9.5 C
București
sâmbătă, 26 octombrie 2024
AcasăSpecialMiza războiului dintre E.ON Gaz şi primărie

Miza războiului dintre E.ON Gaz şi primărie

Realizarea investiţiilor E.ON Gaz presupune transformarea Clujului într-un şantier imens.

 

Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca şi cei ai conducerii E.ON Gaz România poartă un adevărat război psihologic. Primarul PDL Sorin Apostu a trimis o scrisoare conducerii companiei-mamă a grupului E.ON Gaz din Germania, în care îşi exprimă nemulţumirea legată de faptul că, în Cluj-Napoca, reprezentanţii firmei au cerut circa 500 de autorizaţii de spargere doar în acest an. „Nu ni se pare normală această atitudine, în condiţiile în care municipalitatea are un plan de asfaltări, iar lucrările de infrastructură trebuie corelate cu acest plan”, a spus Oana Buzatu, purtător de cuvânt al Primăriei.

Practic, reprezentanţii primăriei sunt nemulţumiţi de faptul că reprezentanţii E.ON Gaz au cerut autorizaţii de spargere pentru o serie de străzi care au fost proaspăt asfaltate. Unii dintre reprezentanţii primăriei spun că spargerea străzilor asfaltate de curând va crea un val de nemulţumiri, iar oamenii vor acuza, în primul rând, autorităţile locale.

Pe de altă parte, reprezentanţii E.ON Gaz spun că tocmai clujenii vor fi beneficiarii lucrărilor. Compania intenţionează să înlocuiască 50 kilometri de conducte. Valoarea lucrărilor este de 23 milioane de lei.

Cele mai citite

Etapa a 3-a Europa League: Glasgow Rangers-FCSB 4-0

FCSB a pierdut în deplasare cu Glasgow Rangers, scor 0-4, în etapa a 3-a din Europa League. În urma acestui rezultat, campioana României a...

Sfântul Dumitru, tradiții și obiceiuri

Astăzi, 26 octombrie 2024, Sfântul Dumitru este sărbătorit în România, iar sute de mii de români își serbează onomastica. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul...

Elon Musk sprijină campania lui Trump în statele-cheie cu contribuții de milioane de dolari

Elon Musk a donat în octombrie 44 de milioane de dolari către America PAC, un grup de susținere a campaniei lui Donald Trump în...
Ultima oră
Pe aceeași temă