezervă Keith Kellogg ca emisar al său pentru Ucraina şi Rusia,...

Trump o nouă numire în echipa sa de la Casa Albă

Preşedintele ales al SUA, republicanul Donald Trump, l-a desemnat miercuri pe generalul în rezervă Keith Kellogg ca emisar al său pentru Ucraina şi Rusia,...

Elena Lasconi consideră că anularea turului I al alegerilor prezidenţiale ar fi o încălcare gravă a democrației

Candidatul USR la Preşedinţie, Elena Lasconi, a declarat că anularea turului l al alegerilor prezidenţiale, ca urmare a sesizărilor depuse la CCR, ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă