Ultima cercetare sociologică a INSCOP dă o expresie matematică clară sentimentului trăit de mulți în ziua de 16 noiembrie – „m-am simțit ca la Revoluție!“. În luna octombrie, 65% din români considerau că țara se îndreaptă într-o direcție greșită și doar 25% vedeau un trend pozitiv. Astăzi, după înfrângerea lui Victor Ponta și victoria lui Klaus Iohannis în alegerile prezidențiale, doar 31% mai privesc sumbru parcursul națiunii și nu mai puțin de 56% sunt optimiști.
Imensul oftat de ușurare că am trecut pe lângă o catastrofă, pe care îl evidențiază aceste cifre, este un semn bun pentru țară. Încă există suficienți cetățeni care sunt capabili să vadă drumul drept, care redescoperă ușor, ușor gustul implicării și sub nici o formă nu mai sunt dispuși să tolereze o putere abuzivă.
Nu știu, însă, în ce măsură este o veste bună pentru politicieni. Cei ce s-au simțit acum trei săptămâni „ca la Revoluție“ vor fi extrem de dezamăgiți dacă revoluția se va stinge iar într-o mare de compromisuri și sferturi de măsură, așa cum s-a întâmplat acum 25 de ani. Ceea ce înseamnă că pe umerii învingătorilor, în special, apasă o mare răspundere. Trebuie să răspundă așteptărilor de schimbare profundă ale celor ce au întors, miraculos, scorul, în ultimul moment.
Evident, este extrem de important și ce se întâmplă în PSD. După cum am scris de multe ori în ultima perioadă, potențialul distructiv al acestui partid rămâne principala amenințare la adresa democrației și chiar a siguranței naționale. Un PSD care va continua să clocească planuri de anihilare a justiției independente și care pare decis să-și cumpere salvarea în ochii electoratului după înfrângerea suferită cu miliardele de lei pe care le-a tăiat de la proiectele de investiții este o sursă de îngrijorare majoră.
Cu toate acestea, două elemente importante demonstrează că nu PSD va da tonul schimbărilor mult așteptate în România: nici în rău și nici în bine. Primul, pierderea guvernării.
Oricât s-ar strădui Victor Ponta să ne convingă că guvernul său va merge înainte și după ce UDMR va părăsi, ca de obicei, barca perdanților, este cert că zilele în funcția de premier îi sunt numărate. Chiar dacă nu va cădea săptămâna viitoare, când va cere aprobarea Parlamentului pentru formula cârpită cu oastea de strânsură a lui Tăriceanu și cu noi ofrande aduse generalului Oprea, Guvernul Ponta 4 are șanse minime să prindă primăvara.
Odată plecat de la guvernare, PSD va pierde multe din instrumentele de putere prin care se poate răzbuna pe acei cetățeni care își doresc întărirea democrației și a statului de drept.
Al doilea element – luptele fratricide nu se vor tranșa repede, cum speră atât Ponta și Dragnea, cât și contestatarii lor. Deși adversarii lui Ponta sunt încă foarte slabi, frustrările legate de pierderea președinției vor crește exponențial o dată cu pierderea guvernării. Și dacă, printr-un ciudat joc de împrejurări, se materializează visul lui Ioan Rus, ca PSD să rămână la guvernare într-o stranie și improbabilă coaliție cu PNL, social-democrații oricum nu vor mai avea poziția dominantă și controlul asupra resurselor publice pe care le au acum. Vor fi, în cel mai bun caz, vioara a doua.
Slăbirea forței lui Ponta, o dată cu pierderea funcției de premier, va face ca lupta pentru supremație din PSD să se transforme într-un război de uzură, în care nici una dintre tabere nu își va permite să refuze ajutorul vreunui lider local influent. Și cum această specie este abonată la investigațiile DNA și ANI, înseamnă că nici promisiunile lui Ponta, nici ale rivalilor săi de reformare a partidului, de „limitare a puterii «baronilor locali» în adoptarea deciziilor de partid“ nu fac nici cât o ceapă degerată.
