Discutiile despre incalzirea globala sunt marcate de o dorinta tot mai arzatoare de a eradica gandirea "impura", ajungandu-se pana la punctul in care se pune sub semnul intrebarii insasi valoarea dezbaterii democratice. Dar refuzul discutiei duce la disparitia ratiunii in politicile publice.
In martie, consilierul stiintific al lui Al Gore, cercetatorul proeminent in domeniul climei, Jim Hansen, a proclamat ca atunci cand vorbim de combaterea incalzirii globale "procesul democratic nu functioneaza". Desi stiinta a demonstrat ca dioxidul de carbon provenit din combustibilii fosili incalzeste planeta, politicienii nu vor sa-i urmeze sfatul si sa stopeze constructia de centrale electrice pe carbune.
Hansen spune ca "prima cale de actiune pe care ar trebui sa o aleaga oamenii este cea a procesului democratic. Ceea ce este frustrant, inclusiv pentru mine, e ca actiunea democratica influenteaza alegerile, dar ceea ce ne ofera apoi liderii politici este vorbarie verde". Desi nu zice care ar fi urmatoarele cai de actiune, Hansen a aparut intr-o instanta britanica in apararea a sase activisti care au provocat distrugeri unei centrale pe carbuni. El mai afirma ca avem nevoie "de mai multi oameni care sa se lege cu lanturi de centralele pe carbune", punct de vedere repetat de Gore.
Economistul Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel, merge si mai departe. Dupa ce Legea Waxman-Markey in materie de schimbare a climei a trecut la mustata in Camera Reprezentantilor a Congresului SUA, Krugman afirma ca nu exista nici o justificare pentru un vot impotriva. El i-a acuzat practic pe toti membrii Camerei care au votat impotriva de "negationism climatic" si "tradare impotriva intereselor planetei".
Dupa Krugman, "lipsa de responsabilitate si imoralitatea" punctelor de vedere exprimate democratic de parlamentari au fost "de neiertat" si au reprezentat un "act de tradare". Astfel, a acuzat aproape jumatate din reprezentantii alesi democratic si facand parte din ambele partide de tradare, pentru ca exprimau punctele lor de vedere – in esenta, Krugman a negat astfel democratia.
Comentatori mai putin cunoscuti vorbesc in termeni similari, sugerand ca oamenii care au vederi "incorecte" in problema incalzirii globale ar trebui sa fie dusi in fata unor tribunale de tip Nürnberg sau sa fie judecati pentru crime impotriva umanitatii. Vorbim clar de un trend. Amenintarea climatica este atat de mare – iar democratiile fac atat de putin pentru a o contracara – incat oamenii ajung la concluzia ca poate democratia este o parte a problemei si ca poate nu ar trebui sa se permita exprimarea unor opinii "heterodoxe" intr-o chestiune atat de importanta.
E infricosator ce se intampla, desi nu lipsit de precedente istorice. McCarthy-ismul american al anilor ’40 si ‘50 era alimentat de aceeasi credinta fierbinte in justetea cauzei – o credinta care considera abrogate drepturi fundamentale. Am face bine sa o apucam pe alt drum.
Gore si altii afirma deseori ca, daca stiinta schimbarii climei ajunge la concluzia ca emisiile de CO2 sunt daunatoare, inseamna automat ca ar trebui sa oprim aceste emisii – ca avem o obligatie morala de a proceda asa. Dar asta e numai o jumatate de rationament. Am putea la fel de bine spune ca din moment ce stiinta ne arata ca viteza la volan ucide ar trebui sa impunem limitari de viteza aproape de zero. Nu facem asa ceva pentru ca recunoastem ca trebuie puse in balanta costurile existentei unor masini de viteza mare si beneficiile unei societati mobile.
Nimeni nu emite CO2 ca sa se distreze. Emisiile rezulta din actiuni altfel benefice, cum ar fi arderea carbunelui in scopul incalzirii, a gazului pentru a gati, a benzinei pentru a transporta oameni. Trebuie deci puse in balanta beneficiile combustibililor fosili si costurile incalzirii globale.
Gore si Hansen vor un moratoriu impotriva centralelor pe carbune, dar neglijeaza faptul ca sutele de astfel de centrale care se vor construi in anii ce vin in China si India ar putea catapulta din saracie milioane de oameni. A bloca acest rezultat printr-un moratoriu nu este in folosul nimanui.
La fel, oamenii rationali pot avea interpretari diferite ale Legii Waxman-Markey. Chiar daca punem intre paranteze caracterul masiv clientelar si analizele care arata ca ar putea permite in primii zeci de ani chiar emisii mai ridicate in SUA, exista probleme de fond mai grave ale acestui act legislativ.
La un cost de sute de milioane de dolari anual, legea nu va avea practic nici un impact asupra schimbarii climei. Daca s-ar respecta pe deplin fiecare din multele prevederi ale legii, simularile economice arata ca pana la sfarsitul secolului temperatura s-ar reduce cu 0,11°C – adica o diminuare de sub 4% a incalzirii.
Chiar daca toate statele semnatare ale Acordului de la Kyoto si-ar adopta propria versiune a Legii Waxman-Markey – lucru improbabil si purtator de costuri semnificativ mai ridicate –, reducerea temperaturii la nivel global ar fi de doar 0,22°C pana la sfarsitul acestui secol. Reducerea temperaturii globale in viitoarea suta de ani nu poate fi masurata, dar costurile ar fi substantiale si scadente imediat.
Comitem cu adevarat un act de tradare impotriva intereselor planetei daca ne exprimam sceptic apropo de modul corect de actiune? E tradare sa iti pui intrebari legate de alocarea unor sume uriase de bani pentru o politica prin care nu obtinem practic nimic intr-o suta de ani? Nu e rezonabil sa arati ca inevitabila creare de bariere comerciale determinata de Legea Waxman-Markey ar putea in final impune lumii un cost de zece ori mai mare decat daunele pe care le-ar putea cauza schimbarea climei vreodata?
Concentrarea actuala pe politici ineficiente si scumpe arata lipsa de discernamant. Dar nu mi-as dori niciodata sa pun capac discutiei despre aceste chestiuni – cu Gore, Hansen sau Krugman, nu conteaza. Oricine care este implicat in aceasta dezbatere ar trebui sa-si ia mai mult ragaz pentru a construi si admite argumente de calitate si sa petreaca mai putin timp dictand altora ce nu au voie sa spuna. A dori sa blochezi dezbaterea este pur si simplu un act de tradare impotriva ratiunii.
Copyright: Project Syndicate, 2009.
www.project-syndicate.org
