7 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialNatura salbatica in centrul Constantei

Natura salbatica in centrul Constantei

» Vizitatorii care trec pragul microrezervatiei pot admira specii foarte rare de animale.

» Conducerea institutiei si-a propus ca pana la sfarsitul anului fatada locatiei sa fie schimbata in totalitate.

Una dintre cele mai vechi mori de vant din tara noastra intampina vizitatorii la intrare in microrezervatia din cadrul Complexului Muzeal de stiinte ale Naturii Constanta. Aceasta provine din comuna Jurilovca, Tulcea. De la primii pasi, locatia are un aer rustic si trimite cu gandul la taramurile Deltei Dunarii. Cu toate ca spatiul este amenajat intr-o zona centrala a orasului, peisajul pare un colt rupt din salbaticia celei mai mari rezervatii naturale. Peisajul ademeneste prin frumusetea pe care natura o imprastie in jur, iar aerul proaspat sterge din memorie agitatia orasului. "In anii ’50 cartierul era acoperit de mlastini. Mai tarziu, pe distanta dintre Capitol si Dacia, Ceausescu a construit cartiere de blocuri turnand beton cu fier in el, materiale care inca mai rasar in diverse locuri in care se sapa. Tocmai din acest motiv solul nu a fost foarte favorabil si s-au intampinat greutati cu prinderea plantelor si a intregii vegetatii", a explicat Decebal Fagadau, directorul Complexului Muzeal de stiinte ale Naturii Constanta. Temperaturile crescute care s-au inregistrat in aceasta vara au dat batai de cap ingrijitorilor, cu toate acestea, potrivit specialistilor institutiei, 95% dintre salciile plantate s-au prins conform planurilor. Astfel, sansele ca intreaga microrezervatie sa prinda aspectul unei mini-delte se maresc. Conducerea institutiei si-a propus ca pana la sfarsitul anului fatada locatiei sa fie schimbata in totalitate, iar pe 1 iunie 2009 sa fie inaugurata.

Izvorul artificial va fi atractia locatiei
Cei care calca pragul microrezervatiei pot admira mufloni, caprioare, cerbi carpatini si vulpi argintii. Cele mai interesante rase de pasari atrag atentia prin penajul din zona capului care are la masculi aspect de umbrela, iar la femele – de puf in jurul gatului. Tot in categoria pasarilor vizitatorii mai pot descoperi rata cu ochi de soim, gasca cu gatul rosu si diferite specii de lebede. Copiii pot avea parte si de cateva minute de echitatie pe ponei la pretul de 5 lei pentru cinci minute. Cei trei ingrijitori si trei muzeografi stau mereu la dispozitia trecatorilor cu informatii despre modul de viata si curiozitatile pe care le nasc animalele ce pot fi privite doar in microrezervatie. Tot celor mici le vor fi pregatite locuri special amenajate astfel incat sa se bucure pe deplin de natura. Cei 6.000 mc de mal extrasi pentru a nivela malurile au fost depozitati sub forma a doi munti,  care, prin tasare, vor forma spatiul de joaca ce va fi umbrit si va reprezenta o adevarata placere nu numai pentru prichindei, cat si pentru adulti. De asemenea, in plin proces de desfasurare se afla si lucrarile pentru realizarea unui izvor artificial. Sapaturile la doi metri adancime au dublu rol. Pe de o parte realizarea unui mal cat mai aspectuos, iar pe de alta parte  aducerea la suprafata a apei care sa o improspateze pe cea deja existenta. Intrucat temperatura apei din sol este una scazuta, va fi incorporat un sistem de incalzire pentru a o aduce la nivelul adecvat.

Specialistul

» Locuri speciale pentru turisti

Printre planurile de viitor se numara construirea unei podine de lemn care sa serveasca drept unul dintre cele patru puncte de observare realizate in punctele-cheie ale microrezervatiei. Platforma de scanduri inaltata deasupra terenului va avea rolul de a oferi vizitatorilor o priveliste de vis. "Ne dorim sa aducem complexul la stadiul in care sa se renunte la captivitate, astfel incat lebedele sa poata vietui pe apa printre nuferi", completeaza Decebal Fagadau. O alta surpriza pregatita celor care vor trece pragul microrezervatiei o reprezinta cherhanaua cu ponton ce va fi ridicata in mijlocul locatiei. Constructia va fi situata in apropierea apei si va servi drept loc de adapost fata de razele soarelui, unde turistii se pot odihni si pot admira panorama.

Cele mai citite

OpenAI amendată cu 15 milioane de euro de Italia pentru încălcarea protecției datelor

Agenția italiană de protecție a datelor, Garante, a sancționat OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT, cu o amendă de 15 milioane de euro, după o investigație privind...

Dan Șucu a avut numele conspirativ „Mircea Crișan”. Ce a făcut în urma angajamentului cu Securitatea din 16.08.1984

În 2015, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) prezenta o adeverință cu extrase din multiple dosare despre legăturile lui Dan Viorel Șucu cu...

Circulație reluată temporar pe Podul Giurgiu-Ruse în perioada sărbătorilor

Lucrările de reparații majore la Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse vor fi suspendate temporar între 20 decembrie 2024 și 7 ianuarie 2025. În această perioadă, traficul...
Ultima oră
Pe aceeași temă