2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialMuresan, furnizorul "imparatului" Traian Remes

Muresan, furnizorul „imparatului” Traian Remes

Ioan Avram Muresan, acuzat de cumparare de influenta, a recunoscut in fata judecatorilor faptul ca a dus la domiciliul ministrului Agriculturii Remes – "imparatul"palinca si alte produse alimentare, dar a negat ca i-a dat bani.

Judecatorii Curtii de Apel
Bucuresti au hotarat ca Ioan Avram Muresan, fost ministru al Agriculturii, anchetat de procurorii anticoruptie pentru cumparare de influenta de la actualul ministru al Agriculturii Decebal Traian Remes, sa fie cercetat in stare de libertate.
Ioan Avram Muresan a recunoscut ieri in fata instantei de judecata de la Curtea de Apel Bucuresti faptul ca denuntatorul Gheorghe Ciorba i-a adus intr-o masina produse alimentare pe care apoi el le-a dus la domiciliul ministrului Agriculturii Decebal Traian Remes. Produsele au fost preluate de catre sotia lui Remes, a mai precizat Muresan. "Socrii lui Ciorba au taiat porcul si el mi-a adus mie produse, apoi a insistat sa-i ducem si vecinului meu Remes si asta am si facut. Initial am spus ca nu sunt in relatii cu el, dar astazi am citit si eu dosarul, am vazut pozele si mi-am amintit amanuntele", ne-a declarat Muresan.

Muresan a fost filmat si inregistrat in timpul unei intalniri cu ministrul Remes la o terasa din Piata Dorobanti din Bucuresti unde a venit insotit de denuntatorul Ciorba, care a ramas insa in masina de langa local. Procurorii au filmat momentul in care Muresan a luat plicul cu 15.000 de euro de la denuntator si chiar si atunci cand acesta i l-a dat lui Remes. Muresan a negat faptul ca in acel plic ar fi fost bani. Imediat dupa ce a primit plicul, Remes a primit un telefon de la denuntator in care s-a declarat multumit. Exista si inregistrari facute dupa ce Muresan a aflat ca este vizat de procurorii anticoruptie, alaturi de ministrul Remes. Numele Remes era ascuns in convorbirile telefonice sub apelativul "Imparatul". Potrivit stenogramelor, Muresan stabilea cu Ciorba ce anume sa le spuna procurorilor. "In ultimul timp Ciorba venea frecvent la mine si imi cerea sa intervin pe la ministri, dar nu am facut-o", ne-a declarat Muresan.
Procurorul de sedinta a sustinut insa ca exista inregistrari audio si video care probeaza cumpararea traficului de influenta. La scut timp dupa intalnirea Muresan–Remes, Ciorba a castigat o licitatie la Directia Agricola Valcea. Dupa castigarea altor doua licitatii Remes urma sa primeasca un autoturism de lux.
DNA a cerut cercetarea lui Muresan in stare de arest preventiv deoarece s-a interceptat o convorbire telefonica in care fiul lui Muresan ii spunea mamei sale sa ascunda pasaportul tatalui sau pentru a nu fi confiscat de catre procurori. De asemenea, s-a interceptat o alta convorbire din care ar fi rezultat ca Muresan ar fi avut intentia de a schimba un bilet de avion catre Baku (Azerbaidjan) cu unul pentru Budapesta, cu intentia de a parasi Romania. Muresan a negat acuzatiile.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă