Mulţumim partidului. Cum a dispărut poporul

„Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum” – aşa scrie în Constituţia României. Dar la ce bun, dacă aleşii neamului suveran decid că zicerea din articolul 2 nu merită luată în seamă?

Căci undeva la asta se reduce aprobarea de către Camera Deputaţilor a noului sistem de vot, prin care există toate şansele ca numărul de parlamentari să crească, iar garanţiile oferite bicameralismului devin, cum s-ar spune, irefutabile şi indubitabile.

Coliziunea frontală cu rezultatele referednumului desfăşurat la finele anului 2009 este evidentă: acolo unde „poporul suveran” a cerut la urne micşorarea numărului de parlamentari şi plafonarea lui la 300, noua lege face posibilă înmulţirea senatorilor şi deputaţilor chiar dincolo de pragul actual.

Iar acolo unde consultarea populară din 2009 solicita trecerea la unicameralism, legea Antonescu-Ponta se opune din nou.

Prin urmare, la ce bun un articol din Constituţie, în care e definită exercitarea suveranităţii poporului prin referendum, dacă clasa politică îşi extinde libertăţile doar după pofta inimii?

Nu ar fi mai cinstit ca puterea politică de acum să meargă totuşi până la capăt şi să suspende fie articolul 2, fie Constituţia pe de-a-ntregul? Eventual să interzică folosirea în public a cuvântului „referendum”.

Într-o ţară în care absenteismul reprezintă o marcă invariabilă a fiecărei ieşiri la vot, adoptarea unei legi care ignoră concluziile fundamentale ale unei consultări populare arată de cât dispreţ sunt în stare câteva zeci şi sute de politicieni faţă de câteva milioane de oameni şi contribuie la agravarea apatiei românilor faţă de dreptul lor inalienabil de a merge la vot şi de a alege.

Dar mai presus de toate, este semnalul periculos că exercitarea suveranităţii de către popor a fost dramatic limitată în România lui 2012.

Prin aruncarea în derizoriu şi ignorarea unui referendum validat, clasa politică ne sugerează că, în timp ce poporul a slăbit, ea s-a întărit suficient şi ne domină cu acel sentiment de atotputernicie care îţi dă senzaţia că poţi reglementa orice şi ORICUM. Fără cenzori, fără popor.