3.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialNeculai Onţanu rămâne în arest preventiv

Neculai Onţanu rămâne în arest preventiv

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis definitiv miercuri ca fostul primar al sectorului 2, Neculai Onţanu, să rămână în arest preventiv, în dosarul în care este judecat pentru luare de mită. Tot în arest preventiv rămâne şi Toma Şutru (fost secretar al Consiliului Local al sectorului 2), iar avocata Loredana Radu în arest la domiciliu. 

Potrivit DNA, în perioada 2006 – 2007, Neculai Onţanu a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la un beneficiar al unor drepturi litigioase (denunţător în cauză), pentru ca în schimb să faciliteze procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2. 

Neculai Onţanu este acuzat că a pretins şi primit, în mod indirect, o suprafaţă de 1.500 mp cu o valoare de piaţă estimată la 1.441.495 euro (pe strada Barbu Văcărescu din sectorul 2 – o zonă rezidenţială) şi care a fost transferată de denunţător, în mod gratuit, prin intermediul unor contracte de vânzare-cumpărare fictive, către două persoane interpuse, indicate de fostul primar. Cele două persoane sunt Loredana Radu şi Aurel Radu. 

Terenul primit de avocata Loredana Radu ca mită pentru Neculai Onţanu ar fi fost revândut apoi fostului vicepremier Gabriel Oprea. După vânzarea terenului către Gabriel Oprea, Loredana Radu a obţinut de la Primăria sectorului 2 o autorizaţie de construcţie pentru un imobil cu 10 etaje, care ulterior a şi fost ridicat.

Cele mai citite

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...
Ultima oră
Pe aceeași temă