7.7 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSpecialMisterioasa energie intunecata accelereaza dezvoltarea Universului

Misterioasa energie intunecata accelereaza dezvoltarea Universului

O echipa de astrofizicieni americani a anuntat marti identificarea unei noi metode stiintifice ce confirma existenta misterioasei energii intunecate in Univers, o forta a carei existenta ipotetica a fost postulata pentru a explica de ce Universul continua sa se extinda, desi acceleratia gravitationala ar fi trebui sa-l faca sa se contracte, informeaza AFP, citata de Agerpres.

In astronomie, energia intunecata este o forma de energie ipotetica prezenta in tot Universul, ce genereaza o forta care se comporta ca o gravitatie negativa (repulsiva), actionand contrar fortei gravitationale. Astfel, energia intunecata ar putea explica accelerarea expansiunii Universului. Scopul cercetarilor astrofizice actuale in domeniu este masurarea precisa a vitezei de expansiune a Universului pentru a determina modul in care aceasta expansiune variaza in timp.

Cu ajutorul observatiilor realizate de telescopul cu raze X Chandra, apartinand NASA, astrofizicienii americani sustin ca pot confirma ipoteza existentei energiei intunecate. Echipa de cercetatori, coordonata de profesorul Alexey Vikhlinin de la Observatorul Smithsonian de Astrofizica, a studiat volumul de crestere a structurii clusterelor de galaxii, cele mai mari aglomerari de materie din Univers.

"Acest studiu, ce s-a desfasurat pe durata mai multor ani, difera de alte metode de cercetare a energiei intunecate, precum sunt cele bazate pe observarea exploziilor supernovelor" (stele foarte masive aflate in ultimele stadii ale vietii, care explodeaza cu o energie colosala si cu o luminozitate de aproximativ 10 miliarde de ori mai puternica decat a Soarelui), precizeaza cercetatorii americani.

"Aceste noi rezultate ne ofera un test independent crucial privind existenta energiei intunecate, cautata indelung de astrofzicieni. Asa cum arbitrii de fotbal se plaseaza in anumite zone ale terenului de joc pentru a observa cu o cat mai mare acuratete anumite faze, si noi incercam sa adoptam aceasi metoda in studiul nostru asupra energiei intunecate", explica Alexey Vikhlinin.

Principala descoperire a astrofizicienilor coordonati de prof. Vikhlin este ca energia intunecata, responsabila de expansiunea Universului, mai are un efect foarte important, si anume previne cresterea continua a clusterelor de galaxii, prin acumulare de materie sub efectul imenselor campuri gravitationale dezvoltate de acestea. Ei au folosit telescopul orbital Chandra pentru a studia formarea unor clustere de galaxii din urma cu miliarde de ani si au obtinut date care confirma faptul ca misterioasa energie intunecata este o forta universala ce guverneaza expansiunea materiei in Univers.

In absenta energiei intunecate aceste gigantice clustere de galaxii ar deveni din ce in ce mai mari si mai dense, neexistand nici o forta care sa se opuna fortei gravitationale ce ar fi fost suverana in Univers. Insa in ultimele miliarde de ani, aceste clustere nu s-au marit, ceea ce constituie o dovada logica a existentei energiei intunecate. Studiul a fost realizat in urma observarii a 86 de clustere de galaxii ce au inceput sa se formeze in urma cu 5,5 miliarde de ani.

Astfel istoria Universului apare ca o inclestare perpetua intre "doi titani intunecati" – energia intunecata si materia intunecata (un alt construct ipotetic al astrofizicienilor, care sub imperiul fortei gravitationale dezvoltate se opune destramarii Universului in spatiu, in cazul in care forta repulsiva a energiei intunecate ar fi singura ce actioneaza). "Este pentru prima data cand observam efectele unei lupte din aceasta inclestare, castigata de energia neagra", a comentat astrofizicianul Michael Turner de la University of Chicago.

Aceste concluzii confirma de altfel si teoria Relativitatii generale, gandita de Albert Einstein in urma cu un secol. Einstein a fost primul care a explicat echilibrul fortelor din Univers prin ipoteza existentei unei forte care sa se opuna gravitatiei. In absenta acestei forte repulsive, sub imperiul gravitatiei, intregul Univers s-ar contracta si si-ar mari densitatea pana in momentul marii implozii finale, Big Crunch.

Conform autorilor studiului ce va aparea in editia din 10 februarie a revistei Astrophysical Journal, concluziile la care au ajuns intaresc ideea ca energia intunecata ar fi constanta cosmologica postulata de Albert Einstein.

Cele mai citite

Zelenski acuză Rusia că ascunde numărul victimelor din rândul soldaților nord-coreeni

Președintele Zelenski acuză Rusia că ascunde pierderile suferite de soldații nord-coreeni implicați în luptele din regiunea Kursk împotriva Ucrainei, scrie The Kyiv Independent. Președintele Ucrainei,...

Honda și Nissan, în discuții pentru aprofundarea colaborării și o posibilă fuziune

Honda și Nissan se află în negocieri pentru a-și aprofunda legăturile, posibilitatea unei fuziuni fiind discutată, potrivit declarațiilor făcute miercuri de două surse, notează...

Klaus Iohannis, referitor la interferenţele străine în procesul electoral: „România a făcut față” – VIDEO

Președintele Klaus Iohannis a declarat că România s-a confruntat cu o problemă semnificativă, referindu-se la interferențele străine în procesul electoral, dar a reușit să...
Ultima oră
Pe aceeași temă