Exista o solutie miraculoasa la criza asta autocreata, despre care un raport ERSTE zice ca nu a dat de fund, cu leul in cadere si cu grevele paralizand tara? Potrivit afirmatiilor unor sfatuitori prezidentiali de rangul intai – seful Cancelariei Administratiei Prezidentiale, Catalin Avramescu, si seful uneia dintre multele comisii prezidentiale, cea pentru reforma constitutionala, Ioan Stanomir –, exista: trecerea de la un parlament cu doua Camere la unul cu una.
Cred ca m-as fi ferit sa scriu despre asta, din scrupulul ca eu am adus aceasta propunere in domeniul public acum multi ani, cand am pus-o in reforma constitutionala din programul CDR. Ca si votul uninominal. In apararea mea, cred ca am facut destule de atunci, si acasa, si aiurea, pentru a rationaliza cursul dezbaterii publice.
Argumentele domnilor Avramescu si Stanomir, popularizate datorita agentiei HotNews, nu pot fi lasate sa treaca doar pentru ca stim cu totii ca nu va fi majoritate la referendum sau nu va fi majoritate in Parlament si aceasta reforma nu va reusi. Chiar daca nu va trece, propunerea ei pune in lumina un anumit mecanism al formularii politicii publice la cel mai inalt nivel care trebuie discutat.
Dl Stanomir a declarat, de exemplu, ca Parlamentul bicameral de azi este un "mutant institutional produs de Ion Iliescu", iar cei care "doresc sa marcheze diferenta de el au o datorie civica fundamentala de a merge la referendumul pentru Parlament unicameral", pentru a schimba o Constitutie "roasa de molii". Fiind printre cei care s-au manifestat destul de diferit fata de dl Iliescu si in timpuri cand era ceva mai riscant decat azi, cand activeaza dl Stanomir, dati-mi voie sa examinez critic aceste afirmatii.
Parlamentul nostru nu e un mutant, pentru ca nu a avut din ce se muta, sub comunism aveam doar Marea Adunare Nationala, inainte de razboiul al doilea aveam doua Camere; Ion Iliescu, desi avea toata puterea in 1990, fiind ales cu un procent care nu-i va mai iesi nimanui vreodata (83%), a lasat dezbaterea constitutionala sa se indrepte spre institutii care moderau puterea executivului si introduceau controale orizontale in legislativ – republica semiprezidentiala, nu prezidentiala, doua Camere, si nu una, mai ales ca sa convinga lumea din exterior, ca sa nu fie acuzat ca face o republica de mantuiala, cu checks and balances zero. Ideea e ca el era presedinte si in 1991, si in 2003, si deci e direct responsabil si de prima forma. si revizuirea constitutionala e hilara, o simultaneitate nu e o cauza, cum stie orice student. In 2003 unul dintre putinele lucruri realizate prin modificare a fost diferentierea celor doua Camere si a mecanismului de mediere.
Dl Catalin Avramescu, la randul lui, si-a fondat argumentatia pe un stat american, Nebraska, care din 1897 pana in 1934 s-a straduit sa adopte un parlament unicameral si, pana la urma, a reusit. Dl Avramescu crede ca poti compara Nebraska, o unitate subnationala a federalismului american in anii ’30, cu o tara din Europa de Est de azi. Daca un student la clasa de politica comparativa ar face asta, ar pica – cele doua cazuri nu sunt comparabile, ele diverg in toate dimensiunile posibile: unul e stat unitar, altul, parte a unui stat federal, unul a avut goana dupa aur, altul pe Horea, Closca si Crisan etc.; numai ursii cred ca pot fi gasiti in comun. Sa lasam Nebraska, al carei nume invoca indieni si romane de Karl May, la ea acasa si sa ne uitam la celelalte cazuri de tari care au trecut de la doua Camere la una: Noua Zeelanda, Danemarca, Suedia, tari aflate pe primele cinci locuri in topul bunei guvernari planetare, dupa Transparency International.
