O intreprindere candva profitabila, societatea producatoare de zahar Nectar Pascani este de cativa ani buni tinta unor devalizari succesive, prin privatizari repetate, de la un investitor la altul. Infiintata in 1990 pe structura fabricii de zahar deja existente din perioada comunista, societatea Nectar Pascani se privatizeaza pentru prima oara 10 ani mai tarziu.
La acea data, pachetul majoritar de actiuni a fost preluat de SC Bucegi SA Ploiesti, societate care face parte din trustul European Drinks al fratilor Micula. Alaturi de oamenii de afaceri bihoreni, care detineau 52,21% din capitalul social, actionariatul fabricii era extrem de pestrit, in el regasindu-se, cu diverse procente, SIF Moldova, off-shore-ul Broadhurst al lui Siminel Andrei, Asociatia Salariatilor, cuponarii si multi altii.
Idila dintre Ioan si Viorel Micula si societatea ieseana se soldeaza cu divortul, la nici un an de zile mai tarziu. Statul redevine deci actionar majoritar la Nectar Pascani.
Apoi au venit (degeaba) americanii
A doua privatizare a avut loc in 2002 cu firma United Sugar Associates Inc., SUA, detinuta de un cetatean american de origine romana, Dan Dumitru Andreescu.
De aceasta data, privatizarea dureaza nu un an, ci doi. In acest timp insa „americanii” nu au stat degeaba, ci au dus societatea in pragul falimentului, majoritatea activelor fiind vanduta la licitatie. La aceasta situatie s-a ajuns din cauza unui credit contractat la BCR in 1999 (deci inaintea primei privatizari) si care nu a mai fost rambursat. Licitatia, organizata in 2004 de BCR Pascani, a fost contestata intens la vremea respectiva, dat fiind ca pentru majoritatea utilajelor fabricii s-a obtinut ridicola suma de 17 miliarde de lei. Directorul economic de atunci, Catalin Zaharia, a contestat in instanta modul de evaluare a bunurilor societatii. In fapt, se constata ca mai multe active, printre care si terenul in suprafata de aproape 350.000 mp, au fost trecute cu valoare zero in raportul de evaluare. „Oricare ar fi fost modul de executare silita a ipotecii, pentru a vinde bunuri mobile sau imobile trebuie ca acestea sa aiba o valoare individuala”, se arata in cererea de interventie formulata de Zaharia in august 2004.
Acest punct de vedere a fost impartasit si de oficialii Directiei Generale a Finantelor Publice Iasi. „In anexa la publicatia de vanzare imobiliara nr. 66/16.04.2004 figureaza pozitii fara valoare, denumite generic accesorii, precum si un numar de opt pozitii fara numar de inventar, elemente care indica cel putin nerespectarea reglementarilor legale privind evaluarea bunurilor vandute prin licitatie (nu poate fi vandut un bun cu valoare 0 lei)”, se arata intr-o adresa a Directiei de Finante.
Lichidatorul nu poate sa intre in fabrica
In fine, survine si a treia privatizare, societatea Interwoods Trading Group SRL, condusa de un om de afaceri israelian, preluand de la BCR utilajele.
Nici cu „filiera israeliana” nu i-a fost mai bine fabricii iesene, care mai ramasese cu numai 283 de salariati. Datoriile, de mii de miliarde, se acumuleaza, in special la Agentia Nationala a Rezervelor Statului (ANRS), care cere declansarea procedurii falimentului. Sentinta din 27 aprilie 2005 a Tribunalului Iasi consfinteste inceperea acestei proceduri, fiind desemnat ca lichidator firma ieseana Sigma – reorganizari si lichidari SRL.
Prima sedinta a creditorilor, printre care si Sindicatul Liber, care reclama drepturile salariale neachitate, precum si cotizatia de sindicat retinuta abuziv de patron si nevirata, a avut loc la data de 16 septembrie 2005. La 13 decembrie, judecatorul sindic a dispus intocmirea tabelului definitiv al creditorilor. Ca administrarea societatii a fost dezastruoasa o confirma si raportul din 16 ianuarie 2006 al societatii lichidatoare, unde se mentioneaza ca „privatizarea debitoarei nu a condus la imbunatatirea activitatii, ci mai curand la decapitalizarea acesteia”. Din 1998 si pana in 2004, valoarea productiei a scazut de 29 de ori, iar cifra de afaceri de 30 de ori, in paralel cu cresterea de 3,3 ori a datoriilor totale.
Daca privatizarile n-au mers, se astepta macar un rezultat de la procesul de lichidare. Nici de aceasta data insa lucrurile nu au mers ca la carte. „Intr-o prima faza, procedura a decurs normal si am putut sa fac o prima evaluare. Apoi patronul Moshe s-a razgandit si nu ne mai permite accesul in fabrica”, ne-a declarat lichidatorul Adrian Ababei.
Intre timp, patronul taie de capul lui instalatiile din fabrica, cu scopul de a le vinde la fier vechi. Pana in prezent, dupa cum ne-au declarat surse din fabrica, a fost taiata centrala termica si se „lucreaza” de zor la coloanele de transport al materiei prime.
