– Formatia clujeana va debuta, astazi, in Liga Campionilor, impotriva celebrei AS Roma.
– Echipa lui Maurizio Trombetta trebuie sa arate ca nu degeaba
este campioana Romaniei.
Pentru CFR Cluj, astazi este cea mai importanta zi din istoria de 101 ani a formatiei din Gruia. Alb-visiniii, care acum 10 ani de zbateau in anonimatul ligii a treia, isi vor face debutul in Liga Campionilor, cea mai mare competitie din fotbalul european intercluburi, impotriva unei mari echipe, AS Roma. Micuta, in opinia italienilor, formatie antrenata de un conational de-al lor, Maurizio Trombetta, va incerca sa demonstreze pe marele "Stadio Olimpico", ca este, intr-adevar, una dintre cele mai importante echipe din Romania, iar rezultatele obtinute in sezonul trecut au fost rodul valorii si a unei munci demne de o campioana. "Este, poate, cea mai importanta deplasare de cand suntem in fotbal. Am muncit foarte mult sa ajungem aici, iar acum avem ocazia sa jucam impotriva uneia dintre cele mai importante echipe din fotbalul mondial.
Chiar daca va fi extraordinar de greu, suntem increzatori ca putem face un joc bun si ca putem obtine ceva dupa acest meci. Un punct ar fi foarte multumitor, de ce sa nu recunoastem!", a explicat presedintele campionilor, Iuliu Muresan. La prima vedere, CFR-ul porneste cu un dublu avantaj asupra romanilor. In primul rand, antrenorul formatiei din capitala Italiei, Luciano Spaletti, nu va putea conta pe o serie de jucatori care ar putea decide de unii singuri o partida. Cele mai importante absente sunt ale lui Daniele de Rossi, Philipe Mexes, Simone Perrotta si Francesco Totti. Medicii sunt optimisti, insa, in ceea ce-l priveste pe simbolul Romei. Ei cred ca Totti va putea evolua, daca nu titular, atunci macar cateva minute. Iar un alt atu al clujenilor este faptul ca foarte putini italieni au auzit de echipa lui Trombetta, iar CFR-ul ar putea fi tratat cu o oarecare superioritate de Riise si compania.
"Ar fi bine daca nu vor fi bagati in seama. Noi, insa, vom pregati cu o foarte mare seriozitate meciul . Nu ne este teama si speram sa prindem o zi foarte buna", a declarat si antrenorul Clujului.
CFR Cluj a efectuat, aseara, antrenamentul oficial pe "Stadio Olimpico", locul in care, de la 21:45, va avea loc, astazi, cel mai important eveniment din istoria CFR-ului. Antrenorul Maurizio Trombetta va avea de unde alege primul "11", unul in care se va afla si Eugen Trica, odihnit in partida de la Bistrita.