Dacă Ponta nu a avut curaj să se opună baronilor, și în primul rând șefului lor, Dragnea, cât părea de neclintit, cum o să aibă acum, când nici măcar el nu mai crede în șansele sale de a rămâne șeful PSD? Același lucru e valabil și pentru cei ce se văd luându-i locul lui Ponta. Cum ar putea să-l detroneze fără sprijinul unora dintre capii șerpăriei de partid?
Este cert: lupta pentru supremație între două sau mai multe tabere rivale va întări și mai mult influența liderilor penali. Iar un președinte de partid cu un picior în groapă nu va avea ascendentul necesar pentru a-i pune la respect pe cei ce au contribuit din plin la imaginea PSD de partid toxic. Așadar, și șansele ca PSD să încerce să își răscumpere o parte din păcate și, implicit, să își aducă o contribuție la însănătoșirea climatului politic sunt aproape egale cu zero.
După cum spuneam mai sus, cu un PSD ieșit de la guvernare și sfâșiat de lupte interne, principala răspundere pentru a veni în întâmpinarea așteptărilor celor ce cred că România se îndreaptă într-o direcție bună le revine învingătorilor. Lui Klaus Iohannis și PNL.
Problema este că partidul pe care noul președinte va fi obligat să-l folosească drept vehicul al schimbării, drept agent pentru împlinirea speranțelor celor ce s-au simțit din nou ca la Revoluție nu dă semne nici el că ar înțelege mesajul majorității. Tace și nu face mai nimic. Deși ar trebui, pentru că momentul în care vor prelua puterea se apropie cu viteză. Iar riscul ca preluarea guvernării să-i prindă la fel de nepregătiți în raport cu pretențiile din ce în ce mai ridicate ale celor ce i-au salvat din calea unui PSD dezlănțuit este maxim.
Așteptările față de partidul rezultat din contopirea PDL și a PNL sunt vizibile pe aceleași trei paliere pe care se manifestă și dezgustul față de PSD: oameni, proiecte și atitudinea față de lupta anticorupție.
O să încep cu ultima. Și noul PNL, ca și PSD, așteaptă doar de la DNA și de la ANI să le facă ordine în ograda cu infractori. De ce e nevoie ca procurorii să îl cheme pe Ioan Oltean la DNA ca partidul să îl ia la întrebări despre rolul său în lanțul de retrocedări dubioase? Și nu pentru că ar fi ceva ce să nu știe, ci pentru că este nevoie de o decizie formală pentru suspendarea sa, până la clarificarea acuzațiilor.
Partidul nu are o problemă cu afacerile penale, numai statul are? Ce s-a ales de acea comisie de integritate sau de etică pentru care Monica Macovei s-a luptat din răsputeri? De ce nu vine în întâmpinarea investigațiilor procurorilor și ale jurnaliștilor și nu protejează partidul de efectele devastatoare de imagine pe care le au potențialele plimbări cu cătușe ale unor lideri marcanți?
Teoria că PDL și PNL sunt mai bune decât PSD pentru că nu s-au opus luptei anticorupție ținea acum câțiva ani. Astăzi, când ofensiva procurorilor a avansat atât de sus în ierarhiile de partid și când oamenii așteaptă un alt gen de colaborare din partea formațiunilor vizate, nu mai este suficient.
Vasile Blaga, în special, ar trebui să înțeleagă că nu se mai poate salva politic dacă nu ridică ștacheta. Menționarea atât de frecventă a numelui său în contextul afacerii EADS ar trebui să îl oblige la o atitudine proactivă.
Dacă nu va fi inculpat în acest dosar, va avea cel mai mult de câștigat din alinierea partidului său la standardele cele mai ridicate de respectare a criteriilor de integritate. Dacă va fi inculpat, își va fi salvat măcar partidul, poziționându-l într-o zonă de apărare a interesului public care îl va feri de efectele acuzațiilor ce i se vor aduce.
Nici fostul PNL nu stă mai bine. De ce tărăgănează excluderea lui Tudor Chiuariu, care, deși condamnat definitiv pentru corupție, este încă membru al Comisiei juridice din Senat și al Comisiei pentru revizuirea Constituției? Cum se împacă menținerea acestui protejat al altui condamnat de lux, Relu Fenechiu, cu votul care l-a propulsat pe Klaus Iohannis la Cotroceni?
Cum se împacă mesajul dat pe 16 noiembrie de alegători împotriva adunăturii mafiote din PSD cu aceeași atitudine complice pe care o are și PNL, nu doar PDL, față de propriii corupți? De ce trebuie să acționeze doar când mascații bat la ușile colegilor despre care știu de ani de zile că luau mită ca și cum respirau? Înțeleg perfect cât de puternice sunt complicitățile care îi leagă pe cei deja legați de cei ce încă speră că vor scăpa, dar la fel de bine le înțeleg și cetățenii. Iar răgazul pe care noul PNL îl are acum, în prag de pauză de caltaboși și țuică, va expira foarte curând.
La fel de curând ca și termenul pe care îl au pentru a demonstra că au înțeles speranțele cetățenilor de a vedea și alte fețe la vârful politicii. Mai spălate, cu obrazul neîngroșat de furtișaguri și minciuni, mai competente. PNL are o șansă imensă de a rămâne multă vreme la putere dacă folosește momentul actual de slăbiciune al PSD, ce s-ar putea prelungi o bună bucată de timp. Dar pentru asta trebuie să demonstreze că este capabil să propulseze alt tip de oameni în funcțiile sale de conducere și să-și oblige propriii baroni să facă zece pași înapoi.
Fețe noi, oameni de substanță sunt necesari, dar nu și suficienți. Este nevoie și ca ei să propună proiecte și soluții. Astăzi, când se discută aprins despre buget, opoziția face figurație deoarece consideră că este mult mai profitabil să lase PSD să se facă singur de rușine.
Greșit! Și acest joc este depășit de mult. Cetățenii care au fost suficient de motivați să iasă din casă pentru a-l sancționa pe Ponta nu vor lăsa nesancționate nici superficialitatea, amatorismul și gargara celor care i-au păcălit că sunt mai buni decât Ponta. Vor să audă care este propunerea lor pentru redevențe, vor să afle ce planuri au ei cu creșterea tarifelor la gaze și mai ales de unde ar lua ei bani pentru a finaliza toate investițiile blocate pe machetă de ani de zile deoarece PSD le-a pus cruce pentru a avea bani de pomeni electorale.
Se apropie vacanța, deci se apropie din nou anotimpul cozilor de cinci ore între Predeal și Comarnic. Chiar nu simte PNL că trebuie să le spună ceva încurajator miilor de șoferi care își blesteamă zilele că trăiesc într-o țară condusă de impostori? Dar pacienților care sunt convinși că vor muri și nu vor apuca vremurile în care să fie tratați în condiții decente? Dar părinților care se gândesc la emigrare doar pentru că vor pentru copiii lor o educație care să le permită tot ce nu le pot oferi ei?
Chiar dacă mulți români vor saluta o implicare mult mai cumpătată a lui Klaus Iohannis în politichia de zi cu zi, mulți se vor uita în continuare la președinte așteptând să aibă măcar o contribuție la rezolvarea celor mai presante probleme. Nu va trece chiar atât de mult până ce amintirea greșelilor lui Băsescu se va estompa, iar lui Klaus Iohannis i se vor cere rezultate. Chiar și acolo unde nu ține de el să le livreze. Nu va putea fugi nici de astfel de așteptări nerealiste.
Va fi judecat și în funcție de speranțele învestite în el. Iar singurul mod în care va putea naviga printre ele va fi să demonstreze că inspiră schimbări substanțiale în partidul care l-a propulsat la putere și că aceste schimbări se transpun într-un alt tip de guvernare.
Cu toate că încă nu au luat puterea cu adevărat, ceasul a început să ticăie și pentru Iohannis, și pentru PNL. Cei ce cred că România merge într-o direcție bună își exprimă de fapt o speranță. Se vor convinge cu adevărat doar când lucrurile vor începe să se miște.
