Napii din gradina unui pietrean au avut tulpina cu inaltimea record de aproape 5 m, cu care este posibil sa intre in „Cartea recordurilor”. Ion Carnu cultiva napi inca din copilarie, dupa cum ne-a marturisit. „Pana in prezent, tulpinile napilor atingeau inaltimea de 180 cm. Plantele cultivate anul acesta au avut tulpina de pana la 475 cm inaltime, la care se adauga cuibul cu tuberculi de 50 cm”, ne-a spus Ion Carnu in gradina de pe Valea Viei din Piatra Neamt. Se pare ca tuberculii napului de gradina – Brassica rapa-esculenta – au efect deosebit in ameliorarea diabetului. „Bolnavii de diabet care au facut o cura scurta de doua saptamani cu tuberculi de napi au constatat ca le-au scazut glicemia fara alt tratament. Din tuberculi se prepara o salata excelenta, dar se pot consuma si cruzi, precum merele, de exemplu. In locuri bine intretinute se pot obtine 10 kilograme de tuberculi la un cuib de napi. Florile, de culoare galbena, dispuse in inflorescente, se aseamana cu cele de floarea-soarelui, fiind insa mult mai mici. Cand aceste flori se ofilesc, este semn ca vine iarna”, ne explica Ion Carnu. Pietreanul, unul dintre cei mai mari colectionari de calimari din tara, nu este la primul record. Anul trecut a realizat o calimara vegetala de mari dimensiuni, cu care a fost inscris in baza de date a celebrei „Guinness Book”. Forma dorita a fost obtinuta cu ajutorul unei schelarii din nuiele, pe care au crescut cateva plante de cucurbitacee, un soi de bostan. De asemenea, anul acesta unul dintre macii ornamentali din aceeasi gradina a avut nu mai putin de 32 de flori, iar o gutuie a ajuns la greutatea de 780 g. In aceste vremuri in care amenintarea gripei aviare poate provoca adevarate psihoze, Carnu ne da o pilda de viata sanatoasa. „De cand am descoperit binefacerile naturii si imi petrec majoritatea timpul in mediul natural, n-am mai racit niciodata”, ne-a marturisit, la finalul intalnirii, Ion Carnu.