La mijlocul lunii octombrie, comisia Ministerului Culturii pentru acordarea subventiilor de carte si-a incheiat activitatea. Cu alte cuvinte, a reusit sa imparta miliardele tuturor editurilor care inaintasera numeroase propuneri. Oricarei persoane rationale i se poate parea cel putin ciudat faptul ca sus-numita comisie distribuie bani abia spre sfarsitul unui an ca sa apara sute de titluri tot in anul respectiv. Adica de ce nu a lucrat mai repede, in asa fel incat editurile sa nu fie strangulate pe ultima suta de metri si chiar de multe ori sa piarda subventia? Numai ca situatia aceasta se repeta in fiecare an.
Carte ieftina, dar in depozit
Inainte de critici, merita semnalat un lucru pozitiv. In acest an, comisia de subventii a acordat mai multe fonduri pentru titluri din literatura romana contemporana, aceasta in detrimentul traducerilor. S-a considerat ca productia literara autohtona trebuie sa aiba prioritate. Doar ca un asemenea sprijin se dovedeste complet inutil daca editurile care primesc bani in acest scop nu au o retea de distributie eficienta. Aceasta este parerea lui Lucian Pricop, director al departamentului de relatii publice al Editurii Paralela 45. „Subventia de carte, ne-a spus el, este buna in masura in care ofera editorului posibilitatea de-a da unui titlu un pret mult mai mic decat daca acesta n-ar fi subventionat. Dar la ce bun o asemenea ieftinire daca titlul respectiv nu ajunge pe piata? Sa avem asadar titluri ieftine care putrezesc in depozite?” Este un punct de vedere foarte corect. De altminteri, consultand lista editurilor care au primit sute si sute de milioane, ne frapeaza denumirea lor obscura de care nu a auzit nimeni, in afara, evident, de patronii lor, ceea ce ne face sa avem mari indoieli asupra capacitatii lor de-a scoate carte de calitate si in al doilea rand de-a o aduce pe piata.
De ce dupa si nu inainte?
Sunt edituri, precum Humanitas, care solicita pentru prima data subventii de la MCC. Nicu Ciurea, director economic al editurii, ne-a spus ca una din problemele cele mai delicate ale sistemului de subventionare este aceea ca banii nu vin inainte, ci dupa ce titlul vizat a fost publicat. Cu alte cuvinte, editura nu are incotro si-si asuma un risc. Investeste, avanseaza o suma si – surpriza! – poate sa constate ca banii pe care-i astepta nu mai vin. Ca sa scape de o asemenea surpriza, editura trebuie sa mearga mai mult sau mai putin la sigur. Sa faca, deci, in prealabil o selectie de titluri care, subventionate sau nu, asigura cat de cat vanzarea. Intrebare: de ce banii nu sunt virati in contul editurilor inainte de inceperea procesului de editare? Raspuns: nu se poate altfel fiindca e nevoie de document justificativ. Dar oare toate actele inaintate de editura cu o serie intreaga de calcule privitoare la costul titlurilor nu sunt documente justificative? In asemenea conditii, singura sansa a editurilor este aceea ca in contractele pe care le incheie cu tipografia sa nu fie stipulata obligativitatea achitarii facturii imediat, ci dupa o luna sau doua, in functie de fluxul vanzarilor. In felul acesta, plata tipografiei si venirea subventiei pot coincide.
Decont pana pe 10 decembrie
Punctul cel mai radical asupra actualului sistem de acordare a subventiilor apartine dnei Geta Dimisianu, director al Editurii Albatros, care, trebuie spus, este unul dintre fericitii beneficiari ai impartirii banilor de anul acesta, primind in jur de un miliard de lei vechi. In ciuda acestui succes, nemultumirile sunt mari. „Deoarece decontul trebuie facut pana in 10 decembrie, e posibil ca multe titluri sa fie pierdute, nu vor mai fi publicate, iar banii vor ramane la minister, ne-a spus domnia sa. E inadmisibil sa inaintezi ministerului lista cu propuneri in februarie si sa primesti raspuns abia in octombrie. Cum sa scot 28 de titluri doar intr-o luna de zile? In mod normal, deconturile ar trebui amanate cu cel putin o luna. Senzatia mea este aceea ca mai degraba nu ni se dau banii decat ca ni se dau”.
Un sistem defectuos
Intr-adevar, sistemul acesta este profund defectuos. De ce se dau atatea miliarde pentru editarea de carte daca editorilor le lipseste timpul fizic pentru a se folosi de fonduri? Nu este aceasta o treaba romaneasca, facuta de mantuiala? Pe de alta parte, ideea de-a sta mereu cu mana intinsa la banii statului nu poate dura la nesfarsit. Editorii mari vorbesc deja de faptul ca era asistentiala a trecut. O editura are datoria sa-si asume riscurile publicarii unui titlu sau altul indiferent daca ii vor fi sau nu acoperite cheltuielile prin subventii de la stat. In alta ordine de idei, distingem si politica achizitiilor de carte pentru biblioteci. Si aici, daca nu functioneaza criterii juste, daca vor fi puse pe lista edituri obscure cu titluri la fel de obscure, in timp ce editurile mari cu titluri valoroase sunt voit omise, vorba fostului ministru al Culturii Razvan Theodorescu, fiindca nu sunt necesare, atunci iarasi ne furam caciula si dam bani fara sa dam.
