Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut, joi, Moscovei să coopereze cu SUA în lupta împotriva grupării teroriste Stat Islamic, informează Mediafax.
„Cred că primul pas (pentru Rusia-n.r.) este să se aşeze la masă cu Statele Unite, să spună în mod clar care îi sunt intenţiile şi să încerce să coopereze printr-o contribuţie constructivă la eforturile conduse de SUA în lupta împotriva grupării Stat Islamic”, a afirmat Stoltenberg în interviu, conform AFP.
Statele din Occident, începând cu SUA, manifestă îngrijorări de mai multe zile privind un angajament militar al Moscovei în Siria, un susţinător ferm al preşedintelui Bashar al-Assad.
„Pot confirma că există o mobilizare militară a Rusiei în Siria, cu diferite tipuri de materiale, avioane, avioane de vânătoare, sisteme de apărare aeriană, echipament foarte modern”, a precizat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.
„Este prea devreme să spunem ce vrea exact Rusia să facă acolo, dar este bineînţeles, un subiect de îngrijorare”, a insistat el, adăugând că încurajează acest stat „să joace un rol constructiv şi cooperant în lupta împotriva grupării Stat Islamic şi să nu susţină regimul lui Assad, pentru că acest regim face parte din problemă”.
Conflictul între puterea din Siria şi forţele rebele a făcut peste 250.000 de victime în patru ani şi jumătate.
Statele Unite coordonează o campanie internaţională de raiduri aeriene împotriva poziţiilor din Siria şi Irak ale reţelei teroriste Stat Islamic. În contextul în care Rusia tocmai a suplimentat prezenţa militară în Siria, pentru ajutarea regimului de la Damasc, există riscul ca forţele celor două ţări să se întâlnească în operaţiunile din Siria. Atât Rusia, cât şi Statele Unite susţin că inamicul împotriva căruia luptă este grupul terorist Stat Islamic. Rusia oferă susţinere regimului Bashar al-Assad, iar Statele Unite argumentează că prezenţa trupelor ruse agravează situaţia din Siria.
Vladimir Putin, hotărât să consolideze singurul avanpost militar rus în O.Mijlociu, se pregăteşte să lanseze unilateral atacuri aeriene împotriva Statului Islamic (SI) în Siria, dacă Statele Unite îi resping propunerea de a-şi uni forţele, potrivit unor surse apropiate dosarului, citate de Bloomberg.
Preşedintele rus ar prefera, însă, ca America şi aliaţii săi să fie de acord să-şi coordoneze campania împotriva grupării teroriste cu Rusia, Iranul şi armata siriană, ceea ce administraţia preşedintelui american Barack Obama a refuzat până în prezent, potrivit unei persoane apropiate Kremlinului şi unui consilier de la Moscova al Ministerului rus al Apărării.
Siria se confruntă începând din martie 2011 cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant).