De un deceniu si jumatate, Statul Roman nu isi onoreaza obligatiile fata de ardeleni. Ortodocsii si greco-catolicii din aceasta regiune traiesc in vrasmasie din cauza bunurilor confiscate de autoritatile comuniste Bisericii Romane Unite cu Roma si date in administrarea cultului ortodox.
Nu ortodocsii au intrat cu forta in bisericile greco-catolicilor si nici acestia nu le-au abandonat. Desigur, a existat complicitatea anumitor ierarhi ortodocsi. Unii dintre ei nu s-au sfiit sa isi toarne la Securitate confratii greco-catolici.
In esenta, insa, conflictul dintre cele doua culte are mai degraba o miza politica. Atunci cand Puterea de la Bucuresti, indiferent care ar fi ea, are la dispozitie parghia restituirilor patrimoniale, credinciosii greco-catolici si cei ortodocsi pot deveni foarte usor masa de manevra.
Ultima initiativa, referitoare la restituirea bunurilor bisericesti in functie de actualul numar de credinciosi, nu este decat ultima tentativa de manevrare a credinciosilor ardeleni. Este surprinzator ca initiativa legislativa asumata de PD este sustinuta de avocatul clujean Daniel Buda, care a devenit deputat in anul 2004, inclusiv cu voturile greco-catolicilor.
Buda nu se poate sa nu stie ca dreptul de proprietate nu poate sa fie conditionat de vreun numar, decat poate in dreptul Uniunii Sovietice. Daca ar aplica acest principiu si acasa, orice familie mai numeroasa de amarati ar putea sa invadeze casa deputatului clujean si sa ceara apoi Parlamentului sa ii ofere dreptul de proprietate, pe motiv ca sunt mai multi decat membrii familiei Buda.
In tot acest conflict, reprezentantii Statului Roman isi bat joc de ardeleni. Diplomatul american Michael Mates a indicat deja solutia justa: tot ceea ce a fost furat trebuie restituit. Acesta este, de fapt, unul dintre principiile de baza ale religiei crestine. Daca un preot primeste marturisirea unui credincios care a furat, el ii poate acorda iertarea de pacate doar cu conditia restituirii bunului in cauza.
Principiul ar trebui aplicat si in relatia dintre cele doua culte. Si asta, cu atat mai mult cu cat ar exista o cale de mijloc. Ierarhii greco-catolici nu au cerut restituirea pe loc a tuturor celor 3.000 de biserici si case parohiale confiscate in anul 1948. Ei au cerut restituirea catedralelor si a bisericilor protopopiale, precum si a vechilor lacase de cult din localitatile in care exista cate doua biserici, ambele folosite de ortodocsi.
Unele dintre aceste imobile au si fost restituite, prin bunavointa ortodocsilor sau prin decizia instantelor. De asemenea, greco-catolicii au cerut inapoierea manastirilor si a cladirilor folosite de catre stat, precum si oficierea de slujbe religioase, pe rand, in localitatile in care exista o singura biserica, fosta greco-catolica.
In total, era vorba de 288 de imobile. Statul Roman nu a catadicsit sa le restituie, desi ele reprezentau doar 10 la suta din total. A venit vremea sa o faca. Mai mult, el ar trebui sa ofere bani, pe baza unor proiecte, pentru ridicarea unor noi biserici catolice in satele in care cele doua comunitati religioase nu sunt de acord sa foloseasca in comun singura biserica din localitate. Aceasta ar fi o despagubire justa pentru perioada de sase decenii in care greco-catolicii au fost privati de folosinta bunurilor lor.
