1.4 C
București
marți, 21 ianuarie 2025
AcasăSpecialMisterele crizei

Misterele crizei

Există o literatură întreagă pasionată de întâlniri secrete, de audienţe prin alcovuri, de summituri cruciale, ferite însă de ochii muritorilor de rând. Ea speculează curiozitatea noastră, a tuturor, pentru cele ce se petrec în vârfurile ameţitoare ale puterii; ale oricărei puteri, de oriunde, oricând. Pe baza acestei curiozităţi au făcut tiraje impresionante scriitori precum Paul Féval şi Eugène Sue, ori Ponson de Terrail şi tot pe baza ei au privit în 1990 românii ore întregi zarva incontinentă din CPUN, cu speranţa că mecanismele luării deciziilor le vor deveni accesibile.

Evident, este o iluzie că ai putea merge prea departe cu înţelegerea chiar şi atunci când ai putea asista, prin intermediul camerelor de luat vederi, la întâlniri cruciale în integralitatea lor. Se prea poate, nu-i aşa, ca atunci când se îndreaptă spre locul de întâlnire, unde îşi vor juca decent rolul, protagoniştii luării hotărârilor cruciale să aibă deja rezolvată agenda, să îşi cunoască prea bine motivaţiile şi mobilurile şi să nu lase totuşi să se vadă nimic din ceea ce nu doresc să devină vizibil.

Iată că presa vine cu o informaţie de ultimă oră, menită să satisfacă tipul de curiozitate publică pe care îl pomeneam. Premierul grec Georgios Papandreou s-a întâlnit cu prim-miniştrii europeni şi i-a sfătuit să grăbească soluţiile la criza datoriilor, care nu este, cum se vede bine, doar o chestiune grecească, deşi în Grecia se face simţită cu precădere. Apoi, la sfârşitul unei întâlniri cu preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, la Bruxelles, acelaşi a declarat, spunând totul şi nimic: „Este momentul ca Europa să ia decizii ce vor fi cruciale”. Şi, din nou, Papandreou a subliniat un lucru devenit evident deja pentru oricine: „Această provocare este pentru noi europeană şi nu doar grecească. Nu este vorba doar de viitorul Europei, ci de existenţa Europei”. Mari lumini, revelatoare poziţie! După aceste declaraţii stăm… tot ca înainte.

Un pic mai interesante, deşi din aceeaşi categorie, se dovedesc declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu al României la plecarea către capitala europeană, pentru a participa la Consiliul European de toamnă: „Din cauza situaţiei din Grecia, toată regiunea este contaminată de neîncredere. Liderii din zona euro, care întârzie la nesfârşit o decizie pentru Grecia, fac foarte mult rău nu numai Greciei (…). România nu poate plăti la nesfârşit indeciziile liderilor europeni din zona euro”. El a adăugat şi că „România nu are probleme cu sistemul bancar. Din păcate însă, plăteşte deja consolidarea sistemului bancar european, prin dobânzi foarte ridicate, ajunse la un nivel deja inacceptabil. Nu se poate împinge plata facturii împrumuturilor făcute la nesfârşit către guverne care au un nivel foarte ridicat de îndatorare către state care nu sunt în zona euro”. La Băsescu noutatea nu constă în informaţiile vehiculate, ci în atitudine. Se aude pentru întâia oară un mârâit şi se vede cea dintâia dată o ridicare de sprânceană la adresa dictatului economic din exteriorul ţării.

Cât despre Europa, ea se comportă ca în vremea „conciliatorilor” dinaintea celui de-al doilea război mondial, sperând că, dacă tropăie pe loc şi lasă lucrurile în pace, se vor linişti de la sine. Ei bine, ca şi atunci, speranţa este deşartă, aşa încât „cupola” europeană este silită să-şi facă de urgenţă planurile şi să înceapă să le pună în aplicare sub ochiul vigilent al SUA, dar şi sub presiunea iritată a guvernelor statelor componente.

La drept vorbind, dacă te gândeşti că banii, sistemul de credite şi alte instrumente cunoscute astăzi care fac frumuseţea şi abisurile economiei moderne sunt invenţii umane brevetate în diferite momente ale istoriei, îşi dai seama că, pe de o parte, aşa cum au apărut ele ar putea şi să-şi modifice rolul sau chiar să dispară, în condiţiile în care aplicaţiile lor zonale, regionale nu mai au, se pare, viabilitate în noile cadre globale de desfăşurare a vieţii economice. Pe de altă parte, mai funcţionează oare vechea tradiţie de gândire economică sau trebuie luat totul de la capăt, în mod inovativ, cu alte instrumente şi moduri de gândire? În fine, întrebarea crucială este dacă economia pe care o ştim este unica modalitate posibilă de funcţionare a producerii de valori, a schimbului, a asigurării securităţii economice şi chiar a eradicării sărăciei sau sunt posibile şi alte abordări.

Este naiv să crezi că un summit european ar putea rezolva aceste dileme, dar şi Papandreou, şi Băsescu sunt îndreptăţiţi să pretindă soluţii la criza economică europeană de la cei care pot iniţia căutarea de soluţii alternative şi de care depinde, oricum, gestionarea actualelor resurse, în vertiginoasă diminuare.

Să nu ne imaginăm însă că lucrurile care se vor vedea şi anunţurile publice care se vor face vor aduce în faţa noastră procesele chimice prin care se va ajunge la acele decizii, oricâtă transparenţă s-ar afişa la vârf.  Text Box:

Ovidiu Pecican este  profesor la Universitatea Babeş-Bolyai

Cele mai citite

Prognoza economică a României pentru 2025: Guvernul promite o creștere accelerată, exporturi mai mari și salarii peste inflație

Economia României se pregătește pentru o creștere semnificativă în 2025, conform ultimei prognoze publicate de Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP). Produsul Intern Brut...

Italia ar putea trimite trupe de menținerea păcii în Gaza

În abia cea ce-a doua zi de pace din Fâşia Gaza, apar întrebări cu privire la cine ar putea guverna enclava dacă acordul de...

Joe și Jill Biden au plecat în vacanță, în orașul viticol Santa Ynez din California

Fostul preşedinte american Joe Biden şi soţia sa, Jill, au părăsit, luni, oraşul Washington, după învestirea republicanului Donald Trump în calitate de noul preşedinte...
Ultima oră
Pe aceeași temă