Mistica secretelor s-a nascut in tenebrele templelor antice, unde preotii si initiatii indeplineau ritualuri, „comunicand” cu divinitatile. In acest fel, ei impuneau tuturor celorlalti membri ai societatii respect, admiratie si, mai ales, teama. Regii si imparatii isi fundamentau puterea pe vointa divina ai carei intermediari si interpreti se considerau preotii. Tot ceea ce „vedeau”, stiau si faceau clerul si initiatii era invaluit in secret, un mister pazit cu sfintenie. Puterea laica s-a folosit de cultul si mistica secretelor pentru a-si intari controlul asupra supusilor. Mai tarziu, au fost create structuri specializate in culegerea de informatii despre cei ce complotau impotriva monarhilor sau despre inamicii lor externi. Asa a fost pusa samanta din care vor creste viitoarele servicii secrete. Lupta permanenta dintre state, rivalitatile si conflictele armate au intretinut o atmosfera prielnica expansiunii serviciilor secrete. Apogeul serviciilor secrete a fost fost atins in perioada „razboiului rece”.
Statul comunistilor bolsevici a facut din serviciile secrete si din secretul de stat instrumentele principale pentru a controla si transforma societatea potrivit unor proiecte politice artificiale inspirate din ideologia comunista. Regimul comunist din Romania a aplicat cu fidelitate modelul bolsevic de stat totalitar bazat pe teroarea exercitata de serviciile secrete si alte structuri represive. Cand era vorba de „dusmani de clasa”, toate institutiile statului – militia, securitatea, procuratura, justitia, administratia centrala si locala – participau la represiune. Informatiile secrete, alaturi de teroare, au fost arma cu care regimul comunist si-a impus controlul asupra societatii. Dar cultul si mistica secretului au fost si voalul cu care, in fapt, comunismul isi ascundea goliciunea spirituala si debilitatea congenitala.
Imensul aparat cu care regimul comunist a intretinut psihoza secretului de stat nu statea cu bratele incrucisate. La fel ca o armata de furnici, zecile de mii de agenti si colaboratori adunau informatii confidentiale sau fabricau, mistificand adevarul, piese ce se adunau la dosarele secrete despre orice cetatean care intra in vreun fel oarecare in vizorul statului. Acestea sunt faimoasele dosare ale Securitatii comuniste. Pe baza acestor dosare, „organele” furnizau rapoarte care serveau altor institutii, de partid sau de stat, pentru a lua decizii privind cariera profesionala, libertatea sau chiar viata a milioane de romani. Iar, in imensa lor majoritate, aceste decizii erau arbitrare, nedrepte, inumane. Acesta este motivul pentru care si astazi, la peste 16 ani de la doborarea statului comunist, multi romani urasc tot ceea ce are legatura cu fosta Securitate si cu dosarele pe care aceasta le fabrica.
Regimul politic instaurat dupa doborarea dictaturii comuniste a preluat, impreuna cu vechiul aparat de stat, si o buna parte din structurile represive, inclusiv serviciile de informatii. Desi reformate si rebotezate, noile servicii secrete sunt inca percepute ca fiind succesoarele vechilor structuri ale Securitatii comuniste, mostenind imensul patrimoniu al acestora, inclusiv milioanele de dosare, zise secrete, de care cu greu accepta sa se desparta. Se banuieste ca influenta pe care serviciile secrete o exercita inca in viata politica are ca sursa dosarele mostenite, precum si noile dosare pe care le-au incropit in ultimii 16 ani. Mentalitatile si metodele de lucru ale vechii Securitati se pare ca s-au perpetuat.
S-a eliberat, oare, societatea romaneasca de mistica secretului de stat? Greu de raspuns afirmativ. Legenda intretinuta la un moment dat de presedintele Ion Iliescu despre „profesionalismul” vechii Securitati, despre „succesele” acesteia in lupta cu spionii si alti „dusmani” ai statului comunist, toate ne fac sa credem ca oamenii care au practicat „religia secretului” cu greu se lasa trecuti in istorie. Presedintele Traian Basescu vine acum cu cazul celor trei ziaristi romani tinuti ostatici in Irak si eliberati in mod misterios pentru a intari legenda omnipotentei si a infailibilitatii serviciilor secrete. De ce, oare, „faptele de arme” comise de serviciile secrete cu acel prilej ar trebui sa ramana secrete timp de 40 de ani numai Cel de sus stie. Fiecare asemenea secret este un adevar ascuns. In locul lui, oamenii sunt tentati sa puna ceea ce le convine: unii – o minciuna, altii – rodul imaginatiei sau al investigatiei pe cont propriu. Un lucru este insa cert: sunt putine sanse ca un asemenea adevar sa stea ascuns timp de 40 de ani. Mai devreme sau mai tarziu, adevarul va iesi la iveala. Atunci, de ce atatea eforturi pentru a-l ascunde? Invocarea necesitatii de a proteja securitatea nationala este o explicatie facila menita mai degraba sa intretina legenda eficacitatii serviciilor secrete. Faptul ca Omar Hayssam, omul care a planuit rapirea ziaristilor, este in pragul mortii in inchisoare, iar complicele sau, Munaf, este de negasit, toate acestea intretin banuiala ca aici este vorba de o afacere necurata, iar cei vinovati se ascund in spatele secretului de stat pentru a scapa de raspundere.
Felul in care a fost tratata pana acum problema deconspirarii fostei Securitati ca politie politica, inclusiv accesul la dosarele acestei institutii, ca si derapajele din activitatea actualelor servicii secrete pot justifica concluzia ca reformarea acestor institutii este incompleta. Daca oamenii politici care detin puterea in stat nu fac nimic pentru a redimensiona activitatea serviciilor secrete pe criterii de rationalitate potrivit nevoilor unei societati democratice, explicatia trebuie cautata fie in incapacitatea lor de a controla cu adevarat serviciile secrete, fie in tentatia de a se folosi de acestea in mod „neconstitutional”. In ambele situatii, se pare ca avem o problema in constructia si functionarea sistemului democratic, care se cere grabnic rezolvata.
