Dupa Ungaria, o criza politica a izbucnit si intr-un alt stat fost comunist din Europa Centrala care a aderat la UE in 2004, amplificand temerile ca intreaga regiune se confrunta cu riscul instabilitatii politice prelungite si al paralizarii reformelor.
La doar patru luni de la investirea Executivului de la Varsovia, coalitia de guvernamant – alcatuita (cu greu) din Partidul conservator „Lege si Justitie”, condus de fratii gemeni Jaroslaw si Lech Kaczynski (premierul, respectiv presedintele Poloniei), partidul Autoapararea al lui Andrzej Lepper si formatiunea de extrema dreapta Liga Familiilor Poloneze – s-a destramat, in urma demiterii din functia de vicepremier a lui Lepper.
Acesta a refuzat sa sustina bugetul propus de partidul fratilor Kaczyinski si a atacat in termeni vehementi decizia de suplimentare a contingentului polonez din Afganistan cu o mie de militari. Fost crescator de porci si boxer, Lepper a fost propulsat in functia de vicepremier dupa ce partidul sau a devenit a cincea forta politica a tarii.
Conservatorii si-au fixat un termen de 15 zile pentru formarea unei noi majoritati guvernamentale, singura solutie care ramane in cazul unui esec fiind alegerile anticipate, care ar putea avea loc la 26 noiembrie (cand este programat cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor locale). Seful guvernului spera sa beneficieze in continuare de sprijinul unor parlamentari care au parasit partidul lui Lepper, unul dintre liderii conservatori anuntand ca numarul acestora s-ar ridica la 14, dintre care patru si-au declarat deja sprijinul pentru o noua coalitie condusa de conservatori. De asemenea, se spera ca ar putea fi atras in coalitie Partidul Taranesc (PiS), dar liderul acestuia, Waldemar Pawlak, a fost destul de rezervat, declarand ca alegerile anticipate raman „o solutie rezonabila”. PiS ar prefera sa se alieze cu principalul partid de opozitie, Platforma Civica Liberala (social-democrat), creditat pe primul loc in optiunile alegatorilor in caz de anticipate, cu 30 la suta din voturi, cu doar trei procente mai mult decat liderul actualei coalitii, partidul Lege si Justitie. 40 la suta dintre polonezi s-au declarat pentru alegeri anticipate.