Sub ochii nostri moare fara glorie o veche utopie, care a inflamat mintile multor umanisti – cea a progresului stiintific si tehnic avand ca scop final eliberarea omului de munca. Comunismul s-a hranit masiv din aceasta utopie care l-a precedat din punct de vedere istoric, iar capitalismul continua oarecum sa revendice aceasta idee, dar fara prea mare entuziasm. Cei care au crezut efectiv in forta progresului stiintific si tehnic au disparut de pe scena publica o data cu sfarsitul secolului trecut. Astazi nimeni nu mai are curajul sa afirme in mod serios ca stiinta si tehnica vor aduce intr-o buna zi paradisul pe pamant.
Numeroasele revolutii tehnico-stiintifice si informationale nu numai ca nu l-au eliberat pe om, dar l-au legat si mai tare de "glie", adica de utilizarea unor noi unelte de munca din ce in ce mai sofisticate precum computerul. Imaginea bucolica a unui om care sta sub pom si citeste o carte in timp ce robotii lucreaza pentru el si-i aduc tava cu mancare la picioare, aceasta imagine deci a disparut o data cu ultimii scriitori science-fiction umanisti, iar astazi ar parea ridicola. Raportul omului cu stiinta s-a inversat, din stapan al lumii cum parea, omul nu mai stie ce sa faca astazi pentru a diminua dezastrul provocat de industrializarea masiva si efectul eroziv pe care il are societatea de consum asupra planetei.
S-a incheiat probabil si perioada utopica a reducerii sistematice a timpului de munca, o batalie in fruntea careia s-a situat cu un succes notabil Franta. In 1936 Franta a fost prima tara din lume care a legalizat concediul platit de doua saptamani pe an, generand o schimbare profunda in materie de stil de viata, deschizand noi apetituri in materie de univers recreativ, si punand bazele unei industrii a turismului. Ceea ce permite astazi functionarea unei societati care ofera intre 5 si 6 saptamani de concediu platit pe an cetatenilor sai. Sa nu uitam ca in 1982 FranIois Mitterrand a instituit si dreptul de pensionare la 60 de ani, iar in 2002 socialistii au legiferat reducerea timpului saptamanal de lucru de la 39 la 35 de ore.
Pentru a fi fericit, omul trebuie sa fie eliberat de munca, nu de orice munca, pentru ca omul este capabil sa-si dea toata energia cand e pasionat, ci de munca "alimentara", repetitiva, care alieneaza… Aceasta veche idee o regasim inca din 1516 la umanistul Thomas Morus in cartea sa "Utopia". El considera, culmea, ca uman ar fi ca omul sa lucreze 35 de ore pe saptamana… De notat ca durata legala a saptamanii de munca in Franta era in 1848 mai mult decat dubla, adica de 84 de ore. Un alt umanist si utopist, Paul Lafargue (ginerele lui Marx, printre altele), scria in 1880 in cartea sa "Dreptul la lene" ca un om ar trebui sa lucreze maximum trei ore pe zi. Merita sa retinem macar un citat din aceasta carte pe nedrept uitata, scrisa de un socialist-revolutionar care ar merita recitit: "O ciudata forma de nebunie a acaparat clasele muncitoare din tarile unde domneste civilizatia capitalista. Aceasta nebunie atrage dupa ea mizerii individuale si sociale care, de secole, tortureaza umanitatea. Aceasta nebunie este dragostea de munca, pasiunea muribunda pentru munca impinsa pana la epuizarea fortelor vitale ale individului si ale progeniturii sale".
Dintre toate tarile "in care domneste civilizatia capitalista", Franta mi se pare singura care a rezistat cat de cat delirului total pe care il creeaza posibilitatile nelimitate de castig. Tot Franta este tara in care apar cele mai multe carti si eseuri pe tema "sensului muncii", a raportului dintre munca si dreptul omului la fericire, chiar la lene… Una dintre cele mai incredibile carti aparute in ultimii ani a fost cea in care salariatilor din marile societati li se dadeau sfaturi despre cum sa chiuleasca si cum sa obtina maximum de avantaje de pe urma intreprinderii cu minimum de eforturi. Cartea se numeste "Bonjour, paresse" (Buna ziua, lene), este scrisa de Corinne Maier si a avut un succes national si international imediat. Aparuta in aprilie 2004, ea s-a vandut in 200.000 de exemplare numai pana la sfarsitul anului respectiv si a fost intre timp tradusa in peste 20 de tari.
Probabil ca francezii si mintile cat de cat inca lucide de pretutindeni vor continua sa reflecteze la problemele raportului dintre om si munca, mai ales in contextul tarilor unde s-a ajuns la o mare productivitate. Din pacate, insa, semnalul unei noi febrilitati planetare de natura sa-l impinga pe om la tot mai multa munca animalica au si aparut. Chiar in Franta unde multe intreprinderi recurg la un santaj din ce in ce mai evident: nu vreti sa munciti mai mult cu bani mai putini? spun patronii. Nu-i nimic, atunci aduc chinezi sau indieni, sau pur si simplu mut intreprinderea in China.
Matei Visniec este scriitor roman stabilit la Paris
