Miza vizitei lui Erdogan în Rusia: Alianță de circumstanță sau alternativă strategică la UE?

Președintele turc efectuează o vizită în Rusia pentru întrevederi cu liderul rus la Sankt Petersburg. GRU l-a avertizat pe Erdogan de iminenţa puciului şi reconcilierea Ankarei cu Rusia înseamnă o basculare geostrategică în cea mai instabilă regiune din lume.

Turcia, membru important al ­NATO, reprezintă o inter­faţă strategică între Occident şi lumea arabă, Caucaz şi Rusia. Acum, cancelariile occidentale se întreabă, se îngrijorează şi unele condamnă apropiata manevră a lui Recep Tayyip Erdogan de reapropiere de Rusia lui Putin.

Citește și: VIDEO. Sute de mii de turci participă la un miting, la Istanbul, în favoarea lui ERDOGAN

Procesul de normalizare a relaţiilor ruso-turce s-a acce­lerat brusc după puciul ratat din 15 iulie. Agenţia oficială iraniană Fars afirma că serviciile secrete militare ruse, GRU, au fost cele care l-au avertizat pe preşedintele Erdogan, în vacanţă în staţiunea balneară Marmaris,  că se pregăteşte o lovitură de stat. De la baza lor din Lattaquia ruşii au captat şi decriptat convorbirile radio între militarii turci implicaţi în revoltă. Nici un element probator nu a venit să confirme această teză puţin credibilă având în vedere profunda neîncredere ce caracterizează relaţiile ruso-turce din toamna anului trecut.

Dar Mevlut Cavusoglu, ministrul turc de Externe, a confirmat-o într-un anume mod când a spus: „Rusia ­ne-a acordat o susţinere totală şi necondiţionată în timpul tentativei de lovitură de stat. Îi mulţumim lui Vladimir Putin şi tuturor oficialilor ruşi. (…) Rusia nu este doar vecinul nostru apropiat şi un amic, ci şi un partener strategic”. În schimb, reacţia diplomaţiei ruse care a condamnat ferm tentativa de puci din Turcia a antrenat o netă ameliorare în relaţiile bilaterale, deteriorate după o serie de incidente implicând forţele aeriene turce şi Siria, care au culminat la 24 noiembrie trecut cu doborârea unui avion rusesc de vânătoare, SU-24.

Economia, prioritară

După anii ’90, relaţiile s-au de-ideologizat şi s-au construit pe pragmatism, arată experţii în probleme strategice ruse, dezvoltarea comerţului fiind motorul principal al dinamismului relaţiilor bilaterale. Analiza relaţiilor pe termen lung arată că ele se bazează pe interesele geo-economice între două pu­teri care, prin istorie şi poziţii, sunt într-o perspectivă de cooperare competitivă sau de competiţie cooperantă în spaţii ca Marea Neagră, Balcani, Caucaz şi, recent, Orientul Mijlociu.

Citește și:  Șeful guvernului de la ANKARA a anunțat că predicatorul Gulen, refugiat în SUA, va fi adus în TURCIA

Turcia, care reprezintă o bază avansată a NATO, a desfăşurat multă vreme o politică în Asia Centrală şi Ocidentală în cadrul unei strategii de îndiguire a influenţei ruse. Dar, geopolitica şi interesele economice erau le­gate intrinsec, această politică răspunzând în egală măsură şi mizelor geo-energetice precise – favorizarea construirii de conducte de aducere a resurselor energetice din Asia Centrală spre Europa, trecând prin Azerbaidjan, pentru ocolirea Rusiei. Această postură deranjantă, accentuată de o lărgire a NATO spre Est, a încurajat Rusia să joa­ce cartea destabilizării kurde, susţinând activ PKK. Însă interesele economice, schimbarea percepţiei turcilor în privința problemelor regionale, care în timpul anilor 2000 şi până la revoltele arabe din 2011 au pus în practică „politica zero pro­bleme” cu vecinii şi emergenţa progresivă a unei lumi multipolare, au favorizat convergenţele. O schimbare de orientare în politica Ankarei şi reechilibrarea relaţiilor cu vecinii din sud şi din est s-au afirmat pe măsură ce ambiţiile turce de aderare la UE s-au disipat. Şi există o logică în reapropierea turco-rusă. În planurile economic şi comercial, Turcia este mult mai legată de Rusia decât de SUA: schimburi de peste 35 miliarde dolari şi voinţa de a atinge 100 miliarde până în 2020.

Semnale adresate UE

Pe de altă parte, UE nu mai reprezintă un partener pentru care preşedintele turc să facă o pasiune – implicată în conflicte ideologice, dificultăţi securitare, în stagnare economică, criza nesfârşită a euro, Brexit şi naşterea altor mişcări centrifuge, ostaticul bunăvoinţei Turciei în materie de aflux de refugiaţi, revoltată de ideea că Erdogan ar putea reintroduce pedeapsa cu moartea dacă poporul său o cere, protestând contra valului de represalii în curs în Turcia, atingerile drepturilor omului şi libertăţii presei şi de expresie, Europa a devenit mai puţin atractivă pentru sultanul din Ankara decât stilul autoritar al locatarului de la Kremlin.

Pentru Turcia, a cărei economie suferă enorm, o apropiere de Moscova este esenţială. Erdogan are nevoie de veşti noi. Cu Putin intenţionează să pună în funcţiune proiectul gazoductului TurkStream traversând Ma­rea Neagră şi a construirea de către ruşi în Turcia a unei centrale nucleare. Şi Erdogan speră mai ales în revenirea turiştilor ruşi în staţiunile rămase aproape goale după ce Putin le-a interzis ruşilor să mai meargă în Turcia. De altfel, primele zbo­ruri charter au fost semnalate în Antalia.

Citește și: ERDOGAN merge la PUTIN pentru a deschide o nouă pagină în relația Turcia – Rusia. Erdogan vorbește despre prietenul său, Vladimir

Erdogan ştie că NATO scrutea­ză cu îngrijorare schimbarea sa de direcţie. Se ştie că la ultimul summit de la Varşovia Alianţa a calificat Rusia şi mentalitatea agresivului ei preşedinte drept cea mai mare provocare în materie de securitate. Or, pentru Erdogan, deplasarea la Sankt Petersburg demonstrează că, dacă Europa şi SUA continuă să îl ­contrarieze, are şi alţi parteneri pu­ternici în mânecă. Desigur, nu se pune problema retragerii Turciei din Alianţă, dar, anunţând amiciţia sa cu Vladimir Putin, el avertizează că nu se va lăsa intimidat.

Un subiect important care va fi abordat de Erdogan şi Putin este Siria şi analiştii consideră că interesele care leagă Turcia de Rusia sunt mult mai importante decât unele vise neo-otomane sau „business”-ul cu teroriştii. Turcia are şansa de a adopta o poziţie fermă şi radicală faţă de aceiaşi terorişti care reprezintă acum o ameninţare importantă pentru securitatea internă turcă.

Până acum, Moscova şi Ankara se situau în tabere opuse, după ce în 2013 Erdogan a trecut de partea opoziţiei faţă de Bashar al-Assad. Situaţia s-a schimbat: intervenţia militară rusă i-a adus oxigen lui Assad, în timp ce cea a americanilor a întărit kurzii din Siria, aliaţi în lupta contra jihadiştilor ISIS, dar inamicii regimului turc.   

Erdogan are nevoie de Putin pentru evitarea creării unui „stat“ kurd în nordul Siriei şi, potrivit Guardian, „rebelii sirieni sunt stupefiaţi să constate semnele de normalizare între Turcia şi Damasc“.