-2 C
București
luni, 13 ianuarie 2025
AcasăSpecialMironescu şi efectul de bumerang

Mironescu şi efectul de bumerang

Noul caz cu fumigene lansat de DNA, în care protagonişti sunt doi importanţi reprezentanţi ai PDL Constanţa, are în structura sa câteva chestiuni de-a dreptul ciudate. După cum am consemnat şi în editorialul de ieri, promovarea pe o funcţie importantă, în MAI, a domnului Mironescu, deşi se afla în vizorul serviciilor secrete, ridică foarte multe semne de întrebare.

Dacă luăm în calcul că domnia sa a fost numit, peste noapte, în funcţia de secretar general al MAI, înclin să cred că i s-a întins cu multă abilitate o veritabilă capcană. Pentru că, acum, într-un anumit context, episodul cu mascaţii înşiraţi la poarta casei sale capătă o cu totul altă greutate. Una este să-l „salţi” pe Mironescu în postura de demnitar, vorba aia, cu funcţie importantă în MAI, şi alta e să te legi de viaţa unui simplu membru de partid, fie el şi fost preşedinte de organizaţie!

Nu ştiu cât de implicat este Laurenţiu Mironescu în această poveste, dar e posibil ca domnia sa să plătească, într-un fel sau altul, un tribut greu şi pentru faptul că are, cum se spune, gura prea mare. În diverse situaţii, domnia sa brava cu relaţiile sale sus-puse la Cotroceni, cu „tata mare” şi diverse alte personaje importante. S-ar putea ca, în cazul său, să se adeverească proverbul cu gura care bate ştiţi dumneavoastră ce… În urmă cu două luni de zile, Mironescu ieşea dintr-un prelungit anonimat, fiind pus, ca din oală, pe o funcţie importantă, pentru ca, zilele acestea, să fie dus cu duba la DNA! Prea mare diferenţa dintre un moment şi celălalt!

După scandalul cu rambursările de TVA de la Reşiţa, Mircea Banias este băgat periodic cu capul într-un lighean cu apă. Dacă nu au reuşit să-l înece din prima, se opintesc să o facă acum. Posibil şi cu ajutorul lui Mironescu, duşmanul lui de moarte, care, cu siguranţă, nu realizează ce i se întâmplă! Poate a înţeles, în fine, şi domnia sa că prietenia lui cu zeii nu ţine o veşnicie, trăirile lor fiind la fel de lumeşti ca şi ale altora. În acest caz, efectul de bumerang poate fi de-a dreptul devastator.

Cele mai citite

Criza energetică din Transnistria: între strategia Kremlinului și oportunitățile geopolitice pentru Ucraina

Centralele termice sunt aproape de colaps, iar penele de curent sunt tot mai frecvente, ajungând până la opt ore pe zi Editorialistul Serghii Sydorenko scrie...

Cel mai mare miting împotriva anulării alegerilor prezidențiale. Ce recomandă Jandarmeria

Manifestația este autorizată și va începe în Piața Universității la ora 12:00, urmând să se încheie, potrivit programului, la ora 23:00 Partidul Alianța pentru Unirea...

Consulatul General al României din Los Angeles și-a reluat activitatea, după incendiile din zonă

Autoritățile locale americane au informat că zona în care se află Consulatul este, în prezent, sigură Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că activitatea Consulatului...
Ultima oră
Pe aceeași temă