-0 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialMutaţi grabnic ghivecele cu flori la interior şi luaţi măsurile necesare în...

Mutaţi grabnic ghivecele cu flori la interior şi luaţi măsurile necesare în grădină

Până acum, spre deosebire de alţi ani, toamna a fost deosebit de călduroasă şi secetoasă, o adevărată “vară indiană”. Mai multe lucrări  este necesar să le efectuaţi în perioada următoare pentru a vă bucura şi în viitor de o grădină frumoasă, conform unui calendar al grădinarului.

 Dar iată că ploile şi vremea rece a venit şi sunt anunţate scăderi ale temperaturilor chiar de mâine şi chiar sub 0 grade. De aceea trebuie să luaţi grabnic măsurile necesare, în primul rând să puneţi la interior ghivecele cu flori şi plante cât mai aproape de ferestre şi să protejaţi anumite plante şi arbuşti din grădină. Este bine ca înainte de “mutare” să împrospătaţi pământul şi nu uitaţi să reduceţi udările.

 Acest lucru se va face însă în funcţie de temperatură (când aceasta va scădea sub 2-3 grade Celsius). În zonele de munte, de nord sau subcarpatice, precum şi în depresiuni, această acţiune se va face, deci, mai devreme; Este bine ca înainte de “mutare” să împrospătaţi pământul şi nu uitaţi să reduceţi udările.

În grădină, acoperiţi plantele perene cu un strat de frunze moarte, compost sau amestec de compost iar pentru trandafiri puteţi folosi şi paie. Protejaţi baza rhododendronilor, a azaleelor şi a hortensiilor iar la magnolii şi alte specii de arbuşti floriferi cu talie înaltă înveliţi coroana cu materiale uşoare, care să permită pătrunderea aerului (pânză de sac, folie de plastic perforată etc.);

În cazul plantelor mereu verzi este bine să menţineţi umed terenul în jurul lor.  Resturile vegetale rămase după căderea brumei trebuiesc grabnic strânse  şi nu uitaţi să goliţi ţevile şi tuburile folosite la udare.

Dacă vremea se mai încălzeşte, încă mai puteţi planta arbuşti, trandafiri şi plante perene, dar doar dacă temperatura nu scade sub zero;

Tăiaţi gardul viu, dacă necesită această operaţiune, pentru ca primăvara să îl găsească în cele mai bune condiţii. Dacă vremea este deja rece, renunţaţi la tunderea coniferelor;

Tundeţi gazonul înainte de venirea iernii, împrăştiaţi fertilizator pentru fortificarea firului ierbii, care astfel are mai multe şanse să îşi păstreze culoarea verde mai mult timp, apoi udaţi abundent;

Dacă nu plouă abundent puteţi trece şi la aerisirea pajiştei prin efectuarea câtorva forări în sol. Toaletaţi pomii fructiferi imediat ce aceştia au rămas fără frunze şi adăpostiţi şi protejaţi mobilierul de grădină şi terasă.

 

Constantin Stefan
Constantin Stefan
Constantin Stefan
Cele mai citite

Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu șeful CIA în Ucraina

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar...

Pierderi masive în războiul din Ucraina: Jurnaliștii au identificat peste 84.000 de victime, dar cifrele reale ar putea fi mult mai mari

O investigație comună realizată de BBC Rusia și Mediazona, citată de Kyiv Independent, a identificat numele a 84.761 de soldați ruși care au murit...

Franța adaugă la rețea, primul reactor nuclear din ultimii 25 de ani

Reactorul sub presiune Flamanville 3 este cel mai mare din Franța, cu 1,6 gigawați și unul dintre cele mai mari din lume Franța a conectat...
Ultima oră
Pe aceeași temă