Angajati ai aeroportului din Chisinau au fost arestati pentru falsificare de buletine romanesti si coruptie. Pentru o spaga de aproape 5.000 de euro, clientii acestora deveneau pe loc romani si scapau de vize.
Directia de Securitate Interna a Ministerului de Interne moldovean a anuntat ca mai multi angajati ai Aeroportului International din Chisinau au fost arestati pentru falsificare de acte, trafic de fiinte umane si contrabanda cu valuta. Din retea faceau parte inalti angajati ai aeroportului, Vamii, Granicerilor, Politiei Transporturi si ai unor companii aeriene.
"Prin intermediul aeroportului din Chisinau, cu folosirea unor mecanisme delictuoase, sunt traficati sistematic cetateni ai Republicii Moldova", a declarat Ion Verbinschi, seful Directiei de Securitate Interna, citat de BBC. Clientii retelei plecau din Aeroportul Chisinau in baza pasaportului moldovean, fara a li se verifica vizele, iar in timpul zborului un curier le furniza buletine de identitate false romanesti. Odata ajunsi la destinatie, in special la Frankfurt, Istanbul, Budapesta sau Praga, moldovenii deveniti romani in timpul zborului nu mai erau obligati sa prezinte viza. Conform Ministerului de Interne din Moldova, toate serviciile erau asigurate contra unei spagi de 4.800 de euro. Autoritatile moldovene continua ancheta pentru a stabili exact persoanele la care ajungea spaga. De asemenea, vamesi si politisti ai aeroportului au fost implicati in contrabanda cu valuta, recent fiind scosi ilegal din Moldova 210.000 dolari americani.
Ancheta a avut loc ca urmare a solicitarii presedintelui moldovean, Vladimir Voronin, care s-a aratat ingrijorat de coruptia fortelor de ordine ale statului. Dezvaluirea de la Chisinau survine conflictului diplomatic romano-basarabean, declansat de scandalul vizelor romanesti, in care consulul roman Alexandru Rus a fost acuzat de coruptie.