17.4 C
București
marți, 24 septembrie 2024
AcasăSpecialNăstase: Am vrut să ajung la morgă, nu să amân executarea pedepsei

Năstase: Am vrut să ajung la morgă, nu să amân executarea pedepsei

Adrian Năstase a declarat, miercuri dimineaţă, la Curtea de Apel Bucureşti, unde s-a aflat pentru judecarea cererii sale de eliminare din condamnarea la doi ani de închisoare dispusă în dosarul „Trofeul calităţii” a zilelor în care a stat internat la Spitalul Floreasca, în urma tentativei de sinucidere, că nu a avut intenţia să împiedice executarea pedepsei, ci a vrut să ajungă la morgă.

Nu am vrut împiedicarea executării pedepsei, am vrut să ajung la morgă”, a spus Năstase în faţa judecătorilor, potrivit Realitatea TV.

De asemenea, unul dintre avocaţii lui Năstase, Ion Cazacu, a explicat că va ataca în instanţă decizia adăugare la pedeapsa totală a celor şapte zile de spitalizare.

Curtea de Apel Bucureşti a judecat recursul lui Adrian Năstase împotriva deciziei din 2 octombrie prin care Tribunalul Capitalei a stabilit că zilele în care a fost internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, respectiv din 20 până în 26 iunie, nu trebuie considerate ca fiind executate în cadrul condamnării sale în dosarul „Trofeul calităţii”.

Adrian Năstase a fost adus în jurul orei 9.00 la Curtea de Apel Bucureşti de către reprezentanţii unităţii de detenţie.

Citeşte şi: Avocatul lui Năstase: Clientul meu are zile reduse din pedeapsă, a depus EFORT INTELECTUAL în arest

Adrian Năstase cere din nou reducerea pedepsei

 

 

Cele mai citite

Descoperire macabră în largul coastelor Senegalului: Cel puțin 30 de cadavre în descompunere au fost găsite pe o ambarcațiune

Cel puțin 30 de cadavre în descompunere au fost găsite pe o ambarcațiune în largul coastelor Senegalului, potrivit autorităților militare, transmite bbc.com.Marina a fost...

Marile companii Tesla, Amazon și Meta subminează democrația

Unele dintre cele mai mari companii din lume au fost acuzate că subminează democrația din întreaga lume prin sprijinirea financiară a mișcărilor politice de...

Franța vrea o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU pentru situația din Liban

Franţa a solicitat o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta despre situaţia din Liban care se confruntă cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă