În perioada comunistă, timpul era împărţit artificial în două părţi distincte: trecutul negru şi viitorul luminos. Prezentul aproape că nu conta. Era un soi de „timp scurt“ de trecere, cu multe probleme şi un preţ imens pentru că totul ducea spre acel „viitor glorios“. Prezentul era, aşadar, sacrificat pentru un viitor luminos. Timpul prezent era naţionalizat. La un moment dat, acel prezent a început să ni se pară că se instalase pentru totdeauna. Brusc, el s-a sfârşit, a venit schimbarea şi am intrat într-un alt regim şi registru al timpului. Acest nou regim, la rândul lui, lucrează cu artificii asemănătoare, dar ceva mai complicate. De data asta, el dispune de două forme ale trecutului: un trecut negru (comunismul) şi un trecut luminos (interbelicul). Nici aici prezentul nu contează, chiar dacă devine tot mai violent şi instabil prin precaritatea lui. Prezentul este o „tranziţie“ spre o democraţie liberală cu un regim economic de piaţă sau, simplu spus, capitalism. Aici, în schimb, avem o privatizare a prezentului. Tranziţia, care se tot anunţă că în curând va lua sfârşit, a devenit la fel de veşnică. Se pare că şi aici ne sacrificăm prezentul pentru un iluzoriu viitor care nu mai vine. Tranziţia pare a se fi instalat, ca şi în comunism, pentru totdeauna. Pentru că nu-l întrezărim, viitorul nostru este, de fapt, îndreptat spre trecutul bun. Viitorul nostru este undeva în trecutul pe care vrem să-l repetăm.
De ce povestesc toate aceste lucruri? Pentru că văd cum în Republica Moldova foarte puţină lume mai trăieşte în actualitate. Problemele cele mai arzătoare nu ţin de actual, ci de nişte răni ale trecutului. Monumentele se războiesc între ele, panglicile de tot felul duc un adevărat război civil, deportaţii se luptă cu veteranii şi invers, aceleaşi evenimente au sensuri radical diferite, pentru unii fiind „eliberare“, iar pentru alţii „ocupare“ etc. Trecutul este mai viu, mai acut şi mai prezent decât actualitatea. Orice problemă importantă de pe agenda zilei nu face doi bani prin comparaţie cu problemele de acum 50 sau 90 de ani. Am o vagă impresie că cei morţi, de dincolo de mormânt, fac agenda celor vii. În Republica Moldova morţii sunt mult mai vii decât cei vii. Cu cât sărăcia şi dezastrul social şi economic cresc, cu atât bătăliile simbolice şi trecutul ne copleşesc.
Cea mai mare surpriză este faptul că „sufletele moarte“ nu doar fac agenda actualităţii, ci au toate şansele să aleagă şi preşedintele Republicii Moldova. Cum? Simplu. Iată paradoxul basarabean: o ţară cu o populaţie de 2,9 milioane de locuitori are 3,226 de milioane de alegători. Da, aţi citit bine. Lucrurile sunt însă şi mai grave. L-am rugat pe Victor Ciobanu, un om care cunoaşte bine domeniul, să-mi explice situaţia şi dumnealui explică: „Cel mai probabil, avem acum o populație de 2,5 mil. +/- 100 de mii. Este o estimare, confirmată de mai mulți experți. Cifra se confirmă și prin datele preliminare ale recensământului din 2014 – 2,9 mil., dintre care peste 300 de mii sunt plecați peste hotare. Pe de altă parte, CEC afirmă că în listele de alegători (Registrul de Stat al Alegătorilor – RSA) sunt incluse 3,226 mil. de persoane și aceste cifre sunt bazate pe «date oficiale». Așa ceva, pur și simplu, nu poate fi. Am explicat și de ce. Problema e: cine și cum va face ordine în RSA. Situația cu listele e foarte gravă. Și dacă listele sunt umflate cu sute de mii de alegători care, de fapt, sunt suflete moarte, atunci rezultatul alegerilor nu se mai încadrează în marja de eroare a sondajelor. Adică, pot fi falsificate nu doar câteva procente, ci câteva zeci de procente!“.
De ce se întâmplă acest lucru? Simplu: celor care controlează în acest moment Moldova le convine această situaţie. Cine controlează CEC poate rezolva alegerile pentru că nu mai vorbim de 1-2%, ci de zeci de procente care pot fi uşor folosite. S-a ajuns în situaţia extrem de gravă în care nişte “suflete moarte“ pot decide soarta celor vii pentru că au nimerit pe mâna unor “băieţi isteţi“ care ştiu ce înseamnă prezentul. În timp ce marea parte a populaţiei se zbate în sărăcie, obsedată fiind de nişte fantasme ale trecutului, aceşti „băieţi isteţi“ sunt singurii care trăiesc şi controlează realitatea.
