Secretarul de stat la MAI, Mircea Toader, presedinte al organizatiei PD Galati, a primit un premiu prin care este declarat responsabilul guvernamental cu cea mai mare transparenta in ceea ce priveste activitatile pe care le coordoneaza, in domeniul relatiilor Ministerului Administratiei cu comunitatile.
Toader a primit premiul „Porti Deschise”, acordat de Radio Romania Actualitati, pentru ca a fost mereu disponibil in relatiile cu presa: „Este vorba despre premiul „Porti Deschise” – pentru cel mai deschis catre presa ministru, pentru faptul ca am raspuns mereu, atat presei nationale, cat si celei locale, la orice intrebare sau orice demers facut de media”, a declarat secretarul de stat Mircea Toader. Aceasta este cea de-a doua performanta inregistrata de cei patru secretari de stat galateni care fac parte din structura Cabinetului Tariceanu, dupa ce secretarul de stat la MAI Victor Paul Dobre a fost apreciat pentru modul in care a gestionat crizele inundatiilor din 2005 si din primavara acestui an.