S-au presupus atatea etimologii pentru Craciun incat nu stii pe care sa o mai crezi. Fiind un cuvant fundamental al culturii si civilizatiei romanesti, dar cu forme identice sau asemanatoare la toti vecinii nostri, ba chiar si ceva mai departe, are desigur mai multe etimologii, care au dus la misterioasele sonuri de astazi. Pana una-alta, acest cuvant este trecut si in calendarul crestin, ca echivalent pentru sarbatoarea Nasterii Domnului.
Crucea, simbolul Soarelui
Dupa cum au stabilit demult cercetatorii autorizati, crucea este unul dintre cele mai vechi simboluri stilizate ale Soarelui si este intalnita cu multa vreme inainte de aparitia crestinismului, inclusiv pe teritoriul tarii noastre.
In acelasi timp, nu se poate trece peste faptul ca ziua de Craciun cade in preajma solstitiului de iarna. De altfel, in Antichitate, la 25 decembrie se serba ziua nasterii lui Mithra, supranumit de romani Sol Invictus, adica „Soarele Nebiruit”.
La romani, solstitiu este neologism, vechile denumiri care desemnau fenomenul astronomic fiind Crucea si Rascrucea, sugestii pentru un hotar. Asa poate fi explicat si numele cetatii medievale Craciuna, de pe raul Milcov, granita dintre Tara Romaneasca si Moldova. Asadar, Craciunul ar veni din cruce, simblizand re-nasterea aparenta a Soarelui, in fiecare dimineata.
Butucul de Craciun
La albanezi, rudele noastre de „substrat”, craciun inseamna bustean si este limpede ca e in legatura cu butucul nostru care se arde in noaptea de 24/25 Decembrie. De obicei, Butucul de Craciun e un trunchi de stejar taiat din padure si ars pe vatra. Cum geto-dacii se credeau nemuritori, si la moartea „aparenta” se incinerau, inseamna ca legau arderea acestui butuc de renasterea Soarelui si a omului. De altfel, in romana, butuc are si semnificatii funerare: a gasi pe cineva butuc se spune despre omul mort fara lumanare; a-l lega butuc se spune despre cel teapan ca un mort.
In Mehedinti este consemnat obiceiul arderii in Ajun si in ziua de Craciun unui lemn (butuc) de cer (Quercus ceris L.), iar taciunii ramasi se pastrau ca leac pentru vindecarea bolilor.
Ajunul Craciunului
In preziua Craciunului, din zori pana la miezul noptii, copiii umbla cu „Buna dimineata” sau cu „Mos Ajunul”, colinde specifice varstei lor, cam in genul acestuia:
Buna dimineata la Mos Ajun,
Ca maine e Mos Craciun!
Ne dati
Ori nu ne dati?
Dati-ne un covrig,
Ca murim de frig!
Dati-ne o nuca,
Ca ne dam cu capul de uluca!
Dati-ne un mar,
Ca sa ne tragem de par!
In schimbul colindului, copiii primesc colindete, mere si nuci in traiste, precum si bani in pungute. Aceste daruri se dau pentru sufletele mortilor, pentru sanatatea viilor si pentru belsug.
In dimineata de Ajun, femeile fac turte din aluat, le coc pe fierul plugului ori pe alt fier, le ung cu miere, pun deasupra grau fiert, mieji de nuca si scortisoara si le impart cu o lumanare aprinsa. In Moldova, aceste turte se numesc Pelincile Domnului, adica scutele pruncului Isus. Odinioara, in Ajunul Craciunului se postea pentru Maica Precista, Ea fiind in aceasta zi muncita si suparata.
In noaptea Craciunului se deschide cerul, iar cel care aude cocosii cantand in cer are noroc la bani si va fi sanatos peste an. Pentru petitori, fetele mari pun, in seara Ajunului, o strachina pe prispa sau sub fereastra, nadajduind ca vor vedea ursitul cand acesta va veni sa manance. Inainte de culcare, fata isi pune pe cap o spelca ce fusese sub prag cand a plecat preotul din casa, spelca ajutand la visarea ursitului.
Colinde si masti
Cate bordeie, atatea obiceie: de la Ignat si pana a doua zi de Craciun, sau de la Craciun incolo, prin alte locuri numai de Anul Nou, se umbla cu colindul, unde in ceata de flacai apare un misterios personaj zoomorf, numit: Capra, Turca, Borita, Brezaia, Manzul, Cerbul, Malanca etc.
Pe langa acest personaj venit din negura vremurilor, impodobit cu panglici colorate si clopotei, apar si alte masti: ciobanul, tiganul, jandarmul, mosi si draci care, prin strigate, chiote si miscari caraghioase, dau o nota de grotesc. Prin unele locuri, flacaii le joaca pe fetele de maritat si chiar pe stapana casei.
A doua zi de Craciun sau a doua zi dupa Anul Nou, Capra este ucisa, „belita”, adica jupuita, apoi bocita si inmormantata, dupa care, in unele sate invie, ceea ce sugereaza si solstitiul in credintele populare. Boabele care se arunca de gazda peste cortegiul colindatorilor sunt menite sa aduca rodnicie peste an, spor de animale in cirezi si turme.
Adevaratul Mos Craciun
Personajul caraghios care, in fiecare an, ne inunda viata inca de pe la inceputul lui noiembrie, si din coastele caruia au rasarit si „Craciunite”, nu are nimic de-a face cu Mos Craciun al nostru de pe vremuri. In cateva colinde stravechi el este Insusi Dumnezeu, imbracat „in vesmant mohorat”, culoarea cerului, pe care stralucesc Soarele, Luna si stelele. El pogoara pe scara de aur, in noaptea de Craciun, cand se deschide cerul, insotit de cete de ingeri si umbla pe la fiecare casa, binecuvantand-o.
Fara indoiala, acest Mos Craciun chiar exista si e bine sa credem toata viata in El, nu numai in copilarie! La multi ani!
