Doi proxeneţi au profitat de sărăcia unor tinere din provincie, cărora le-au promis cariere de top model, dar pe care în final le-au plasat în patul unor VIP-uri din politică, afaceri şi showbiz.
Vicepreşedintele PSD Robert Negoiţă, fratele său, Ionuţ Negoiţă, cântăreţul Adrian Enache sau patronul Murfatlar, Emanuel Dobronăuţeanu, sunt câteva dintre persoanele care au beneficiat de pe urma unei reţele de prostituate camuflate în spatele unor agenţii de modelling. Acest lucru rezultă dintr-o anchetă a procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, care au trimis dosarul spre judecată.
Proxeneţii erau două personaje obscure – Valeriu Tămârjan şi Cornel Relu Costan, iar reţeta de racolare era simplă: căutau fete din familii sărace sau dezorganizate, cărora le promiteau cariere în modelling. Tinerele ajungeau, de fapt, să facă sex pe bani în ţară sau în străinătate. Multe dintre fete erau alese după participarea la concursuri liceale de miss din oraşele Slobozia, Constanţa, Urziceni, Ţăndărei. Procurorii DIICOT au reuşit să convingă multe dintre aceste fete să recunoască faptul că, în loc de carieră în modelling, aveau parte de propuneri de practicare a prostituţiei. Multe din ele ajungeau să lucreze în clubul de lux Babylon din Viena, despre care anchetatorii spun că funcţiona, de fapt, ca bordel.
Petreceri private
Unul dintre cele mai sonore nume implicate în acest scandal, Robert Negoiţă, a negat că le-ar fi cerut proxeneţilor să-i faciliteze întreţinerea de relaţii sexuale cu tinerele respective. „Nu are importanţă ce relaţii am avut eu cu fetele. Nu am plătit niciodată pentru aşa ceva. Nici nu am nevoie să plătesc”, s-a apărat Robert Negoiţă. Pe de altă parte, apetenţa miliardarului pentru compania fetelor tinere este cunoscută în lumea mondenă a Bucureştiului. Actuala iubită a omului de afaceri, Sorina Docuz, are doar 19 ani şi e proaspăt absolventă de liceu. Negoiţă a fost şi protagonistul emisiunii „Inelul cu diamante”, în cadrul căreia mai multe fete încercau să cucerească un miliardar. Anchetatorii arată în rechizitoriu că ambii proxeneţi au încercat să păstreze „bune oficii” cu Negoiţă, proprietar al unui lanţ hotelier în care au fost cazaţi gratuit, împreună cu tinerele. Miliardarul era foarte apropiat de cei doi proxeneţi, „comandând” constant fete pentru petreceri private. Robert Negoiţă a admis că îi cunoaşte pe cei doi proxeneţi încă din anul 2006, dar a explicat că le-a asigurat cazare gratuită doar pentru că-i consideră amici, nu în schimbul unor favoruri.
Cum ajungeau fetele în patul lui Robert Negoiţă
Metodele prin care fetele ajungeau în paturile diferitor VIP-uri erau chiar „elegante”. Astfel, una din fete, Ionela Toader, le-a explicat procurorilor că la începutul anului 2008 a fost contactată de unul dintre oamenii proxeneţilor, care i-a propus să participe la o şedinţă foto a agenţiei Diva Models. Ulterior, aceasta a fost adusă în Bucureşti şi cazată la Hotelul RIN, al cărui proprietar este Robert Negoiţă. Aici, întâi a întreţinut relaţii sexuale cu unul dintre proxeneţi. „Când i-a spus inculpatului (Cornel Relu Costan – n.r.), a doua zi, că vroia să se ducă în mall, la cumpărături, acesta i-a propus să o ducă Negoiţă Robert Sorin. În loc să o ducă la mall, Negoiţă Robert Sorin a dus-o la el acasă, unde au întreţinut, liber consimţit, acte sexuale. A ajuns în cele din urmă şi la mall, unde Negoiţă Robert Sorin i-a dat suma de 600 de lei (din care trebuia să-i cumpere şi lui un buchet de flori întrucât participa mai târziu la ziua cuiva de naştere)”, arată procurorii DIICOT în rechizitoriu, făcând referire la declaraţia dată de Ionela Toader.
Nume cunoscute
Printre clienţii reţelei de prostituate de lux se mai numără preşedintele TSD, Niculae Bănicioiu, interlopul constănţean Nuredin Beinur, patronii Casino Queen, Pantelis Kalliagkas (om de afaceri grec din Constanţa – n.r.), Florin Munteanu (de la radio SKY) şi chiar reprezentanţii TVR2, Răzvan Nicolescu – director general şi Ştefan Stănescu – producător de emisiuni. Potrivit procurorilor, una dintre victime, originară din Ţăndărei, a povestit că „din toamna anului 2008 până în primăvara anului 2009 a întreţinut (…) acte sexuale cu diferiţi bărbaţi: martorul Dobronăuţeanu Emanuel Corneliu – patronul de la Murfatlar, Gabi – viceprimarul municipiului Constanţa şi «Fulger» (mai degrabă «Taifun»), un turc pe care l-a cunoscut în Istambul”.
Negoiţă vrea să „arunce un ochi”
Convorbire purtată de proxenetul Ion Tămârjan cu Robert Negoiţă pe data de 01.06.2008:
ROBERT: Zi-le la. Auzi! Pregăteşte tu fetele, te rog mult de tot.
Tămârjan Ion : Da.
ROBERT: În costum de baie. Le văd şi eu, s-arunc şi eu un ochi.
T.I.: Perfect! Perfect! Gata, gata! OK!
Surpriza: Radu Mazăre
O discuţie purtată de Robert Negoiţă, pe 25 iulie 2008, cu unul dintre cei doi proxeneţi, arată că şi Radu Mazăre ar fi fost „cuplat” cu una dintre fetele reţelei.
ROBERT: Dar aia care era la Academia de Marină, aia ce mai?
Costan Relu Cornel: Mm! S-a naşparlit aia, rău de tot. Rău, a lăsat-o şi MAZĂRE, s-a îngrăşat, mamă ce-a…!
ROBERT: Ce-a făcut?
C.R.C.: S-a îngrăşat în ultimul hal! Deci rău!
ROBERT: A gagicit-o şi MAZĂRE p-aia?
C.R.C.: A fost cu ea mult timp, vreun an şi ceva a fost cu ea.