7 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialMuzeul Holocaustului, reabilitat

Muzeul Holocaustului, reabilitat

Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord, din localitatea Şimleu Silvaniei, va fi reabilitat în cadrul unui proiect în valoare totală de 170.000 de dolari. „Lucrările sunt finanţate de către Federaţia Comunităţilor Evreieşti, împreună cu Joint România, Asociaţia Memorială Hebraica şi constau în refacerea structurii tavanului şi acoperişului pentru a salva clădirea muzeului şi instalaţiile de încălzire pentru ca muzeul să fie funcţional şi iarna”, a declarat Daniel Stejeran, directorul Muzeului Memorial al Holocaustului. Lucrările vor dura cinci luni. Muzeul este dedicate memoriei evreilor din Transilvania de Nord, ucişi de Ungaria horhystă şi de Germania nazistă.

Clădirea are nevoie de reparaţii

Daniel Stejeran a adăugat că anterioara reabilitare a fostei sinagogi din Şimleu Silvaniei transformată în muzeu a fost în 2004 şi a vizat schimbarea geamurilor, tencuirea exteriorului şi schimbarea ţiglei acoperişului, însă în prezent au apărut crăpături în pereţi care necesită reparaţii.

Colecţiile şi exponatele din muzeu vor fi mutate temporar, pe perioda realizării lucrărilor, în clădirea fostei Şcoli Evreieşti din Şimleu Silvaniei. Inaugurat în 2005, Muzeul Holocaustului din Şimleu Silvaniei este găzduit în vechea sinagogă a oraşului, construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, în Sălaj trăiau circa 14.500 de evrei, dintre care 1.300 în Şimleu Silvaniei. Doar 10% dintre ei au supravieţuit ghetourilor şi lagărelor de concentrare.

Cele mai citite

Crăciunul 2024: Urmează cele mai scumpe sărbători din ultimele două decenii

Românii se pregătesc pentru cele mai scumpe Sărbători de Crăciun din ultimii 20 de ani, conform unui raport publicat de Termene.ro. Inflația accentuată și...

Modificări fiscale pregătite: Guvernul analizează măsuri care ar putea reduce venitul net al salariaților

În contextul unui deficit bugetar crescut și al presiunilor pentru reforme fiscale, guvernul și partidele politice dezbat propuneri care ar putea schimba semnificativ sistemul...

Economia României: Creștere modestă în 2025, dar optimism pe termen lung

Incertitudinea politică, deficitul bugetar scăpat de sub control și slăbiciunile structurale ale economiei vor continua să afecteze România. Cu toate acestea, impactul ar putea...
Ultima oră
Pe aceeași temă