De ce au renuntat aceste tari recent la a doua Camera a parlamentului? Foarte simplu: pentru ca au constatat ca de zeci de ani nu mai existau diferente intre cele doua Camere, ca procesul formularii politice era atat de obiectiv, de fundamentat si de transparent, ca o verificare suplimentara nu isi mai avea rostul, fiind depasit istoric momentul ei. Nu e de mirare, dat fiind ca Suedia a fost prima tara din lume care a adoptat o lege a liberului acces la informatie (sunt 200 de ani de cand guvernul publica toate datele intr-o gazeta oficiala, ca sa poata fi citite si de opozitie, si de publicul interesat) sau de cand a fost introdus Avocatul Poporului. Noua Zeelanda, parte din Commonwealth, la randul sau, cu exceptionale scoruri de buna guvernare in topurile Bancii Mondiale, e lider planetar al revolutiei administrative numite New Public Management – e singura tara din lume in care e ilegal sa faci deficite publice, atat e de rationalizata politica publica.
Vi se pare ca sunt mai multe asemanari cu tara noastra decat in exemplul cu ursi si indieni? Daca noi am simplifica aranjamentele noastre actuale, am crea, cum s-ar zice, un singur ghiseu unde sa mearga cine vrea legi cu dedicatie. Asta vrem?
E foarte adevarat ca eu am spus si scris de multe ori ca reducerea numarului de parlamentari ar opera mai drastic decat votul uninominal la noi. Dar sunt ani de cand nu am mai recomandat o singura Camera, pentru ca la o tara cu gradul nostru de coruptie asta ar fi o prostie. O Camera au Rusia, Belarus, Cuba, Coreea de Nord. Va place modelul? O trecere in revista comparativa gaseste unicameralismul asociat semnificativ cu tari mici cu populatie redusa (nu e cazul nostru), cu statutul de fosta colonie (nici atat) si cu instabilitatea politica (asta se potriveste). Intre anii ’80-’90 mult mai multe Camere secundare au fost create decat abolite, pentru ca modelul a fost adoptat de majoritatea noilor democratii.
Celalalt argument dezvoltat de vorbitorii de la dezbatere priveste slaba activitate legislativa a Parlamentului. Numai 10% din legile adoptate au fost initiate de ei, hai sa le inchidem o sectie, spune acest argument. Ei ignora existenta unei vaste literaturi despre deficitul democratic al integrarii europene, care arata ca in toate noile tari membre integrarea in UE a sabotat democratia parlamentara, Camerele fiind obligate sa treaca fara dezbatere mii de pagini de acquis. Le puteam tranti? Sigur, dar nu mai intram. Nu are sens sa plangem acum dupa legislatia originala!
Traian Basescu joaca aceasta carte ca nu mai are altele. Hai sa zicem ca pe el il inteleg, oamenii politici trebuie sa mobilizeze publicul in sprijinul lor. Banuiesc ca e la fel de informat de inutilitatea acestui referendum cum era si la celalalt (cand l-am informat eu). Cine insa gasesc ca joaca un rol jalnic sunt baietii astia ai nostri, intelectualii care se plang ca ii ataca alde Ciutacu, dar uite ce fac.
Cum au ajuns ei in pozitia sa faca? Pur si simplu, pentru ca fac parte dintr-o gasca. Un teolog cu aspiratii la jacuzzi pe bani publici (Baconsky) l-a adus la Cotroceni pe un amic remaniat si in cautare de slujba (Cristi Preda), care, la randul lui, i-a adus pe astia doi. Avramescu se lauda ca nu mai avusese vreodata o slujba, asta de la Presedintie a fost prima, era un baiat sarmant de cenaclu, un bursier de profesie, care profesa, mai ales, anarhismul teoretic. Stanomir se prezinta drept un expert constitutional fara sa fi publicat o lucrare ISI pe aceasta tema si fara sa poata fi identificat un profesor de drept constitutional de la care si-ar fi luat doctoratul. Alternativa la academicienii prafuiti ai lui Iliescu sunt acesti amatori ai nostri, proaspeti ca brazii si dornici sa se inalte cat mai sus.