Am fost recent la o conferinţă în Monte Carlo, unul dintre punctele importante ale instituţiei, discutând despre întrebarea: „De ce nu poate Europa să fie mai mult decât Statele Unite?”. Numele formal al întâlnirii era „Invidia Silicon: Va construi vreodată Europa următorul gigant new media?”.
Eu cred însă că oamenii se concentrează pe întrebarea greşită. La urma urmei, care este valoarea reală a Microsoft, Apple, Oracle, Google sau Twitter pentru o ţară, în primul rând? Desigur, nu este vorba despre taxele plătite de Bill Gates, Steve Jobs, Larry Ellison sau Sergey Brin şi nici măcar despre taxele plătite de companiile lor (din care celelalte ţări oricum primesc un procent).
Adevărata valoare creată de multe dintre aceste companii este mult mai mare. Angajaţii lor au devenit muncitori productivi şi, în cele din urmă, consumatori în unele dintre pieţele locale. Iar produsele şi serviciile generează valoare chiar şi când sunt piratate sau utilizate în ţări în care furnizorul nu vinde foarte multă publicitate. O ţară poate avea parte de toate aceste beneficii fără să fie măcar patria antreprenorului.
Există însă două beneficii care se răsfrâng asupra ţărilor de origine ale antreprenorilor-eroi. În primul rând, antreprenorul local serveşte drept model. El – sau, rareori, ea – încurajează oamenii să viseze, dar şi să îşi asume riscuri, să reziste în faţa obstacolelor şi să genereze activitate economică.
Peste tot în lume, băieţeii studiază matematica şi ştiinţele în speranţa că vor deveni următorul Bill Gates. Însă atunci când ai propriul Gates local, totul este mult mai convingător. Îmi voi aminti întotdeauna ce mi-a spus un prieten rus în 1991, la o conferinţă pe care am organizat-o în Ungaria: „Evident că am auzit despre Bill Gates în Rusia. Dar nu este relevant pentru noi: trăieşte în SUA, a studiat la Harvard. Dar, văzând ce au făcut ungurii, asta înseamnă ceva pentru noi. Ne lasă să visăm că am putea face şi noi acest lucru”.
Câteodată cred în continuare că acest mit al eroului-antreprenor este periculos. Într-o economie precum cea a Statelor Unite, în care începuturile sunt venerate, oamenii care ar fi perfecţi ca manageri de proiect sau în vânzări îşi fac propriile companii, lăsându-i să moară de foame pe managerii de mijloc. Mii de oameni foarte inteligenţi şi incredibil de utili se simt prost pentru că nu sunt eroi. Mulţi dintre ei fac alegeri greşite în carieră, în căutarea gloriei.
De exemplu, cunosc un inginer strălucit care şi-a deschis o companie care nu a avut niciodată profit, pentru simplul fapt că nu ştia cum să o conducă. Investitorii săi, inclusiv eu, l-au încurajat să fuzioneze cu un competitor care are drept preşedinte executiv un foarte bun reprezentant de vânzări. Cei doi preşedinţi nu au putut însă să se pună de acord, iar acum compania prietenului meu este moartă, iar cealaltă se chinuieşte cu tehnologia nepotrivită.
În culturile în care debuturile sunt considerate riscante şi nu tocmai onorabile, este, de asemenea, greu pentru antreprenori să găsească angajaţi simpli. Mulţi oameni preferă să lucreze pentru o companie cunoscută sau pentru stat.
Prin urmare, în loc de concentrarea pe presupusa lipsă de antreprenori, ar trebui luată în considerare, pentru moment, adevărata lipsă de oameni calificaţi care să accepte să lucreze pentru ei. Pentru fiecare Bill Gates şi Steve Jobs care fondează o companie, o economie sănătoasă are nevoie de zeci, sute şi, eventual, mii de astfel de angajaţi.
În momentul de faţă însă, în Silicon Valley, pe care aproape toate ţările o invidiază, TechCrunch raportează că Google tocmai a plătit un inginer cu 3,5 milioane de dolari în acţiuni limitate pentru a-l împiedica să plece la Facebook. Mai mult, Google va acorda tuturor angajaţilor o mărire de salariu de 10% în ianuarie.
Aceasta este o problemă chiar mai mare pentru sutele de debutanţi care vor să angajeze ingineri, dar nu îşi permit să concureze cu Google sau Facebook. În timp ce SUA au mulţi ingineri proprii şi importă alţii, în ciuda politicilor de imigrare restrictive, multe alte ţări nu au, exacerbând provocările cu care novicii de acolo se confruntă în găsirea persoanelor calificate.
Atât în SUA, cât şi în alte părţi, cele mai multe sisteme de învăţământ nu produc genul de oameni pe care debutanţii au nevoie să-i angajeze. Problema nu este doar o lipsă de ingineri, ci şi una de oameni cu competenţele de afaceri, financiare şi de comunicare necesare.
Multe companii mari din pieţele emergente, precum Rusia sau India, îşi instruiesc propriii angajaţi, pentru că absolvenţilor de facultate le lipsesc adesea abilităţile necesare. Acest lucru este benefic pentru companiile mari, dar le lasă în urmă pe cele mai mici, care nu îşi permit să instruiască angajaţii şi nici să concureze pentru cei mai buni. Această aliniere necorespunzătoare a stimulentelor înăbuşă multe economii.
Ţările care vor să aibă succes per ansamblu mai degrabă decât să găzduiască, pur şi simplu, câţiva antreprenori miliardari care până la urmă vor pleca într-o zonă cu taxe mai mici ar trebui să se concentreze pe construirea unui sistem edu-ca-ţional puternic pentru toţi cetăţenii. În acest caz, noţiunea de antreprenor ca erou poate fi utilă, prin convingerea mai multor tineri să studieze matematica şi ştiinţa, lucru care îi va ajuta în nenumărate moduri, chiar dacă aleg o carieră nontehnică.
Cum trebuie încurajaţi antreprenorii? În loc de subvenţionarea directă a debutanţilor, guvernele ar trebui să devină clienţi ai lor. Guvernul SUA este un client uriaş pentru companiile care produc tot felul de programe şi aplicaţii, la fel cum a şi ajutat industria aeriană, în urmă cu mult timp, contractând serviciul de transport poştal.
Antreprenorii tind să meargă unde sunt banii, dar companiile stau şi produc valoare şi joburi unde găsesc clienţi şi angajaţi buni. Cei bine educaţi pot primi cele mai bune locuri de muncă şi în acest fel pot câştiga bani pentru a cumpăra acele bunuri şi servicii pe care ei şi semenii lor le produc.
