Cel mai captivant spectacol in cursa pentru Primaria Capitalei continua sa fie oferit, deocamdata, de cei doi candidati proveniti din randurile PSD. Repetatul refuz al social-democratilor de a-l desemna drept candidat oficial l-a determinat pe Sorin Oprescu sa-si incerce norocul aparent de unul singur. Atitudinea lipsita de bunavointa a partidului fata de Oprescu parea, initial, una surprinzatoare, avand in vedere ca din punctul de vedere al profilului general corespundea intru totul: dispune de o impecabila genealogie securista, a fost acuzat ca si-ar fi plagiat titlul de profesor, iar modul in care a considerat de cuviinta sa isi conduca imperiul medical a starnit, la randul sau, destule critici. Dar este bine stiut ca astfel de detalii personale nu constituie defel aspecte descalificatoare pentru o frumoasa cariera politica in Romania anului 2008, ba dimpotriva. Iar in cazul PSD criterii de acest gen se dovedesc oricum de prisos, avand in vedere ca formatiunea ar ramane practic fara candidati notabili daca le-ar aplica. Conform eticii PSD, standardele morale ale candidatului Oprescu corespund pe deplin asteptarilor si cerintelor partidului, nefacand vreodata obiectul unor critici sau dezacorduri interne. Zilele trecute, destui membri de vaza ai PSD vor fi admirat tacit inventivitatea cu care Oprescu a stiut sa isi suplineasca listele de pseudosustinatori, facand uz de datele personale ale unor fosti pacienti.
Ca atare, se poate conchide ca teama fata de persoana sa rezida mai degraba in modul in care a stiut sa-si regizeze ascensiunea, inclusiv in partid. Ca a recurs, de-a lungul anilor, la toata gama de "pile, cunostinte si relatii" pentru a-si crea reteaua de spitale peste care a domnit sau domneste, ca stie prea bine cand este cazul sa exercite presiuni sau cand se impune sa recurga la sarmul sau de o calitate discutabila pentru a determina birocratii sa joace dupa cum le canta raman aspecte "normale". Ceea ce-l deosebeste pe Oprescu de ceilalti granzi pesedisti este spiritul sau de initiativa, individualismul sau atipic pentru preceptele PSD. Exemplul spitalelor – indiferent de calitatea, buna sau proasta, a managementului lor – denota o personalitate infatigabila, manata de imbolduri proprii. Care membru PSD se mai putea lauda cu o "mostenire" similara celei lasate de Oprescu – exceptandu-l pe Adrian Nastase si salile sale de sport, ridicate in mare graba in ajunul alegerilor din 2004?!
Oprescu nelinisteste deoarece s-a ridicat si a prosperat in afara orbitei partidului; in plus, mai si doreste sa faca politica in propriul sau stil. Este, de fapt, versiunea pesedista – si la o scara mai redusa – a lui Dinu Patriciu. Nu are nevoie
de partid, se descurca si fara acesta, drept care isi permite confruntarea directa daca situatia o cere. Pare complet diferit de grosul membrilor de partid, pentru care PSD ramane esenta, dar si garantul existentei lor. Aminteste, uneori, de Virgul Magureanu, care, odata ajuns in fruntea SRI, a devenit periculos de autonom, contribuind in cele din urma chiar la infrangerea PSD in 1996. Din punct de vedere social-democrat, nu exista nici o garantie ca un Oprescu ajuns edil-sef al Capitalei ar actiona dupa cum ii dicteaza partidul, nici macar in conditiile in care ar accepta sa se reintoarca in randurile formatiunii. Ca atare, dilemele sunt mari si multe: ar permite, oare, Oprescu masinariei pesediste sa devina beneficiarul nenumaratelor contracte municipale si restului de oportunitati la care jinduieste pleiada membrilor celor mai hrapareti?! Poate ca da, poate ca nu. Poate ca are fel de fel de planuri proprii, poate ca este chiar decis sa impuna o administratie curata – cel putin in unele domenii. Aura sa de independenta il transforma intr-un factor de risc. PSD prefera indubitabil ca functiile strategice din intreaga tara sa fie detinute de personaje mosite si crescute in si de partid, ale caror cariere se datoreaza acceptului si sustinerii constante ale formatiunii, iar eventualele firi mai independente sa nu iasa totusi din cuvantul si vrerea baronilor.
Sorin Oprescu este un personaj care nu duce lipsa de idei, orgolii si veleitati, care dispune de o certa reputatie in domeniul medical, chiar daca aceasta a fost uneori obtinuta prin metode neortodoxe si/sau oneroase. A ajuns un baron al medicinii – un domeniu de altfel plin de superego-uri – si datorita faptului ca a stiut sa-si combine ambitiile cu aparentele pastrarii unui minim bun-simt. Medicii imperativi sunt un fenomen mai rar intalnit pe scena politica a oricarui stat ce se pretinde pluralist, dat fiind ca politica este si ramane un act colaborativ. Iar Oprescu a ajuns unde a ajuns preponderent in baza demersurilor desfasurate dincolo de sfera partidului, astfel ca PSD nu il poate percepe drept persoana de incredere, pe mainile careia poate lasa linistit administratia Bucurestiului. Daca si-ar fi devotat timpul liber mai degraba colectionarii unor tablouri de gust indoielnic, daca si-ar fi transformat casa intr-un magazin de antichitati, daca ducea viata unui mosier modern, familia socialistilor romani ar fi fost infinit mai multumita si placida. Fiind insa un personaj activ si ambitios, Oprescu a cam bagat spaima in capii PSD din simplul motiv ca este prea imprevizibil, neexistand nici un indiciu despre ce anume va face daca ar ajunge sa ocupe fotoliul de primar general al Capitalei.
