16.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialNe viziteaza demonii

Ne viziteaza demonii

Au facut ce au facut politicienii romani si maghiari si au reusit sa puna punct unei benefice perioade de liniste in relatiile dintre cele doua tari. O serie de gesturi politice neglijente si de sicane diplomatice au infipt pe vizita presedintelui Ungariei in Romania un steag rosu, pentru a ne reaminti cat de proaspata, dar si fragila este constructia de buna-credinta dintre cele doua natiuni si cat de usor pot barbatii "de stat" sa dea cu piciorul la tot ce au cladit atunci cand isi urmeaza (doar) instinctele politice de moment.
Presedintele Ungariei si-a anuntat saptamana trecuta intentia de a veni la Targu-Mures cu un avion, intr-o vizita privata, pentru a participa, pe 15 martie, la festivitatile dedicate Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. Autoritatile romane si-au exprimat insa ingrijorarea fata de aceasta vizita si i-au refuzat permisiunea de aterizare. Motivul, neconfirmat oficial, este atitudinea sefului statului vecin in favoarea autonomiei teritoriale.

 

In final, presedintele Solyom a fost nevoit sa-si schimbe data calatoriei si traseul. El a sosit in Romania sambata, cu masina, dupa care a participat la ceremonii, in localitatea Cozmeni si pe Varful Nyerges. In mod firesc, multi se intreaba cine este vinovat pentru tensiunile diplomatice care au insotit aceasta vizita. Cei care tind sa gaseasca o vina exclusiv statului roman ignora ciudateniile care au marcat inca de la inceput demersul presedintelui Ungariei. Termenul de "vizita privata" pare mai degraba potrivit participarii la evenimente lipsite de conotatii politice. Or, discursurile tinute cu ocazia Zilei Maghiarilor, dupa cum era de asteptat, au avut o incarcatura politica evidenta, axandu-se pe cea mai sensibila tema a relatiilor bilaterale: autonomia teritoriala a Tinutului Secuiesc. Mai mult, inca de la anuntarea programului vizitei sale, presedintele Solyom a lasat sa se inteleaga ca nu are intentia de a menaja sensibilitatile majoritarilor.

 

Nota verbala care a fost remisa partii romane continea solicitarea ca toate conditiile sa fie asigurate pentru vizita privata a presedintelui Ungariei in "autoguvernarea Harghita". Putea fi ocolita aceasta formulare provocatoare? Evident. si ar fi dus si la evitarea oricaror suspiciuni asupra unei agende ascunse legate de aceasta calatorie.
Ultima ciudatenie se leaga chiar de originea scandalului. De ce i s-a permis sa vina cu masina, insa nu i s-a dat voie sa aterizeze cu un avion? Raspunsul a fost sugerat de ministrul Transporturilor, care a lasat sa se inteleaga ca solicitarea presedintiei Ungariei viza deplasarea cu un avion sau un elicopter militar. Daca este adevarat, nu poate fi decat regretabil ca presedintia Ungariei nu a gasit un mijloc de transport mai adecvat unei "vizite private". Pe de alta parte, cei care ii critica doar pe unguri trec cu vederea declaratiile alarmiste facute recent de presedintele Basescu, care vorbea despre "epurarea etnica a romanilor din secuime".

 

Ele semnaleaza o tentatie preelectorala de a castiga simpatia transilvanenilor cu ajutorul acelorasi spaime antiunguresti folosite pana la uzura si de Iliescu, si de Vadim. Problemele romanilor din secuime nu sunt in nici un fel de neglijat, dar nici nu s-au agravat peste noapte. Ele pot fi rezolvate cu strategii pe termen lung, aplicate constant si coerent, nu cu declaratii pompieristice facute cu gandul la apropiatele alegeri prezidentiale.
Acesta este contextul in care trebuie judecata optiunea statului roman de a trata vizita presedintelui Ungariei ca pe un gest provocator. Este adevarat, dupa cum spuneam si mai sus, ca presedintelui Solyom i-ar fi fost foarte la indemana sa renunte si la formularea "autoguvernarea Harghita", si la eventuala intentie de a se deplasa cu un avion militar, insa la fel de usor i-ar fi fost si statului roman sa treaca peste aceste semnale politice. Nu ar fi fost nici prima oara cand am fi inchis ochii la declaratii despre autonomie facute pe teritoriul tarii noastre de catre sau in prezenta unor oficiali ai statului vecin.

 

Am acceptat-o si in trecut (cu ocazia unor vizite ale fostului premier Orban), si nu a fost nici o tragedie. Nimic nu se va schimba in Transilvania fara ca romanii sa fie de acord. Cu cat vom fi mai stapani pe acest adevar, cu atat ii vom convinge mai repede si pe ceilalti ca detinem cu adevarat controlul asupra destinului nostru. Iar acest lucru il putem demonstra inclusiv trecand cu detasare si superioritate peste micile sicane care ni se fac. De ce? Pentru ca ne da mana.
Din pacate, ca si in trecut, trompetelor nationaliste din Romania si Ungaria le raspunde iute norodul, grabnic sa se umfle in penele tricolore si sa se ia la harta. Intepatorul miros de intoleranta bine dirijata,  care ne devenise atat de familiar in anii ’90, si-a facut din nou aparitia, fiind prezent in mai toate reactiile la vizita presedintelui Ungariei. Un semn de obtuzitate, care dizolva instantaneu orice nuanta in aprecierea intentiilor sau a responsabilitatii, ca fiind un argument in favoarea taberei adverse. si care exclude din start varianta ca am asistat la un incident in care ambele parti sunt vinovate in mod aproape egal.

Dan Cristian Turturica
Dan Cristian Turturica
Jurnalistul Dan Cristian Turturică conduce, de aproape opt ani, redacţia cotidianului “România liberă”. Înainte de a se alătura celui mai longeviv ziar din România, a condus redacţia săptămânalului “Prezent” şi a fost redactor-şef al cotidanului “Evenimentul Zilei” (2000-2004). În perioada 1995-1997 a fost corespondent special al cotidianului “Ziua” în SUA, timp în care urmat cursurile Universităţii din California, obţinând diploma de Master în Comunicarea de Masă. Experienţa de 20 de ani în presa scrisă (a debutat în 1990 la săptămânalul “Expres”) este completată de cea din audiovizual: a fost unul dintre producătorii şi prezentatorul emisiunii “Reporter Incognito”, difuzată între 2002 şi 2004 de postul “Prima TV”, şi a moderat talk-show-urile “Prim Plan” (TVR) şi “Arena Media” (Realitatea TV).
Cele mai citite

Anchetă Liban: Dispozitivele de comunicații au fost piratate înainte de intrarea în țară

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă